ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1977/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În urma declinării de competență

prin sentința civilă nr. 1082/C din 3 aprilie 2003, a Tribunalului Sibiu, prin

sentința civilă nr. 295 din 3 septembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, astfel cum a fost

modificată și întregită la 2 iulie 2003, formulată de reclamantul A.T.

împotriva pârâtului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Pentru a se pronunța astfel,

pe baza probatoriului administrat, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat

instanței de contencios administrativ, obligarea pârâtului să-i recunoască

dreptul de petiționare, să-i dea răspuns la petiția adresată la data de 23

decembrie 2002 și la reclamația din 12 februarie 2003 și să ia măsuri pentru

respectarea legii învățământului, a Statutului personalului didactic și a Legii

nr. 544/2001 de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Școala Generală nr.

21 Sibiu.

Având în vedere petiția din 23

decembrie 2002, înregistrată la pârât, sub nr. 15077 din 20 ianuarie 2003,

Direcția Generală Juridic, Audit și Control din cadrul acestui minister a

desemnat o comisie care s-a deplasat la fața locului și a analizat aspectele

sesizate de reclamant, întocmind raportul nr. 15077 din 19 februarie 2003, cu privire

la cele contestate și la măsurile luate.

După finalizarea

cercetărilor și înregistrarea raportului, pârâtul a comunicat reclamantului,

răspunsul la cele două petiții, cu adresa nr. 15077 - 15606 din 12 martie 2003,

răspuns sosit la Oficiul Poștal din Sibiu, la data de 14 martie 2004.

În raport cu acest răspuns

comunicat reclamantului, prin care s-a dat curs petițiilor acestuia, instanța a

constatat că cele trei capete de cerere din acțiunea inițială au rămas fără

obiect.

Cu privire la capetele noi de

cerere din 2 iulie 2003, cu care s-a întregit acțiunea inițială, s-a constatat

că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr.

29/1990 și că, de altfel, aceste cereri nu se încadrează în prevederile art. 1

din Legea nr. 29/1990.

Față de prevederile art. 11

din Legea nr. 29/1990 și față de soluția de respingere a acțiunii, instanța a

respins cererea privind acordarea de daune morale.

În termen legal, împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, reclamantul A.T.

Apreciind ca netemeinică și

nelegală hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, recurentul a punctat următoarele aspecte:

1) încălcarea prevederilor art.

6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, mai exact a dreptului la o judecată echitabilă, într-un termen

rezonabil, litigiul derulându-se un timp îndelungat la Tribunalul Sibiu și la Curtea de Apel Alba Iulia;

2) greșita aplicare a

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, în legătură cu cererile cu care a fost

reîntregită acțiunea în fața curții de apel, în condițiile în care pentru acțiunea

inițială a fost îndeplinită procedura prealabilă (motiv de casare prevăzut de art.

304 pct. 4 C. proc. civ.);

3) nepronunțarea asupra

capătului de cerere „c” din acțiunea inițială, ca urmare a interpretării

greșite a actului dedus judecății (motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.).

Examinând sentința atacată,

în baza art. 304

1

C. proc. civ., în raport cu actele dosarului, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că nici una din criticile formulate de recurent

nu este fondată și că nu există motive pentru casarea sau modificarea acestei hotărâri

judecătorești.

Acțiunea reclamantului a fost

înregistrată la Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, la data de 4 martie 2003, iar în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., această instanță în mod corect a declinat competența în favoarea Curții

de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 1082/C, pronunțată la 3 aprilie

2003

.

La data de 3 septembrie 2003,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a

pronunțat sentința nr. 295, hotărând, atât asupra acțiunii inițiale, cât și asupra

cererii din 2 iulie 2003, cu care reclamantul a înțeles să-și modifice și întregească

acțiunea.

Judecarea cauzei

recurentului-reclamant s-a făcut într-un termen rezonabil și în mod echitabil,

administrându-se toate probele necesare pentru soluționarea litigiului cu care

au fost învestite instanțele de contencios administrativ.

Așa fiind, nu se poate primi

susținerea recurentului, privind încălcarea de către instanța fondului, a dreptului

la un proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat prin art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 1 alin. (1)

Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, au fost interpretate și

aplicate corect în ce privește cererea de modificare și întregire a acțiunii

inițiale, formulată în fața curții de apel, la data de 2 iulie 2003. Potrivit acestor

dispoziții legale, învestirea instanței de contencios administrativ se poate

face numai după sesizarea autorității administrative, cu o reclamație

prealabilă. În speță, această procedură prealabilă nu a fost urmată și pentru

cererile ce formează obiectul acțiunii modificate din 2 iulie 2003; așa cum se

poate observa din conținutul reclamației administrative existente la dosarul nr.

2005/2003, al Tribunalului Sibiu, autoritatea pârâtă a fost sesizată numai cu

privire la aspectele ce au făcut obiectul acțiunii inițiale.

Nici cea de-a treia critică adusă

de recurent nu va fi primită, deoarece instanța fondului s-a pronunțat asupra

tuturor cererilor din acțiunea inițială, constatând că acestea au rămas fără

obiect în raport cu răspunsul dat de autoritatea pârâtă, celor două petiții ale

reclamantului, răspuns cuprins în adresa nr. 15077-15606 din 12 martie 2003.

Înalta Curte de Casație și

Justiție reține, așadar, că sentința civilă nr. 295 din 3 septembrie 2003, este

temeinică și legală, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.T. împotriva sentinței civile nr. 295 din 3 septembrie 2003, a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.