Decizia nr. 3559/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: - anularea Hotărârii Comisiei de Contestații - denumită Raport justificativ al Comisiei de Contestații pentru anul școlar 2017-2018 și anularea Raportului justificativ al Comisiei de Evaluate privitor la activitatea managerială desfășurată de reclamantă, în calitate de inspector școlar general adjunct, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu; - anularea calificativului/punctajului acordat de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Educației Naționale prin raportul justificativ și anularea calificativului/punctajului acordat de către Comisia de Evaluare din cadrul Ministerului Educației Naționale prin Raportul justificativ privitor la evaluarea activității manageriale a reclamantei, pentru anul școlar 2017-2018; - obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale la efectuarea unei evaluări efective a activității manageriale a reclamantei pe perioada 2017-2018, cu respectarea procedurii reglementate de OMECS nr. 4315/2014, precum și în conformitate cu documentele justificative puse la dispoziție pârâtului de către reclamantă.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 71 din data de 21.07.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 71 din data de 21.07.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea acțiunii introductive de instanță, în sensul anulării Hotărârii Comisiei de Contestații - denumită Raport justificativ al Comisiei de Contestații pentru anul școlar 2017-2018 și anularea Raportului justificativ al Comisiei de Evaluate privitor la activitatea managerială desfășurată de reclamantă, în calitate de inspector școlar general adjunct, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu; anularea calificativului acordat de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Educației Naționale prin raportul justificativ și anularea calificativului acordat de către Comisia de Evaluare din cadrul Ministerului Educației Naționale prin Raportul justificativ privitor la evaluarea activității manageriale a reclamantei, pentru anul școlar 2017-2018; obligarea intimatului-pârât Ministerul Educației Naționale, la efectuarea unei evaluări efective a activității manageriale a reclamantei, pe perioada 2017-2018, cu respectarea procedurii reglementate de OMECS nr. 4315/2014, precum și în conformitate cu documentele justificative puse la dispoziție pârâtului de către reclamantă. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451-453 din C. proc. civ., conform dovezilor de la dosarul cauzei, constând în taxe de timbru și onorariu avocațial din faza de fond a cauzei. În susținerea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat în esență că, interpretarea normelor legale, cu incidență în speța dedusă judecății, de către judecătorul fondului, este una greșită, nefiind conformă cu voința legiuitorului și neasimilată de practica judiciară, inclusiv cea a instanței de fond din prezenta speță. Judecătorul fondului apreciază actele administrative atacate ca fiind legale și temeinice, inclusiv sub aspectul exigenței privind motivarea actelor administrative sau privitoare la conținutul Ordinului nr. 4315/2014 cuprinzând Metodologia privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic, considerând toate aspectele de nelegalitate invocate de subsemnata ca fiind "simple nemulțumiri ale reclamantei raportat la modul în care Comisia constituită în baza Ordinului 4315/2014 a înțeles să evalueze activitatea reclamantei, nemulțumiri ce nu vizează legalitatea actelor..." sau "...aspecte ce sunt pur subiective, datorate nemulțumirii reclamantei față de modul în care a fost evaluată, însă ele nu vizează și nu au legătură cu legalitatea actului, nu constituie critici concrete de nelegalitate..." și pe cale de consecință dispune respingerea ca nefondată a acțiunii. Analizând punctual motivarea judecătorului fondului, prin care acesta a respins toate argumentele juridice invocate și care demonstrau existența caracterului nelegal al actelor administrative atacate, prin caracterizarea acestor argumente ca fiind "simple nemulțumiri", se poate constata greșita interpretare și aplicare de către judecătorul fondului, a normelor legale incidente în speță. 1. "Ab initio" apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu o aplicare greșită a normelor legale prevăzute de art. 7 din Ordinul de ministru nr. 4315/2014. Astfel, se atestă prin hotărâre " ...Cu titlu prealabil Curtea subliniază faptul că evaluarea activității reclamantei este atributul exclusiv al angajatorului, acesta neputând fi cenzurat de instanța de judecată. Acordarea calificativului pentru fiecare criteriu de evaluare nu poate fi supusă cenzurii instanței, întrucât ar însemna ca instanța să se substituie angajatorului și să reevalueze activitatea reclamantei, ceea ce nu este posibil..." Cu toate acestea, încălcându-se prevederile de drept material ante menționate, în loc să constate nelegala procedură de evaluare efectuată de Comisia de Evaluare și apoi de către Comisia de Contestații prin faptul că, evaluarea nu a pornit de la 100 puncte, cum prevede legea, ci doar de la 96 de puncte, prin nealocarea celor 4 puncte pentru care se prevede expres că "în cazul în care nu există atribuții pe execuție bugetară, cele 4 puncte se realocă de către inspectorul școlar general", judecătorul fondului se substituie angajatorului și realizează singur o evaluare reținând că: "...într-adevăr în cazul în care nu există atribuții pe execuție bugetară, cele 4 puncte se realocă de către inspectorul școlar general, iar din fișa cadru de evaluare, la criteriul 5 pct. 11, nu rezultă că aceste puncte au fost realocate reclamantei... Însă, chiar adăugând cele 4 puncte la punctajul final, reclamanta nu depășește 70 de puncte, or sub acest punctaj calificativul rămâne același nesatisfăcător, cu consecința încetării contractului de management educațional...". Or, atât timp cât, instanța a reținut pe de-o parte faptul că intimata prin cele două Comisii de evaluare și apoi de Contestații a încălcat dispozițiile legale mai sus menționate, prin nealocarea celor 4 puncte, se impunea o aplicare corectă a normelor de drept material în continuare, anume atributul evaluării revine angajatorului prin raportare la art. 3 din Metodologia aferentă Ordinului nr. 4315/2014 care dispune expres: "evaluarea activității manageriale desfășurate de inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic", se realizează de către comisiile de evaluare. Comisia de evaluare este singura în măsură să realizeze activitatea de evaluare, inclusiv sub aspectul calculului aritmetic. Prin urmare, sentința civilă este nelegală sub motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură. 2. O a doua critică adusă hotărârii atacate este aceea a interpretării și aplicării greșite, de către judecătorul fondului, a disp. art. 2 alin. (2) din Ordinul de ministru nr. 4315/2014. Astfel, se menționează la fila x alin. (1) din hotărârea recurată faptul că "reclamanta reclamă faptul că evaluarea a fost efectuată cu încălcarea art. 2 alin. (2) din ordinul 4315/2014, însă nu precizează în ce constă încălcarea legii; dimpotrivă, din conținutul Raportului întocmit de pârât rezultă fără echivoc că evaluarea reclamantei s-a realizat corelat cu fișa de autoevaluare..." cu toate că, așa cum rezultă din "Precizările la acțiunea inițială" depuse la dosarul cauzei, la data de 10.03.2020, reclamanta a menționat la punctul A, toate aceste aspecte ce demonstrau încălcarea legii în privința emiterii actelor administrative atacate. Mai precis, a scos în evidență faptul că evaluarea s-a realizat cu încălcarea art. 2 alin. (2) din Ordinul 4315/2014, în sensul că, deși Comisia era obligată să evalueze doar pe baza fișei de autoevaluare și a fișei postului, în sensul că trebuia să fiu evaluată doar raportat la atribuțiile exclusiv ale subsemnatei și nu cu cele ale altor colegi, întrucât activitatea evaluată era cea personală a subsemnatei și nu colectivă, Comisia de evaluare și apoi cea de soluționare a contestației au realizat o evaluare și pentru atribuții ce nu intrau în domeniul de activitate, acele atribuții analizate fiind exclusiv ale Inspectorului General sau ale Inspectorului General Adjunct din alt domeniu de activitate, respectiv de Management (domeniu total diferit de cel de Curriculum, de care răspundea, cu atribuții total diferite) respectiv: - întocmirea și actualizarea fiselor postului - atribuție exclusivă a Inspectorului General și nu a recurentei; - evaluarea și monitorizarea directorilor - atribuție exclusivă a Inspectorului General Adjunct pe domeniul Management; - colaborarea cu patronatele - activitate asumată exclusiv de Inspectorul general și inspectorul general adjunct de pe domeniul Management, neintrând în activitățile repartizate; - atribuții pe execuție bugetară - atribuție exclusivă a Inspectorului General. Astfel judecătorul fondului nu a realizat o aplicare corectă a art. 2 alin. (2) din Ordinul de ministru nr. 4315/2014 cu privire la obligația angajatorului de a realiza o evaluare raportat doar la atribuțiile din fișa postului și pe care le-a notat în fișa de autoevaluare. 3. Cea de-a treia critică pe care recurenta o aduce sentinței nr. 71/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, vizează greșita interpretare, dar mai ales, aplicare a normelor de drept prevăzute de art. 7 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, care obligă creatorii și deținătorii de documente de a înregistra și de a ține evidența tuturor documentelor intrate, emise și a celor ieșite din instituție. Astfel, cu toate că Fișa de evaluare realizată de Comisia de Contestații, nu este datată și înregistrată în evidențele MEN, instanța trece dincolo de aplicarea dispozițiilor legale, alegând o interpretare proprie, care încalcă prevederile legale: faptul că fișa de evaluare cuprinzând punctajul acordat în urma contestației nu este datată și nu are număr de intrare/ieșire este lipsit de relevanță sub aspectul validității actului, aceasta constituie Anexă la Raportul nr. x/02.05.2019, atâta timp cât este anexă la Raport, se poate aprecia că are același nr. de înregistrare și aceeași dată ca și raportul pe care îl însoțește...astfel că art. 7 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale care obligă creatorii și deținătorii de documente de a înregistra și de a ține evidența tuturor documentelor intrate, emise și a celor ieșite, nu au fost încălcate". Mai mult, nu există nicio dispoziție legală care să acorde o prezumție cu privire la data întocmirii unui document oficial emis de o autoritate publică centrală cum este Ministerul Educației Naționale, aceasta trebuind să rezulte neechivoc din chiar conținutul actului administrativ, altfel însăși valabilitatea actului fiind iremediabil zdruncinată. Dacă judecătorul fondului ar fi interpretat și aplicat corect disp. art. 7 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, constata că nu era îndrituit să "aprecieze" dacă un act trebuie sau nu să poarte număr de înregistrare în cadrul MEN, ci era obligat să constate că acel act nu poartă un astfel de număr, nu este înregistrat în evidența MEN, putând fi întocmit oricând, putând fi înlocuit oricând, fără ca cineva să răspundă pentru acest lucru, tocmai de aceea legiuitorul a obligat creatorii și deținătorii de documente, cu atât mai mult cu cât discutăm despre o autoritate publică centrală cum este Ministerul Educației Naționale, să înregistreze orice astfel de document. Suplimentar, mai arătă recurenta: Acea fișă de evaluare nu a fost emisă de MEN ca Anexă la nici un Raport, acea fișă a completat-o recurenta și a înaintat-o, conform procedurii de evaluare, împreună cu celelalte acte și motivarea contestației, astfel că fișa respectivă a ajuns la minister, cu mult înainte de emiterea respectivului raport, prin urmare nu avea cum să primească același număr cu raportul în cauză. În plus, dacă acea fișa era considerată Anexă la Raportul nr. x/02.05.2019 în momentul în care i-a fost comunicată respectiva Fișa de evaluare, cu punctajul acordat de Comisie, trebuia însoțită automat de actul a cărei anexă ar fi fost, ori MEN i-a comunicat Fișa împreună cu o simplă adresă în care a menționat îndreptarea erorii materiale și faptul că i-a fost păstrat calificativul contestat. Mai mult, recurenta, ca beneficiară a acestei evaluări, a luat cunoștință despre conținutul Raportului nr. x/02.05.2019, doar după depunerea lui la instanța de fond de către pârât. Cea de a patra critică ce o aduce sentinței nr. 71/2020 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, este aceea că, judecătorul fondului, realizează o greșită interpretare și aplicare, de data aceasta, a dispozițiilor art. 10 alin. (7) din Ordinul de ministru nr. 4315/2014 (care prevăd că procedura reevaluării în faza de contestație, se finalizează prin emiterea de către Comisia de Contestații a unei HOTĂRÂRI motivate). În speță, judecătorul fondului menționează greșit, următoarele: "faptul că, în speță, Comisia de Contestații a intitulat actul Raport și nu Hotărâre, nu este de natură să afecteze validitatea actului, întrucât reclamanta nu poate dovedi nicio vătămare, pentru acest unic motiv". În interpretarea strictă a prevederilor legale, denumirea acelui act, de către Comisie "Raport" și nu "Hotărâre" afectează însăși validitatea respectivul act ceea ce impune anularea actului administrativ atacat, Astfel, dacă judecătorul fondului ar fi realizat o corectă aplicare a normelor de drept material prevăzute de disp. art. 10 alin. (7) din Ordinul de ministru nr. 4315/2014, ar fi stabilit faptul că denumirea acestei soluții "Raport" și nu Hotărâre" este o încălcare a legii, a condițiilor de formă impuse de lege pentru acel act administrativ emis de o autoritate publică centrală, de un Minister din cadrul Guvernului României, și care afectează validitatea actului respectiv. Mai mult, faptul că prin această denumire de Raport i-au fost create vătămări, rezidă într-o imposibilitate de formulare a unei apărări efective, cunoscut fiind că, doar la dispoziția instanței de judecată, MEIM a depus acel Raport, mult după ce a depus acțiunea și a motivat-o fără să cunoască, așa cum ar fi fost normal, de ce Comisia i-a dat acel calificativ, fără să i se comunice actul motivat (MEN a refuzat permanent sa-i pună la dispoziție acel Raport, pentru că un simplu raport nu trebuie motivat pe când o Hotărâre trebuie motivată și comunicată). O ultimă critică pe care recurenta o invocă, raportat la sentința civilă nr. 71/2020 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, este aceea a aplicării greșite de către judecătorul fondului a normelor de drept prevăzute de Constituția României prin art. 31 alin. (2); a celor prevăzute de art. 10 alin. (7) din O.M.E.C. nr. 4315/2014; a dispozițiilor privind protecția individului în relația cu autoritățile administrative ale unei țări (Rezoluția Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei nr. 77/31) dar și a practicii judiciare în materie (ex: sentința nr. 52/11.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2018; Curtea de Apel Bacău, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 66/15.06.2016; Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 231/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1580/11.04.2008) dar și a jurisprudenței comunitare (cauzele C-367/1995, C- 509/1993) și care prevăd că puterea discreționară oferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție sau alte legi, constituie exces de putere, în condițiile în care art. 31 alin. (2) din Constituția României impune autorităților publice obligația de a asigura informarea cetățeanului asupra treburilor publice dar și asupra problemelor de interes personal. Astfel, orice decizie a autorității publice, de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile unei persoane trebuie motivată de autoritatea emitentă nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității măsurii respective. Mai mult, conform art. 10 alin. (7) din O.M.E.C. nr. 4315/2014 "Hotărârea Comisiei de contestații este definitivă și poate fi atacată numai la instanța de contencios administrativ, contestația reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din legea 554/2004" prin urmare motivarea și comunicarea hotărârii, motivate, a Comisiei de Contestații (ca de altfel și a celei emise de Comisia de Evaluare) era absolut obligatorie, precum și motivarea acordării punctajelor pentru fiecare criteriu de evaluare în parte, doar în acest mod, autoritatea emitentă a actului de evaluare poate demonstra că procedura prin care a fost evaluată nu a fost un exces de putere. Cu toate acestea și prin greșita aplicare a normelor de drept material și a practicii judiciare naționale și internaționale invocate judecătorul fondului menționează că "susținerea reclamantei că actele atacate ar fi nemotivate, este total nefondată..." înlăturând si acest argument al lipsei validității actelor administrative atacate. Instanța se limitează la a preciza doar, că cele două Comisii și-au motivat hotărârile, pe larg, pentru fiecare criteriu în parte, făcând trimitere generală la documentele atașate, menționând atribuții neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător, fără ca judecătorul fondului să poate da un simplu exemplu de "motivare pe larg" sau fără a menționa faptul că nu poți aprecia ca motivare afirmația conform căreia o atribuție a fost neîndeplinită sau îndeplinită defectuos. Așa cum menționa la începutul prezentului recurs, hotărârea recurată, în prezenta cauză, este una dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind conformă cu voința legiuitorului si neasimilată de practica judiciară, inclusiv cea a instanței de fond din prezenta speță. Chiar dacă, existența unor soluții anterioare, în cauze similare, nu este considerată "precedent obligatoriu de urmat" ca în alte sisteme de drept, recurenta consideră că, pe lângă normele de drept material ce au fost greșit aplicate, pot aduce în sprijinul argumentelor de până acum o practică unitară în cadrul aceleiași instanțe, respectiva Curții de apel Alba Iulia. Astfel, recurenta s-a limitat doar la sentința nr. 52/11.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2018, având obiect și părți identice, prin care instanța de fond a constatat că toată procedura evaluării recurentei pentru anul școlar 2016-2017 și automat actele emise, au fost afectate în validitatea lor, astfel că, aplicând în mod corect, exact aceleași norme de drept material invocate și în prezenta cauză, a dispus anularea acestor acte administrative și obligarea MEN să procedeze la o nouă evaluare a sa, soluție rămasă definitivă prin Decizia nr. 13 din 09.01.2020 a ICCJ.

Apărările formulate în cauză. Nu s-a formulat întâmpinare.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare: Reclamanta A. s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia, la data de 25.06.2019 cu o cerere înregistrată cu nr. x/2019 prin care a solicitat efectuarea unui control de legalitate asupra Raportului justificativ emis Comisia de Evaluare privitor la evaluarea activității manageriale, pentru anul școlar 2017-2018 desfășurată în calitate de inspector școlar general adjunct, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și asupra Hotărârii Comisiei de Contestații - denumită Raport justificativ al Comisiei de Contestații pentru anul școlar 2017-2018 din cadrul pârâtului, Ministerul Educației Naționale, solicitând anularea actelor administrative și a calificativului/punctajului acordat de cele două comisii și obligarea pârâtului la efectuarea unei evaluări efective a activității manageriale a reclamantei pe perioada 2017-2018, cu respectarea procedurii reglementate de OMECS nr. 4315/2014, precum și în conformitate cu documentele justificative puse la dispoziție pârâtului. Situația de fapt, astfel cum rezultă din probatoriu și cum a reținut-o instanța de fond, nu a fost contestată de părți, recurenta-reclamantă criticând în recurs interpretarea normelor legale cu incidență de către judecătorul fondului, neconformă cu voința legiuitorului, precum și aplicarea greșită a acestor norme. Astfel, reclamanta a ocupat funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în baza contractului de management educațional nr. x/25 octombrie 2016 încheiat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, calitate care a încetat în baza Ordinului emis de MEN nr. 4522/23.07.2019, în temeiul art. 92 alin. (2)/2, art. 94 și art. 259 alin. (2) din Legea 1/2011. Contractul de management educațional a încetat urmare a întocmirii Raportului nr. x/2.05.2019 de către Comisia de Contestații pentru anul școlar 2017-2018 din cadrul Ministerul Educației Naționale, în urma soluționării contestației formulată de reclamană împotriva Raportului nr. x/19.03.2019, întocmit de Comisia de Evaluare privitor la evaluarea activității manageriale, pentru anul școlar 2017-2018, pentru activitatea desfășurată în calitate de inspector școlar general adjunct, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în perioada 1.09.2017 - 31.08.2018, prin care s-a acordat reclamantei un total 58 de puncte, corespunzând calificativului "nesatisfăcător". Evaluarea s-a realizat de către o comisie de evaluare constituită în aplicarea prevederilor Ordinului nr. 4.315 din 11 august 2014 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic, pe baza fișei de (auto)evaluare prevăzute la Anexa nr. 2 a O.M.E.N. nr. 4315/11.08.2014, iar urmare a contestației formulate la punctajul acordat, înregistrată la MEN cu nr. x, prin Raportul nr. x/2.05.2019 a fost majorat punctajul acordat reclamantei de la 58 la 59 de puncte, cu menținerea aceluiași calificativ "nesatisfăcător". Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei reținând în esență că procesul de evaluare a reclamantei s-a desfășurat cu respectarea Metodologiei cuprinse în Ordinul nr. 4315/2014, actele administrative contestate bucurându-se de prezumția de legalitate care nu a fost răsturnată și care se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, înlăturând punctual susținerile reclamantei. Recurenta-reclamantă a susținut o aplicare greșită a normelor legale prevăzute de art. 7 alin. (1) din Ordinul de ministru nr. 4315/2014, potrivit cu care, "(1) Inspectorul școlar general, pe baza fișei postului, finalizează fișa de evaluare a inspectorului școlar general adjunct, prevăzută în anexa nr. 2 la metodologie, prin realocarea, acolo unde este cazul, a punctajelor aferente". Curtea de apel, deși a constatat că, într-adevăr, în cazul în care nu există atribuții pe execuție bugetară, cele 4 puncte se realocă de către inspectorul școlar general, iar din fișa cadru de evaluare, la criteriul 5 pct. 11, nu rezultă că aceste puncte au fost realocate reclamantei a apreciat că și adăugând cele 4 puncte la punctajul final, reclamanta nu depășește 70 de puncte, prin urmare calificativul rămâne același: "nesatisfăcător", cu consecința încetării contractului de management educațional, în temeiul art. 8 din Ordinul 4315/2014. Această concluzie a instanței ar fi fost valabilă dacă acest motiv de nelegalitate a aplicării procedurii de evaluare ar fi fost singurul invocat de reclamantă, însă, reclamanta a mai invocat și alte argumente de natură să conducă la un alt calificativ sau anularea în integralitate a actelor, instanța de contencios administrativ având obligația de a analiza actul administrativ considerat vătămător, atât din perspectiva nelegalității dar și a netemeiniciei. Este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți că evaluarea activității funcționarului public este atributul exclusiv al angajatorului, acesta neputând fi cenzurat de instanța de judecată, fiind în marja de apreciere a autorității acordarea calificativului pentru fiecare criteriu de evaluare, ce nu poate fi supusă cenzurii instanței, însă reclamanta nu a invocat doar asemenea argumente ci a invocaat motive concrete ce se încadrează în categoria motivelor de nelegalitate, care fac obiectul verificării instanței de contencios administrativ. În acest context, critica reclamantei că evaluarea a fost efectuată cu încălcarea art. 2 alin. (2) din Ordinul 4315/2014, se încadrează în cadrul motivelor de nelegalitate. Potrivit acestor dispoziții, evaluarea activității manageriale desfășurate de inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare se realizează pe baza fișelor de (auto)evaluare prevăzute în anexa nr. 2 și se finalizează cu acordarea unui calificativ. Calificativul se acordă în urma evaluării perioadei în care persoanele respective au exercitat funcția de conducere la nivelul inspectoratului școlar. Evaluarea se realizează în următoarele etape: a) autoevaluarea activității manageriale, realizată de fiecare persoană care ocupă o funcție de conducere în inspectoratele școlare, pe baza fișei de autoevaluare și a raportului argumentativ pentru punctajul acordat în fișa de autoevaluare; b) evaluarea activității manageriale desfășurate de inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic, realizată de către comisiile de evaluare. Instanța a reținut că reclamanta nu precizează în ce constă în concret încălcarea legii, or din conținutul Raportului întocmit de pârât rezultă fără echivoc că evaluarea reclamantei s-a realizat corelat cu fișa de autoevaluare, iar această fișa cadru de evaluare întocmită de Comisia de evaluare corespunde formularului anexa 2 Metodologie. Însă, din analiza dosarului de fond, se confirmă faptul că la data de 10.03.2020, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, nefiind constatată tardivitatea acesteia, în care menționat că, deși Comisia era obligată să evalueze doar pe baza fișei de autoevaluare și a fișei postului, doar raportat la atribuțiile sale și nu cu cele ale altor colegi, întrucât activitatea evaluată era cea personală a subsemnatei și nu colectivă, Comisia de evaluare și apoi cea de soluționare a contestației au realizat o evaluare și pentru atribuții ce nu intrau în domeniul de activitate, acele atribuții analizate fiind exclusiv ale Inspectorului General sau ale Inspectorului General Adjunct din alt domeniu de activitate, respectiv de Management (domeniu total diferit de cel de Curriculum, de care răspundea, cu atribuții total diferite) respectiv: întocmirea și actualizarea fiselor postului-atribuție exclusivă a Inspectorului General și nu a recurentei; evaluarea și monitorizarea directorilor-atribuție exclusivă a Inspectorului General Adjunct pe domeniul Management; colaborarea cu patronatele - activitate asumată exclusiv de Inspectorul general și inspectorul general adjunct de pe domeniul Management, neintrând în activitățile repartizate; atribuții pe execuție bugetară - atribuție exclusivă a Inspectorului General. Astfel, instanța nu a analizat aceste aspecte de nelegalitate, care, nu au fost combătute prin întâmpinare, nici în fața instanței de fond după formularea cererii precizatoare și nici în faza recursului, unde intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare, și care, urmare a analizei comparative, se confirmă, reclamanta fiind într-adevăr evaluată pentru activități care nu erau de competența sa exclusivă, ci ale Inspectorului General sau ale Inspectorului General Adjunct cu competențe în materie de management, întrucât, deși formularul din Fișa Cadru de (Auto)evaluare, Anexa 2 la metodologie, cuprindea distincții în ceea ce privește criteriile de evaluare specifice fiecărui inspector general adjunct, comisia de evaluare nu a corelat aceste criterii cu atribuțiile concrete din Fișa postului. Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat și motivul de recurs legat de nemotivarea actelor administrative contestate, prima instanță înlăturând acest motiv de nelegalitate fără să verifice dacă într-adevăr cele două Comisii au oferit o justificare rezonabilă calificativelor acordate, prin raportare la calificativul maxim. Instanța de contencios administrativ nu are competența să analizeze modalitatea de apreciere a membrilor comisiei, însă are competența de a verifica dacă este justificată din punct de vedere rezonabil neacordarea calificativului maxim, prin identificarea motivelor reținute ca deficiențe. Or, prima instanță a reținut doar că, în Raportul nr. x/19.03.2019, Comisia de evaluare a motivat pe larg pentru fiecare criteriu de ce a acordat un anumit punctaj, făcând trimitere la documentele atașate, iar în Raportul încheiat în urma soluționării contestației nr. 8788/2.05.2019, Comisia a reținut că evaluarea reclamantei a fost realizată conform fișei de evaluare prevăzute în anexa 2 la Metodologie, în urma analizării documentelor prezentate, Comisia a hotărât păstrarea punctajului inițial, corectând eroarea materială apărută în timpul etapei a doua de evaluare. Pentru fiecare criteriu în parte, Comisia de contestații a motivat hotărârea luată, fiind evidențiate motivele depunctării raportat la fișa de evaluare, atribuțiile neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător. O autoritate administrativă dispune de puterea discretionară (puterea de apreciere) atunci când are dreptul de a alege intre mai multe decizii, care trebuie să fie conforme cu legalitatea. Ea rămâne liberă de a aprecia oportunitatea în funcție de circumstanțe, soluția care îi pare mai bună adaptată la situație, legea în vigoare lăsându-i acesteia o marjă de autonomie în acest sens. Potrivit art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a TFUE, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată de Parlamentul European, Consiliul Europei și Comisiei Europene 2007/C 303/01, Uniunea Europeană, la art. 41 fiind prevăzut dreptul la bună administrare, iar potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agenților Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respetarea intereselor legitime legate de confidențialitate și secretul profesional și comercial; c) obligația administrației de a-și motiva deciziile. În speță, suntem în prezența derulării unei proceduri legale administrative soluționată cu un calificativ nefavorabil fără ca persoana evaluată și titular al contestației să fie informată, complet și corect cu privire la motivele acordării calificativelor respectiv respingerii cererii sale, decizia autorității de respingere a contestației nefiind motivată decât formal și nu raportat la aspectele de fond, astfel încât pârâta a determinat ineficiența juridică a căii de atac formulate. Buna administrare reprezintă baremul de evaluare a modului de exercitare a puterii discreționare a administrației, atât ca structură funcțională cât și prin competențele funcționarilor publici, prin care se realizează controlul intern sau judiciar de legalitate. Obligația de motivare a deciziilor rezultată din art. 296 (2) din T.F.U.E. și recunoscută ca drept potrivit art. 41 (2) c) din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., reprezintă și o componentă esențială a dreptului la un remediu/recurs efectiv recunoscut de art. 47 din Cartă. Această obligație impune indicarea temeiului legal al actului, a situației generale care a condus la adoptarea acestuia și a obiectivelor generale care sunt urmărite. Prezentarea motivelor trebuie să menționeze, într-o manieră clară și neechivocă, rațiunea urmată de autoritatea care a adoptat măsura, astfel încât persoanele interesate să decidă dacă vor să își apere drepturile printr-o acțiune în justiție. Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut constant în jurisprudența sa, "motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În jurisprudența comunitară s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura atului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării." În speță, într-adevăr, în cuprinsul Raportului nr. x/19.03.2019, Comisia de evaluare a expune unele constatări corespunzătoare unor criterii, cu un mare grad de generalitate, abstracte și fără să expliciteze concret deficiența de asemenea manieră încât să justifice rezonabil acordarea unui punctaj pentru fiecare atribuție, în majoritatea cazurilor redus la jumătate față de punctajul maxim, prin altele acordându-se un punct față de maximul de 3 puncte, astfel încât, această motivare este justificată doar în aparență, nefiind aptă să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile punctajelor și să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. De asemenea, nemotivarea actului administrativ, ca motiv de nelegalitate se constată și în privința Raportului de soluționare a contestației, emis în temeiul art. 10 din O.M.E.C. nr. 4315/2014, care ar fi trebuit să constituie o reevaluare a activității reclamantei cu luarea în considerare a susținerilor din contestatație, în fapt, în cuprinsul acestuia se reiau unele constatări cu caracter general din cuprinsul raportului de evaluare inițial, pe fiecare obiectiv de evaluare, făcându-se mențiune în plus de corectarea erorii materiale, fără să se facă referire la vreun motiv din contestația formulată, Fișa cadru de evaluare fiind identică cu cea întocmită de comisia de evaluare. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că și acest motiv de nelegalitate este întemeiat, cele două Rapoarte de evaluare și de soluționare a contestației, respectiv Fișele de (auto)evaluare anexate fiind nemotivate, din perspectiva expunerii unei justificări rezonabile a motivelor care au condus la reducerea punctajelor maxime și de autovealuare cu aproximativ 50% sau chiar mai mult. În raport de aceste considerente, motivele de nelegalitate analizate sunt vătămătoare pentru reclamantă și conduc la anularea actelor administrative contestate, nefiind necesară analiza și a celorlalte susțineri, remediul necesar fiind obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale la efectuarea unei noi evaluări a activității manageriale a reclamantei pe perioada 2017-2018.

Temeiul de drept al soluției ponunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 71 din 21 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite în parte acțiunea formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și va anula Hotărârea Comisiei de Contestații - denumită Raport justificativ al Comisiei de Contestații pentru anul școlar 2017-2018 și Raportului justificativ al Comisiei de Evaluate privitor la activitatea managerială desfășurată de reclamantă, în calitate de inspector școlar general adjunct, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Totodată, va obliga pârâtul Ministerul Educației Naționale la efectuarea unei noi evaluări a activității manageriale a reclamantei pe perioada 2017-2018.