ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3603/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 iunie 2006, la Curtea de Apel Timișoara, L.I. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 152/2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, solicitând modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate. Prin cuvântul oral, cu ocazia judecății, recurentul a solicitat, în subsidiar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, pentru motivele formulate în recurs. În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, invocându-se dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. S-a precizat că instanța nu s-a pronunțat pe niciun capăt de cerere al acțiunii formulate.

S-a mai susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, neindicându-se nici un temei legal prin care se resping cele 3 capete de cerere. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 152 din 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul L.I., împotriva pârâților Ministerul Educației și Cercetării, Ministrul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al județului Arad și Inspectorul Școlar General al județului Arad, pentru anularea actelor administrative și daune morale. S-a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 9 noiembrie 2005, reclamantul L.I.

a chemat în judecată Ministerul Educației și Cercetării, Ministrul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al județului Arad și Inspectorul Școlar General al județului Arad și a solicitat anularea Ordinului nr. 5161 din 6 octombrie 2005, privind eliberarea reclamantului din funcția de director la liceul M.V. din Chișineu Criș, județul Arad, pe motiv de nelegalitate, precum și anularea dispoziției nr. 167 din 15 septembrie 2005, cu privire la acordarea punctajului și a calificativului „nesatisfăcător”, ca urmare a evaluării activității manageriale realizate de reclamant, precum și obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv actele depuse la dosar și declarațiile martorilor audiați, rezultă că evaluarea activității manageriale a reclamantului s-a făcut conform dispozițiilor legale, astfel că, față de rezultatul evaluării și acordării calificativului „nesatisfăcător”, Inspectoratul Școlar al județului Arad, în mod legal a solicitat Ministerului Educației și Cercetării, emiterea ordinului pentru eliberarea reclamantului din funcția de director al liceului. De asemenea, s-a precizat că susținerea reclamantului, că nu putea să i se evalueze activitatea în lipsa unui contract de management, este neîntemeiată, întrucât evaluarea activității reclamantului, s-a făcut potrivit art. 52 din Legea nr. 128/1997, această evaluare făcându-se asupra activității tuturor directorilor de liceu din județul Arad.

Verificându-se actele cauzei, în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea instanței de fond este legală, astfel încât recursul declarat va fi respins ca neîntemeiat. S-a motivat în hotărârea atacată că punctajul de 60 de puncte și acordarea calificativului de „nesatisfăcător”, este urmarea evaluării activității manageriale a recurentului, conform art. 52 din Legea nr. 128/1997. Lipsa încheierii contractului de management este nerelevantă cauzei. Evaluarea și punctajul final, al calificativului, cât și propunerea de eliberare din funcție nu sunt consecința neîndeplinirii clauzelor din contractul managerial, ci rezultatul evaluării performanțelor profesionale conform Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Deci, sentința pronunțată în cauză este motivată și în fapt și în drept. Cât privește nepronunțarea instanței pe capetele de cerere formulate, este o susținere neîntemeiată, instanța pronunțându-se în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, nefiind necesar a se pronunța expres prin minuta hotărârii, atât pe respingerea cererii de anulare a Ordinului nr. 5161 din 6 octombrie 2005, privind eliberarea recurentului din funcție, cât și pe anularea dispoziției nr. 167 din 15 septembrie 2005, cu privire la acordarea punctajului și a calificativului de „nesatisfăcător”. De altfel, din motivarea sentinței rezultă în mod expres respingerea celor 2 cereri formulate. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul va fi respins conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.I. împotriva sentinței civile nr. 152 din 26 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.