ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 209 din 21 martie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional declarat de B.M. împotriva sentinței nr. 77 din 22 decembrie 2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Cluj, prin care s-a admis în parte contestația formulată de B.M. împotriva deciziei de imputare nr. 93/1587 din 8 mai 2000, emisă de Direcția Silvică Bistrița, fiind anulată această decizie, pentru suma de 10.965.878 lei și menținută pentru suma de 52.262.449 lei. S-au reținut următoarele: Suma totală imputată contestatorului a reprezentat lipsa în gestiune a cantității de 119,2 mc lemn rotund fag gros; 8,2 mc lemn rotund rășinos gros; 13,6 mc lemn foc fag și 0,5 mc lemn foc rășinos.

În cursul anului 1999, deși lemnul rotund de fag gros a fost expediat de la pădure în volum fără coajă, în mod nejustificat contestatorul a mai scăzut încă o dată cantitatea de material lemnos reprezentând volumul de coajă la acest sortiment recepționat în depozit. În motivarea contestației s-a susținut că, în calitate de sortator cu gestiune la Ocolul Silvic Beclean, a efectuat recepționarea, în depozit a lemnului în volum „cu coajă”, întrucât pe nici un document de însoțire nu erau specificate, în mod explicit, sortimentele de lemn livrate și nu s-a făcut mențiunea că acestea au fost expediate în volum, „fără coajă”. În aceste împrejurări, lemnul s-a livrat din pădure în volum „brut”, motiv pentru care nu se impunea recepționarea lui în depozit, în volum net „fără coajă”.

De altfel, intimata a acceptat acest mod de recepționare și livrare a produselor, evidențiat în situațiile depozitului depuse lunar, la contabilitate, în tot timpul anului 1999. În calitatea sa de sortator cu gestiune (începând cu 22 martie 1999, conform actului adițional la contractul de muncă), contestatorul răspundea de gestionarea, recepționarea, sortarea și expedierea materialului lemnos intrat în Depozitul Reteag, conform normelor emise de R.N.P. și de conducerea Direcției Silvice Bistrița. În cauză, s-a întocmit o expertiză contabilă, constatându-se că documentele de însoțire nu conțin precizări referitoare la volumul de masă lemnoasă livrată, cu coajă sau fără coajă.

În opinia expertului, cantitățile de masă lemnoasă livrată din apropiat sunt în volum net, fără coajă și în mod eronat contestatorul a întocmit situațiile depozitului, lunar, scăzând consumurile tehnologice și coaja; excepție fac doar situațiile depozitului corect întocmit, în luna octombrie 1999. Tot prin raportul de expertiză s-a stabilit că la finele perioadei de gestiune au existat lipsuri în gestiunea contestatorului și că acestea îi erau imputabile. În acest sens, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, gestionarul răspunde integral pentru pagubele produse în gestiunea sa. S-a mai reținut că nu există raport de cauzalitate între înregistrarea în contabilitate a situațiilor depozitelor întocmite eronat și prejudiciul cauzat unității.

Soluționând recursul jurisdicțional, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a apreciat că în precizările privind întocmirea evidențelor tehnico-operatorii și financiar-contabile pentru masa lemnoasă exploatată în regie proprie de către direcțiile silvice, precizări transmise de către R.N.P., cu nr. 1695 din 16 mai 1999, cantitatea de masă lemnoasă înscrisă în actele de punere în valoare este volumul utilizabil pe picior brut din care se scoate coaja. Ca atare, în centralizatorul masei lemnoase livrate din pădure se înscriu cantitățile livrate pe baza foilor de însoțire și confirmare în depozit în volum net, respectiv fără coajă. Plecând de la acest aspect, expertul a procedat la determinarea stocului scriptic înregistrat la finele perioadei de gestiune, pe baza foilor de însoțire și a avizelor de expediție și a ajuns la concluzia că în gestiunea contestatorului sunt minusuri imputabile în sumă de 52.260.449 lei.

Au fost înlăturate ca nerelevante în speță, susținerile recurentului-contestator potrivit cărora există deficiență în organizarea serviciului de contabilitate care a înregistrat situațiile depozitului eronat întocmite. În termen legal, împotriva deciziei secției jurisdicționale a Curții de Conturi a declarat recurs, contestatorul B.M. Invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că soluția instanței nu s-a întemeiat pe probele dosarului, neavându-se în vedere situația de fapt și de drept existentă în cauză. În opinia recurentului, atât considerentele deciziei, cât și concluziile expertului contabil pe care cele dintâi s-au bazat, sunt eronate. În acest sens s-a precizat că expertul a ignorat că la inventarul din 28 noiembrie 1999 nu s-au constatat lipsuri de către comisia de inventariere și că nu există dovezi care să demonstreze că masa lemnoasă a fost trimisă către Ocolul Silvic, în formă netă sau brută.

De asemenea, în mod greșit instanța a dat o interpretare greșită actului transmis de R.N.P., cu nr. 1695 din 16 mai 1999, către Direcțiile Silvice și că neexistând un proces-verbal de predare-primire a gestiunii, nu se poate concluziona că pentru prejudiciul creat este răspunzător recurentul-contestator. Examinând decizia atacată, în raport cu criticile formulate și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia. În mod corect, pe baza unui amplu probatoriu, atent analizat, instanțele au stabilit că prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către recurentul-contestator, s-a creat unității-intimate, un prejudiciu.

Soluțiile celor două instanțe au fost pronunțate în urma solicitării opiniei unui expert contabil, în condițiile art. 201 și urm. C. proc. civ. La Raportul de expertiză întocmit în cauză, părțile au formulat obiecțiuni, iar expertul a răspuns acestora prin Nota de completare. Aspectele evidențiate în motivarea recursului au făcut și obiectul verificărilor expertului contabil pentru întocmirea Notei de completare. Concluziile expertului nu au fost combătute cu probe pertinente, instanțele reținând o corectă situație de fapt și de drept. Expertul contabil a stabilit că în gestiunea contestatorului a existat o lipsă de material lemnos în valoare de 52.262.449 lei; verificarea cu profesionalism, de către expert, a înscrisurilor prezentate este evidentă, pe baza acestora întemeindu-se și soluția de anulare parțială a deciziei de imputare, respectiv pentru suma de 10.965.878 lei.

Prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, instituie în sarcina gestionarului, o prezumție de culpă, prezumție relativă, ce poate fi răsturnată prin proba contrarie. Cum în speță, o asemenea probă nu a fost făcută de contestator, nu pot fi înlăturate concluziile expertului contabil. De altfel, conform referatului întocmit de contestator la 20 martie 2000, acesta recunoaște lipsa în gestiune a unor cantități determinate de masă lemnoasă, iar cantitățile în discuție corespund cu cele stabilite în Raportul de expertiză. Având în vedere cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M. împotriva deciziei nr. 209 din 21 martie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2005.