ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 209 din 21

martie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul

jurisdicțional declarat de B.M. împotriva sentinței nr. 77 din 22 decembrie

2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Cluj, prin

care s-a admis în parte contestația formulată de B.M. împotriva deciziei de

imputare nr. 93/1587 din 8 mai 2000, emisă de Direcția Silvică Bistrița, fiind

anulată această decizie, pentru suma de 10.965.878 lei și menținută pentru suma

de 52.262.449 lei.

S-au reținut următoarele:

Suma totală imputată

contestatorului a reprezentat lipsa în gestiune a cantității de 119,2 mc lemn

rotund fag gros; 8,2 mc lemn rotund rășinos gros; 13,6 mc lemn foc fag și 0,5

mc lemn foc rășinos.

În cursul anului 1999, deși

lemnul rotund de fag gros a fost expediat de la pădure în volum fără coajă, în

mod nejustificat contestatorul a mai scăzut încă o dată cantitatea de material

lemnos reprezentând volumul de coajă la acest sortiment recepționat în depozit.

În motivarea contestației

s-a susținut că, în calitate de sortator cu gestiune la Ocolul Silvic Beclean, a efectuat recepționarea, în depozit a lemnului în volum „cu coajă”,

întrucât pe nici un document de însoțire nu erau specificate, în mod explicit,

sortimentele de lemn livrate și nu s-a făcut mențiunea că acestea au fost

expediate în volum, „fără coajă”. În aceste împrejurări, lemnul s-a livrat din

pădure în volum „brut”, motiv pentru care nu se impunea recepționarea lui în

depozit, în volum net „fără coajă”. De altfel, intimata a acceptat acest mod de

recepționare și livrare a produselor, evidențiat în situațiile depozitului

depuse lunar, la contabilitate, în tot timpul anului 1999.

În calitatea sa de sortator

cu gestiune (începând cu 22 martie 1999, conform actului adițional la

contractul de muncă), contestatorul răspundea de gestionarea, recepționarea,

sortarea și expedierea materialului lemnos intrat în Depozitul Reteag, conform

normelor emise de R.N.P. și de conducerea Direcției Silvice Bistrița.

În cauză, s-a întocmit o

expertiză contabilă, constatându-se că documentele de însoțire nu conțin

precizări referitoare la volumul de masă lemnoasă livrată, cu coajă sau fără

coajă. În opinia expertului, cantitățile de masă lemnoasă livrată din apropiat

sunt în volum net, fără coajă și în mod eronat contestatorul a întocmit situațiile

depozitului, lunar, scăzând consumurile tehnologice și coaja; excepție fac doar

situațiile depozitului corect întocmit, în luna octombrie 1999.

Tot prin raportul de

expertiză s-a stabilit că la finele perioadei de gestiune au existat lipsuri în

gestiunea contestatorului și că acestea îi erau imputabile. În acest sens, s-a

arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 22/1969,

gestionarul răspunde integral pentru pagubele produse în gestiunea sa.

S-a mai reținut că nu există

raport de cauzalitate între înregistrarea în contabilitate a situațiilor

depozitelor întocmite eronat și prejudiciul cauzat unității.

Soluționând recursul

jurisdicțional, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a apreciat că în

precizările privind întocmirea evidențelor tehnico-operatorii și

financiar-contabile pentru masa lemnoasă exploatată în regie proprie de către

direcțiile silvice, precizări transmise de către R.N.P., cu nr. 1695 din 16 mai

1999, cantitatea de masă lemnoasă înscrisă în actele de punere în valoare este

volumul utilizabil pe picior brut din care se scoate coaja. Ca atare, în

centralizatorul masei lemnoase livrate din pădure se înscriu cantitățile

livrate pe baza foilor de însoțire și confirmare în depozit în volum net,

respectiv fără coajă. Plecând de la acest aspect, expertul a procedat la

determinarea stocului scriptic înregistrat la finele perioadei de gestiune, pe

baza foilor de însoțire și a avizelor de expediție și a ajuns la concluzia că

în gestiunea contestatorului sunt minusuri imputabile în sumă de 52.260.449

lei.

Au fost înlăturate ca

nerelevante în speță, susținerile recurentului-contestator potrivit cărora

există deficiență în organizarea serviciului de contabilitate care a

înregistrat situațiile depozitului eronat întocmite.

În termen legal, împotriva

deciziei secției jurisdicționale a Curții de Conturi a declarat recurs,

contestatorul B.M.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a arătat, în

esență, că soluția instanței nu s-a întemeiat pe probele dosarului, neavându-se

în vedere situația de fapt și de drept existentă în cauză. În opinia

recurentului, atât considerentele deciziei, cât și concluziile expertului

contabil pe care cele dintâi s-au bazat, sunt eronate.

În acest sens s-a precizat

că expertul a ignorat că la inventarul din 28 noiembrie 1999 nu s-au constatat

lipsuri de către comisia de inventariere și că nu există dovezi care să

demonstreze că masa lemnoasă a fost trimisă către Ocolul Silvic, în formă netă

sau brută. De asemenea, în mod greșit instanța a dat o interpretare greșită

actului transmis de R.N.P., cu nr. 1695 din 16 mai 1999, către Direcțiile

Silvice și că neexistând un proces-verbal de predare-primire a gestiunii, nu se

poate concluziona că pentru prejudiciul creat este răspunzător

recurentul-contestator.

Examinând decizia atacată,

în raport cu criticile formulate și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea sau modificarea acesteia.

În mod corect, pe baza unui

amplu probatoriu, atent analizat, instanțele au stabilit că prin nerespectarea

atribuțiilor de serviciu de către recurentul-contestator, s-a creat unității-intimate,

un prejudiciu.

Soluțiile celor două

instanțe au fost pronunțate în urma solicitării opiniei unui expert contabil,

în condițiile art. 201 și urm. C. proc. civ.

La Raportul

de expertiză întocmit în

cauză, părțile au formulat obiecțiuni, iar expertul a răspuns acestora prin

Nota de completare.

Aspectele evidențiate în

motivarea recursului au făcut și obiectul verificărilor expertului contabil

pentru întocmirea Notei de completare. Concluziile expertului nu au fost

combătute cu probe pertinente, instanțele reținând o corectă situație de fapt

și de drept.

Expertul contabil a stabilit

că în gestiunea contestatorului a existat o lipsă de material lemnos în valoare

de 52.262.449 lei; verificarea cu profesionalism, de către expert, a

înscrisurilor prezentate este evidentă, pe baza acestora întemeindu-se și

soluția de anulare parțială a deciziei de imputare, respectiv pentru suma de

10.965.878 lei.

Prevederile art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 22/1969, instituie în sarcina gestionarului, o prezumție de

culpă, prezumție relativă, ce poate fi răsturnată prin proba contrarie.

Cum în speță, o asemenea

probă nu a fost făcută de contestator, nu pot fi înlăturate concluziile

expertului contabil. De altfel, conform referatului întocmit de contestator la

20 martie 2000, acesta recunoaște lipsa în gestiune a unor cantități

determinate de masă lemnoasă, iar cantitățile în discuție corespund cu cele

stabilite în Raportul de expertiză.

Având în vedere cele

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.M. împotriva deciziei nr. 209 din 21 martie 2003 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2005.