ÎCCJ, Decizia nr. 94/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 294 din 17

decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a scos de

pe rol, cauza având ca obiect plângerea formulată de petentul D.C. și a trimis

dosarul, Curții Militare de Apel, spre competentă soluționare.

S-a reținut că, prin rezoluția

nr. 11/P/1998 din 19 februarie 1999, secția parchetelor militare a dispus

neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., față de

D.M., Z.N. și personalul din cadrul Serviciului Medical al Ministerului de

Interne (din anul 1948), sub aspectul infracțiunii de tratamente neomenoase și,

în temeiul art. 10 lit. g) din același cod, sub aspectul infracțiunilor de

lipsire de libertate, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cercetare

abuzivă, represiune nedreaptă și omor deosebit de grav.

Rezoluția a fost confirmată

de procurorul ierarhic superior.

Împotriva acestor rezoluții,

petentul D.C. a formulat plângere a cărei soluționare însă, în raport cu

dispozițiile art. 28

2

, raportat la art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., aparține Curții Militare de Apel.

Drept urmare, s-a dispus în

sensul scoaterii cauzei de pe rol și trimiterii dosarului, spre soluționare, instanței

competente.

Împotriva acestei sentințe, petentul

D.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi

exercitate în condițiile legii.

Corespunzător acestui

principiu constituțional, legea procesual-penală a determinat un sistem coerent

al căilor de atac.

Cu referire la recurs, reglementarea

amintită a asigurat condiții corespunzătoare de exercitare a acestei căi de

atac, îmbinând armonios dezideratul accesibilității, cu cel al eliminării

folosirii acestuia pentru prelungirea nejustificată a procesului penal.

Drept urmare, admisibilitatea

recursului este examinată în raport cu condițiile legal prevăzute ce se cer a

fi îndeplinite, cumulativ, pentru declararea acestuia, iar exercitarea acestei

căi de atac în afara acestor condiții este sancționată cu inadmisibilitatea.

Una din aceste condiții

privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, ca fiind

susceptibilă de reformare pe această cale.

Or, hotărârile de dezînvestire,

din considerente ținând de asigurarea celerității soluționării cauzei penale,

sunt excluse controlului judecătoresc, în raport cu dispozițiile art. 385

1

,

cu referire la art. 361 și art. 42 alin. (4) C. proc. pen.

Cum sentința atacată are acest

caracter, excepția pusă în discuție din oficiu se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin.

(2) din același cod, petentul D.C. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinței nr. 294 din 17 decembrie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 4259/2004.

Obligă pe recurentul-petent

să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2005.