ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6009/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 536 din 30 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Orăștie a fost condamnat inculpatul S.I. la 12 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de deținere ilegală de monede din aur, prevăzută de art. 14, combinat cu art. 2 lit. b) și art. 5 din Legea nr. 284/1948 modificată prin Decretul nr. 209/1950. Conform art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea monedelor din aur ridicate de la inculpat, iar în baza art. 25 pct. 6 din același cod, a dispus confiscarea totală a averii inculpatului. Tribunalul Regional Hunedoara a admis parțial recursul inculpatului și a redus pedeapsa la 5 ani închisoare corecțională.

S-a reținut în fapt că, la 17 februarie 1959, inculpatul S.I., proprietarul fabricii de blănuri V. Orăștie, a deținut 321 monede din aur, contrar dispozițiilor legale, ascunse într-un borcan îngropat în pământ. Împotriva celor două hotărâri, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta neconstituind infracțiune, iar, ca o consecință, înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii și restituirea monedelor din aur confiscate abuziv.

Se învederează că dispozițiile incriminatoare erau în contradicție cu Constituția României în vigoare la data adoptării și aplicării actelor normative în speță, precum și cu D.U.D.O. care garantau proprietatea legal dobândită. Recursul în anulare este fondat și urmează a fi admis. În conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din Legea 284/1947 persoanele fizice și juridice având în proprietate aur sub orice formă (și alte valute, cecuri, ordine de plată, etc.) erau obligați ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii în M. Of. să predea aceste valori B.N.R., contra plată în lei la cursul oficial. Nerespectarea acestor dispoziții constituia infracțiune și se pedepsea, conform art. 14, cu închisoare de la 5 la 25 de ani, putându-se aplica și pedeapsa complementară a confiscării averii conform dispozițiilor art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen.

anterior. Aceste dispoziții erau însă contrare atât Constituției României în vigoare la data adoptării legii, cât și D.U.D.O. Astfel, potrivit art. 15 și 17 din Constituția din 1925, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944, s-a statuat că nici o lege nu poate dispune confiscarea averilor și că „proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropiat decât pentru o cauză de nulitate publică”. Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 12 sin Constituția României din 1952, precum și art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția Adunării Generale a O.N.U., orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitral de proprietatea sa.

Așadar, normele de drept penal cuprinse în Legea nr. 284/1947, menite să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa, în mod abuziv, sunt neconstituționale în raport cu însuși legea fundamentală în vigoare la data incriminării. Și pedeapsa complimentată a confiscării averii aplicate inculpatului este menită să aducă atingere dreptului de proprietate, ceea ce, de asemeni, înfrângea principiile constituționale. În speță, inculpatul S.I. a mărturisit proveniența licită a monezilor din aur, susținerea sa nefiind contrazisă de vreo altă probă. Pe de altă parte, conform art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 638/1946 monedele din aur, găurite, desfigurate sau rupte, înșirate sub formă de salbă, galbeni austrieci, precum și ducații cu toartă sau găuriți puteau fi deținuți, în mod legal, de persoanele fizice ori acestea fac parte din obiectele confiscate și cu privire la care s-a reținut incidența infracțiunii.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. și va admite recursul în anulare, dispunând achitarea inculpatului S.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., precum și restituirea monedelor din aur confiscate, înlăturând și măsura confiscării totale a averii inculpatului (inventarul cauzei nr. 5991 din 29 aprilie 1959 și procesul verbal al M.I.-D.G.M. – Direcția Miliției Economice nr. 5401 din 11 martie 1959).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 536 din 30 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Orăștie și deciziei penale nr. 1446 din 12 iunie 1959 a Tribunalului Regional Hunedoara – Deva, privind pe S.I. Casează ambele hotărâri. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 14, combinat cu art. 2 lit. b) și art. 5 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr. 209/1950. Înlătură măsura de siguranță a confiscării speciale a 321 monede din aur și pedeapsa complementară a confiscării întregii averi a inculpatului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.