ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6009/2004

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 536

din 30 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Orăștie a fost

condamnat inculpatul S.I. la 12 ani închisoare corecțională, pentru

infracțiunea de deținere ilegală de monede din aur, prevăzută de art. 14,

combinat cu art. 2 lit. b) și art. 5 din Legea nr. 284/1948 modificată prin

Decretul nr. 209/1950.

Conform art. 80 C. pen.

anterior, a dispus confiscarea monedelor din aur ridicate de la inculpat, iar

în baza art. 25 pct. 6 din același cod, a dispus confiscarea totală a averii

inculpatului.

Tribunalul Regional

Hunedoara a admis parțial recursul inculpatului și a redus pedeapsa la 5 ani

închisoare corecțională.

S-a reținut în fapt că, la

17 februarie 1959, inculpatul S.I., proprietarul fabricii de blănuri V.

Orăștie, a deținut 321 monede din aur, contrar dispozițiilor legale, ascunse

într-un borcan îngropat în pământ.

Împotriva celor două

hotărâri, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art.

409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., solicitând achitarea

inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., fapta neconstituind infracțiune, iar, ca o consecință, înlăturarea

pedepsei complementare a confiscării averii și restituirea monedelor din aur

confiscate abuziv.

Se învederează că

dispozițiile incriminatoare erau în contradicție cu Constituția României în

vigoare la data adoptării și aplicării actelor normative în speță, precum și cu

D.U.D.O. care garantau proprietatea legal dobândită.

Recursul în anulare este

fondat și urmează a fi admis.

În conformitate cu

prevederile art. 1 și 2 din Legea 284/1947 persoanele fizice și juridice având

în proprietate aur sub orice formă (și alte valute, cecuri, ordine de plată,

etc.) erau obligați ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii în M. Of. să

predea aceste valori B.N.R., contra plată în lei la cursul oficial.

Nerespectarea acestor

dispoziții constituia infracțiune și se pedepsea, conform art. 14, cu

închisoare de la 5 la 25 de ani, putându-se aplica și pedeapsa complementară a

confiscării averii conform dispozițiilor art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen.

anterior.

Aceste dispoziții erau însă

contrare atât Constituției României în vigoare la data adoptării legii, cât și

D.U.D.O.

Astfel, potrivit art. 15 și

17 din Constituția din 1925, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr.

1849/1944, s-a statuat că nici o lege nu poate dispune confiscarea averilor și

că „proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropiat decât pentru o

cauză de nulitate publică”.

Aceleași dispoziții se

regăsesc și în art. 12 sin Constituția României din 1952, precum și art. 17 din

D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția Adunării Generale a

O.N.U., orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit

în mod arbitral de proprietatea sa.

Așadar, normele de drept

penal cuprinse în Legea nr. 284/1947, menite să lipsească pe cetățeanul român

de proprietatea sa, în mod abuziv, sunt neconstituționale în raport cu însuși

legea fundamentală în vigoare la data incriminării.

Și pedeapsa complimentată a

confiscării averii aplicate inculpatului este menită să aducă atingere

dreptului de proprietate, ceea ce, de asemeni, înfrângea principiile constituționale.

În speță, inculpatul S.I. a

mărturisit proveniența licită a monezilor din aur, susținerea sa nefiind

contrazisă de vreo altă probă.

Pe de altă parte, conform

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 638/1946 monedele din aur, găurite,

desfigurate sau rupte, înșirate sub formă de salbă, galbeni austrieci, precum

și ducații cu toartă sau găuriți puteau fi deținuți, în mod legal, de

persoanele fizice ori acestea fac parte din obiectele confiscate și cu privire

la care s-a reținut incidența infracțiunii.

În consecință, Înalta Curte

constată că sunt îndeplinite cerințele art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.

și va admite recursul în anulare, dispunând achitarea inculpatului S.I., în

baza art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., precum și restituirea monedelor din aur confiscate, înlăturând și măsura

confiscării totale a averii inculpatului (inventarul cauzei nr. 5991 din 29

aprilie 1959 și procesul verbal al M.I.-D.G.M. – Direcția Miliției Economice

nr. 5401 din 11 martie 1959).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 536 din 30 aprilie 1959 a Tribunalului

Popular al Raionului Orăștie și deciziei penale nr. 1446 din 12 iunie 1959 a

Tribunalului Regional Hunedoara – Deva, privind pe S.I.

Casează ambele hotărâri.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul

S.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 14, combinat cu art. 2 lit. b) și

art. 5 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr. 209/1950.

Înlătură măsura de siguranță

a confiscării speciale a 321 monede din aur și pedeapsa complementară a confiscării

întregii averi a inculpatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 noiembrie 2004.