ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta R.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 8746 din 14 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și acordarea drepturilor prevăzute de legea sus-citată, în calitate de soție supraviețuitoare a soțului său, R.I. Motivându-și cererea, reclamanta a susținut că soțul său s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind același statut cu al acestora, iar în temeiul art. 3 din Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, este îndreptățită să i se acorde drepturile reglementate de legea incidentă.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 144 din 16 martie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 8746 din 14 ianuarie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, obligând-o să emită o nouă hotărâre, cu recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c), coroborat cu art. 3 din Legea nr. 189/2000, modificată și completată, în favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a dovedit că soțul său decedat s-a aflat în situația de refugiat prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu declarațiile autentificate a trei martori care au cunoscut familia și care au relatat faptul că din cauza represiunilor autorităților maghiare, familia în cauză s-a refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, nu a făcut dovada că soțul său, R.I., a avut calitatea de persoană strămutată sau refugiată, întrucât din actul oficial depus la dosar - adresa nr. C/4947 din 21 noiembrie 2003, eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că familia soțului decedat nu face parte din categoria persoanelor strămutate în perioada 1940 - 1945. Pe de altă parte, declarațiile celor doi martori sunt contradictorii, în sensul că atât F.I., cât și I.A.

au declarat pe proprie răspundere că l-au cunoscut pe R.I., născut la data de 1 ianuarie 1943, în localitatea Lacu, dar s-au refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu, în perioada 15 martie 1941 - 1945. O altă neconcordanță, susține recurenta, care vine în sprijinul opiniei sale, este și împrejurarea că soțul reclamantei s-a născut în localitatea Lacu, iar familia s-a refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu, în perioada 15 martie 1941 - 1945. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prima instanță a soluționat judicios cauza, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Astfel, reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare a numitului R.I., a acționat în temeiul Legii nr. 189/2000 care, prin art. 3, stipulează că soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia de o indemnizație lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Pentru a dovedi că fostul soț s-a aflat în situația prevăzută în art. 1 din lege, respectiv că în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, reclamanta a depus la dosar declarațiile autentificate a trei martori care au cunoscut familia și care relatează faptul că din cauza represiunilor autorităților maghiare, familia în cauză s-a refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu, județul Cluj, reîntorcându-se după plecarea autorităților hortyste. Adresa nr. 4947 din 21 noiembrie 2003, a Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Cluj, invocată de pârâtă în respingerea cererii și a susținerii motivelor de recurs, evidențiază doar că R.V., R.R.

și R.I. (soțul defunct și părinții) nu figurează în documentele deținute în arhivă, arătând, totodată, că documentele din perioada în discuție nu s-au păstrat integral. Astfel fiind, adresa respectivă nu poate constitui o probă în defavoarea reclamantei, aceasta dovedindu-și cererea, cu probele testimoniale și afirmativ, cu admiterea cererilor similare din partea celorlalți frați ai soțului decedat. Proba cu martori este admisă pentru dovedirea situațiilor de persoană strămutată sau refugiată în condițiile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată de Legea nr. 189/2000. Pentru aceste considerente și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 144 din 16 martie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.