ÎCCJ, Decizia nr. 115/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost sesizată cu judecarea recursurilor declarate de

inculpații C.S., P.N. și P.A., împotriva deciziei penale nr. 470 din 23 iunie

2004, a Curții de Apel București, secția I penală.

La termenul din 3 februarie

2005, inculpatul P.A., prin apărătorul său, a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62, 63 și 64 C. proc. pen., cerând

să fie sesizată Curtea Constituțională, pentru soluționarea acestei excepții.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin încheierea din 3 februarie 2005, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, a fost menținută

măsura arestării preventive luată față de inculpat.

S-a motivat că față de

prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a

Curții Constituționale nu poate fi admisă, deoarece, prin conținutul ei,

această cerere se referă la un motiv de recurs, prin care sunt formulate

critici cu privire la legalitatea modului în care au fost administrate și

interpretate probele, iar nu la invocarea excepției de neconstituționalitate a

unei dispoziții legale având legătură cu soluționarea cauzei.

Inculpatul P.A. a declarat

recurs împotriva acestei încheieri.

Prin motivele formulate, în

sprijinul recursului, se susține că excepția de neconstituționalitate invocată

nu este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992,

astfel că a fost considerată în mod greșit inadmisibilă.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, din examinarea

încheierii atacate cu recurs rezultă că la termenul din 3 februarie 2005, inculpatul

P.A. a invocat, prin apărătorul său, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 62, 63 și 64 C. proc. pen., solicitând să fie sesizată

Curtea Constituțională, pentru a constata neconstituționalitatea acestor texte

de lege.

În motivarea acestei cereri

s-a arătat că interesul inculpatului, de a se examina textele de lege

menționate, sub aspectul legalității, este justificat de împrejurarea că, deși

nu existau probe care să dovedească vinovăția sa, a fost arestat în baza acelor

texte de lege.

Or, așa cum s-a subliniat

prin considerentele încheierii, prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a reglementat

posibilitatea de a se decide numai asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești, privind neconstituționalitatea unei dispoziții a

legii, numai dacă dispoziția respectivă are legătură cu soluționarea cauzei.

Este de observat că din

felul în care este formulată excepția de neconstituționalitate invocată,

rezultă că inculpatul P.A. vizează, în realitate, modul de interpretare a

textelor art. 62, 63 și 64 C. proc. pen., deoarece nu se referă la prevederi

din aceste texte de lege, contrarii unei anumite dispoziții din Constituția

României, ci doar înțeleg să se plângă că prin aplicarea concretă a acelor

articole din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea sa, fără să existe

probe de vinovăție.

În aceste condiții, cererea

formulată de inculpatul P.A. privește interpretarea dispozițiilor Codului de

procedură penală la care se referă, iar nu constituționalitatea lor, astfel că

prima instanță a procedat corect la respingerea solicitării de sesizare a

Curții Constituționale, pe motiv că excepția invocată nu este admisibilă.

De altfel, inconsistența

excepției este relevantă și de lipsa oricărei referiri la dispoziția din

Constituție ce ar fi încălcată prin prevederile textelor de lege ale Codului de

procedură penală la care s-a făcut referire.

În consecință,

constatându-se că excepția de neconstituționalitate a fost corect considerată

inadmisibilă, astfel că încheierea atacată nu este nelegală sau netemeinică sub

aspectele criticate de inculpatul P.A., urmează ca recursul declarat de acest

inculpat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva încheierii din 3 februarie 2005,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

4174/2004.

Obligă pe inculpat să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din

care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu,

vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2005.