ÎCCJ, Decizia nr. 115/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost sesizată cu judecarea recursurilor declarate de inculpații C.S., P.N. și P.A., împotriva deciziei penale nr. 470 din 23 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția I penală. La termenul din 3 februarie 2005, inculpatul P.A., prin apărătorul său, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62, 63 și 64 C. proc. pen., cerând să fie sesizată Curtea Constituțională, pentru soluționarea acestei excepții. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea din 3 februarie 2005, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat. S-a motivat că față de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi admisă, deoarece, prin conținutul ei, această cerere se referă la un motiv de recurs, prin care sunt formulate critici cu privire la legalitatea modului în care au fost administrate și interpretate probele, iar nu la invocarea excepției de neconstituționalitate a unei dispoziții legale având legătură cu soluționarea cauzei. Inculpatul P.A. a declarat recurs împotriva acestei încheieri. Prin motivele formulate, în sprijinul recursului, se susține că excepția de neconstituționalitate invocată nu este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, astfel că a fost considerată în mod greșit inadmisibilă.

Recursul nu este fondat. În adevăr, din examinarea încheierii atacate cu recurs rezultă că la termenul din 3 februarie 2005, inculpatul P.A. a invocat, prin apărătorul său, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62, 63 și 64 C. proc. pen., solicitând să fie sesizată Curtea Constituțională, pentru a constata neconstituționalitatea acestor texte de lege. În motivarea acestei cereri s-a arătat că interesul inculpatului, de a se examina textele de lege menționate, sub aspectul legalității, este justificat de împrejurarea că, deși nu existau probe care să dovedească vinovăția sa, a fost arestat în baza acelor texte de lege.

Or, așa cum s-a subliniat prin considerentele încheierii, prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a reglementat posibilitatea de a se decide numai asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești, privind neconstituționalitatea unei dispoziții a legii, numai dacă dispoziția respectivă are legătură cu soluționarea cauzei. Este de observat că din felul în care este formulată excepția de neconstituționalitate invocată, rezultă că inculpatul P.A. vizează, în realitate, modul de interpretare a textelor art. 62, 63 și 64 C. proc. pen., deoarece nu se referă la prevederi din aceste texte de lege, contrarii unei anumite dispoziții din Constituția României, ci doar înțeleg să se plângă că prin aplicarea concretă a acelor articole din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea sa, fără să existe probe de vinovăție.

În aceste condiții, cererea formulată de inculpatul P.A. privește interpretarea dispozițiilor Codului de procedură penală la care se referă, iar nu constituționalitatea lor, astfel că prima instanță a procedat corect la respingerea solicitării de sesizare a Curții Constituționale, pe motiv că excepția invocată nu este admisibilă. De altfel, inconsistența excepției este relevantă și de lipsa oricărei referiri la dispoziția din Constituție ce ar fi încălcată prin prevederile textelor de lege ale Codului de procedură penală la care s-a făcut referire. În consecință, constatându-se că excepția de neconstituționalitate a fost corect considerată inadmisibilă, astfel că încheierea atacată nu este nelegală sau netemeinică sub aspectele criticate de inculpatul P.A., urmează ca recursul declarat de acest inculpat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva încheierii din 3 februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4174/2004. Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.