- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 17 septembrie 2004
Decizia nr. 2747/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 10.892 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția comercială, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta A.F.I. sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București și pârâta SC M.A.E. SRL, cu sediul în București a fost obligată la plata sumei de 3.690,54 dolari S.U.A. chirie, 701,19 dolari S.U.A. TVA chirie, 304,69 dolari S.U.A., majorări chirie și 276,66 dolari S.U.A. – TVA majorări chirie, sume în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, plus 285.500 lei cheltuieli de judecată; s-a reziliat contractul de închiriere nr. 34/1999, încheiat între părți și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în București.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost anulat, în temeiul art. 308 alin. (4) C. proc. civ., prin decizia nr. 668/ F din 5 martie 2004 a acestei instanțe. S-a reținut în considerentele hotărârii că recursul nu cuprinde motivele de legalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea lor, aspecte care sunt imperativ impuse de prevederile art. 302 1 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003. SC M.A.E. SRL, cu sediul în București a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, în temeiul art. 318 C. proc. civ. și a susținut că în mod greșit s-a dispus anularea recursului, întrucât primul motiv pe care întemeiază cererea a fost neîndeplinirea procedurii concilierii directe, iar cel de-al doilea neîndeplinirea procedurii de citare.
A precizat contestatoarea că încadrarea în drept a acestor motive, în temeiul art. 304 punctul 5 C. proc. civ., se putea realiza potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., iar în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele. Curtea examinând contestația în anulare, reține că aceasta este inadmisibilă. Potrivit art. 308 alin. (4) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.U. nr. 58 din 25 iunie 2003 „în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă sau că motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor, nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C. proc.
civ., anulează sau după caz respinge recursul printr-o decizie motivată pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac”. În raport de aceste dispoziții legale, deciziile pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a recursului, nu sunt supuse căilor de atac ordinare și nici extraordinare”. Așa fiind, cum recursul declarat de SC M.A.E. SRL, cu sediul în București, împotriva sentinței nr. 10.892 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția comercială, a fost anulat conform art. 308 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de SC M.A.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 668/ F din 5 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, D.276/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 septembrie 2004.