ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2834/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10750 din 10

septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B.G. domiciliată în

București, împotriva pârâtei SC T.I.E. SRL, cu sediul în București, în sensul

că a constatat reziliat contractul de închiriere încheiat între părți la 1

septembrie 1998 și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în București.

De asemenea a respins capătul de cerere privind constatarea rezilierii

contractului de închiriere încheiat între reclamantă și SC M.T. SA la 13

octombrie 1998, ca neîntemeiat și a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la readucerea imobilului în starea inițială de locuință, ca

neîntemeiat. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de

cheltuieli de judecată suma de 2.003.165 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în ceea ce privește contractul de închiriere încheiat între

părți la 1 septembrie 1999, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a

chiriei, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 2.3 din contract, potrivit

cărora neplata la scadență a chiriei atrage sancțiunea aplicării de penalități

de întârziere de 0,25% pe zi dar nu mai mult de 30 de zile, după care

contractul se consideră reziliat din culpa exclusivă a chiriașului. Ca o

consecință a ocupării imobilului în litigiu fără un titlu valabil, a fost

dispusă și evacuarea pârâtei. În ce privește capetele de cerere privind

constatarea rezilierii contractului de închiriere încheiat între reclamantă și

SC M.T. SA la 13 octombrie 1998, s-a apreciat că reclamanta nu a înțeles să

cheme în judecată această societate, iar contractul de cesiune încheiat între

pârâtă și SC M.T. SA nu îi este opozabil. S-a respins ca neîntemeiat și capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la readucerea imobilului în starea inițială

de locuință, deoarece nu s-au produs dovezi care să probeze starea imobilului la

data preluării în locațiune.

De asemenea în temeiul art. 119 alin.

(3) C. proc. civ., s-a constatat că cererea reconvențională depusă o dată cu

întâmpinarea este tardivă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia comercială nr. 624 din 14 aprilie 2003, a admis

recursul declarat de recurenta SC T.I.E. SRL București, împotriva sentinței

civile nr. 10750 din 10 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata B.G., a casat sentința

recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, fiind reținută

ca fondată critica conform căreia tribunalul, deși a acordat termen pentru

lipsă de apărare, la cererea pârâtei, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 118 C.

proc. civ., în sensul că a decăzut pârâta din dreptul de a propune probe și de

a invoca excepții. Urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași

instanță, pârâtul își va formula apărările și se va soluționa și cererea

reconvențională formulată de acesta odată cu întâmpinarea.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 605 din 16 ianuarie 2004, rejudecând

cauza în fond după casare, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta B.G.,

în contradictoriu cu pârâta SC T.I.E. SRL și a dispus evacuarea pârâtei din

imobilul situat în București. De asemenea a fost respinsă cererea

reconvențională ca neîntemeiată. S-a luat act că reclamanta a renunțat la

capetele de cerere având ca obiect rezilierea contractelor de închiriere din 14

octombrie 1998 și 13 octombrie 1998 și la cererea de chemare în judecată a

altor persoane respectiv a SC M.T. SA, S.I., S.J., S.R. și S.S.

În motivarea acestei hotărâri

judecătorești s-a reținut că, la termenul din 16 ianuarie 2004, reclamanta a

renunțat la capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractelor de

închiriere și la cererea de chemare în judecată a altor persoane. Din nici o

probă administrată nu a rezultat că prețul închirierii imobilului ar fi mai

mare decât cel stabilit în contractele înregistrate la A.F., iar din analiza

acestora rezultă că prețul locațiunii era de câte 1.000 dolari S.U.A., pentru

fiecare chiriaș, deci în total chiria totală a imobilului era de 2.000 dolari

S.U.A., așa cum se prevedea și în primul contract de închiriere. Mai mult,

pârâta, care a semnat ambele contracte de închiriere, nu ar putea să invoce

propria culpă pentru a obține desființarea unui act.

Referitor la cererea având ca obiect

instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata de către

reclamantă a contravalorii investițiilor efectuate de pârâtă la spațiul

respectiv, a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece pârâta nu a făcut dovada,

așa cum avea obligația, conform art. 1169-1170 C. civ., a existenței acestor

investiții și nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1444 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia comercială nr. 341 din 22 iunie 2004 a respins apelul

formulat de apelanta SC T.I.E. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 605

din 16 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în contradictoriu cu intimata B.G., ca nefondat.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, în esență, s-a apreciat că într-adevăr contractele de închiriere în

baza cărora apelanta a deținut spațiul din București, au expirat prin ajungerea

la termen, aceasta fără temei legal continuând să le folosească, iar evacuarea

s-a dispus pentru lipsă de titlu, fiind incidente dispozițiile art. 480 C. civ.

Cererea reconvențională nu a fost probată și în speță nu operează simulația,

cât timp nu există două convenții, dintre care una secretă și alta aparentă. Nu

a fost confirmată prin probe nici susținerea apelantei în sensul că prețul

închirierii imobilului ar fi fost mai mare decât cel stabilit în contractele

înregistrate la A.F., cum nici existența investițiilor efectuare la imobil nu

justifică instituirea unui drept de retenție.

Împotriva deciziei comerciale nr. 341

din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a promovat recurs pârâta SC T.I.E. SRL București, care a criticat

această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

aspectele că în mod greșit a fost dispusă evacuarea pârâtei din imobilul în

litigiu, fără a verifica dreptul de proprietate al reclamantei asupra

imobilului, a fost invocată excepția lipsei calității procesual active a

intimatei reclamante pentru cererea de evacuare a recurentei din acest nivel

nou construit din surse proprii și cu acordul expres al intimatei, solicitând

ca în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului,

schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond

admiterea cererii reconvenționale și constatarea existenței unui drept de

retenție până la achitarea contravalorii îmbunătățirilor aduse. De asemenea a

mai fost invocat un motiv de recurs suplimentar, privind necompetența materială

a instanțelor care au pronunțat cele două hotărâri judecătorești, cu motivarea

că actul dedus judecății are o natură civilă, indicându-se ca temei de drept,

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Intimata reclamantă B.G. a depus

întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea

recursului.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat

recursul promovat de pârâta SC T.I.E. SRL București, pentru următoarele

considerente.

Printr-o corectă și integrală

apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare, au stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului de închiriere a spațiului

situat în București, modalitatea de plată a chiriei, prețul, termenul, condiții

de efectuare a unor modificări ce vor putea fi aduse imobilului cu acceptul

proprietarului, posibilități de a transfera contractul către terți, clauze

referitoare la reziliere și la eventualele litigii care se vor ivi între părți.

Este de necontestat că litigiul este

de natură comercială, determinat atât de subiecții raportului juridic,

respectiv o societate comercială, dar și de destinația spațiului închiriat,

astfel că în mod corect a fost determinată competența materială a instanțelor

comerciale.

Contrar celor susținute în motivele

de recurs, pârâta SC T.I.E. SRL nu a administrat probe în sensul dovedirii

susținerilor din întâmpinare și cererea reconvențională. În fond după casare,

fiind reluată judecata cauzei, urma în conformitate cu cele cuprinse în decizia

comercială nr. 624 din 14 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca pârâtul să-și formuleze apărările atât pentru întâmpinare cât și

pentru cererea reconvențională.

Din verificarea conținutului

întâmpinării și a cererii reconvenționale, rezultă fără echivoc, că în

motivarea lor sunt expuse situații de fapt și de drept, pentru dovedirea cărora

a fost solicitată proba cu înscrisuri, expertiză tehnică și martori (dosar nr. 8936/2002

Tribunalul București, secția comercială). Deși legal citată, în noul ciclu

procesual, pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru a administra probele

despre care s-a făcut mențiunea în conținutul întâmpinării și reconvenționalei.

A fost dată astfel o eficiență juridică maximă dispozițiilor cuprinse în art. 129

pct. 1 C. proc. civ., care imperativ prevăd că părțile au îndatorirea ca, în

condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului civil.

De asemenea ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite

drepturile procedurale, conform art. 273 alin. (1), precum și să-și probeze

pretențiile în apărare. Mai mult, în cererea reconvențională deși a fost

menționat că la imobilul închiriat s-au efectuat reparații capitale, investiții

și îmbunătățiri care au sporit valoarea lui, aceste lucrări nu au fost enumerate

în concret și nici evaluate.

Este semnificativă și conduita

procesuală a pârâtei SC T.I.E. SRL în faza procesuală a apelului, determinată

de împrejurarea că cererea de apel nu a fost motivată și apelanta nu a fost

prezentă la termenul din 22 iunie 2004, pentru a expune toate criticile care

vizau hotărârea pronunțată de instanța de fond.

Potrivit principiului

disponibilității în procesul civil, sub rezerva celor arătate de art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., propunerea probelor rămâne la aprecierea părților, apreciere

guvernată de interesele lor. Din perspectiva cererii reconvenționale, potrivit art.

1169 C. civ., sarcina probei aparține aceluia care „face o propunere înaintea

judecății”, respectiv aplicarea principiului actori incumbit probatio, proba

incubă reclamantului. Fără a face dovada pretențiilor pe care a fost

fundamentată cererea reconvențională, reclamanta nu poate invoca nici dreptul

de retenție în favoarea sa.

Este nejustificată și critica din

motivele de recurs privitoare la lipsa calității procesual active a reclamantei

B.G., pentru cererea de evacuare din nivelul nou construit de recurentă din

surse proprii și cu acordul intimatei. Actele existente la dosarul cauzei

atestă, conform autorizației de construire din 28 mai 2002 eliberată de M.B.

sector 1, că urmare a cererii adresate de B.G. a fost autorizată efectuarea

lucrărilor de consolidare și mansardare a imobilului existent în str. Berzei,

București.

Rațiunile juridice și argumentele

expuse anterior fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta

SC T.I.E. SRL cu sediul în București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând

a respinge, ca nefondat, recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia

comercială nr. 341 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC T.I.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 341 din 22 iunie 2004 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 mai 2005.