ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2516/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 367, pronunțată la data de 23 februarie 2004, în dosarul nr. 86/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.M. și a anulat decizia de imputare nr. 1 din 10 ianuarie 2003, emisă de Directorul I.S.T.Î.S. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2003 s-a imputat reclamantului, în calitate de șef al C.T.S. Bragadiru, suma de 26.277.179 lei reprezentând materiale neevidențiate în fișe de magazie sau registru de magazie în perioada 2000 - 2002, precum și sămânță de lucernă și, respectiv, cheltuieli neeconomicoase.

Contestația formulată împotriva deciziei de imputare a fost înregistrată la data de 6 februarie 2003, la Tribunalul București, care, prin sentința civilă nr. 4583 din 8 decembrie 2003, și-a declinat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând că reclamantul are calitatea de funcționar public, iar organul emitent al actului administrativ este o instituție centrală, fiind aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. În considerentele soluției, instanța de fond a motivat că decizia de imputare este nelegală, din raportul de expertiză rezultând că cheltuielile au fost dovedite cu facturi legal întocmite, iar bunurile achiziționate se regăsesc în gestiune, astfel că nu a fost dovedită existența prejudiciului.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, pârâtul, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit lipsa prejudiciului și existența bunurilor și serviciilor în gestiunea C.T.S. Bragadiru, punând temei pe concluziile expertului contabil, formulate în lipsa unor documente contabile legale. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului. Recursul este întemeiat.

Decizia de imputare nr. 1 din 10 ianuarie 2003, a fost emisă în temeiul procesului-verbal de control nr. 181 din 9 decembrie 2002 și a raportului de audit intern nr. 3125 din 11 decembrie 2002, prin care organele de control au constatat existența unui prejudiciu, în sumă de 26.277.179 lei, formată din: - 3.743.000 lei, reprezentând materiale, fără a fi evidențiate în fișe de magazie sau registru de magazie în anul 2000; - 8.023.385 lei, reprezentând materiale, fără a fi evidențiate în fișe de magazie sau registru de magazie în anul 2001; - 13.524.796 lei, reprezentând materiale, fără a fi evidențiate în fișe de magazie sau registru de magazie în anul 2002; - 374.998 lei, reprezentând contravaloare sămânță lucernă; - 611.000 lei, reprezentând cheltuieli neeconomicoase.

Concluzia expertului contabil a fost că emiterea deciziei de imputare este netemeinică și nelegală, nefiind vorba de o lipsă în gestiune, iar cheltuielile au acte justificative în ceea ce privește evidențierea acestora, concluzie care a fost preluată întocmai de instanța de fond. Or, concluzia expertului este greșită, fiind întemeiată pe o apreciere nelegală, ca fiind acte justificative, facturile și chitanțele care nu au fost completate potrivit prevederilor legale, pentru a avea calitatea de documente justificative. Astfel, potrivit pct. 2 lit. a) și b) din Regulamentul nr. 704/1993, de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, unitățile patrimoniale au obligația să asigure, în condițiile legii, întocmirea documentelor justificative pentru orice operațiune care afectează patrimoniul, precum și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor patrimoniale.

Însă, din procesul-verbal de control și din raportul de audit rezultă că actele enumerate nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate documente justificative în sensul legii, acestea nefiind completate cu toate elementele necesare identificării operațiunii economice efectuate, respectiv a bunurilor și serviciilor achiziționate, conținând consemnări cu un grad mare de generalitate, care fac imposibilă verificarea realității acestora. Deci, în mod corect au reținut organele de control, existența prejudiciului respectiv în patrimoniul unității. În ceea ce privește răspunderea intimatului-reclamant, este necontestat că acesta, în calitate de șef al C.T.S. Bragadiru, era ordonator terțiar de credite, astfel că, potrivit art. 36 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, în vigoare la data respectivă, avea obligația și răspunderea, între altele, pentru organizarea și ținerea la zi a contabilității.

În ceea ce privește suma de 374.998 lei, reprezentând contravaloare sămânță lucernă, în mod corect s-a reținut existența prejudiciului, fiind achiziționate 5 kg sămânță lucernă, fără ca în anul 2002 să fi fost înființată o astfel de cultură. Astfel fiind, în mod legal șeful I.S.T.Î.S. a reținut răspunderea intimatului-reclamant pentru producerea prejudiciului respectiv. În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată, decizia de imputare fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.S.T.Î.S. București împotriva sentinței civile nr. 367 din 23 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de B.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.