ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2516/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 367, pronunțată la data de 23 februarie 2004, în

dosarul nr. 86/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.M. și a anulat decizia

de imputare nr. 1 din 10 ianuarie 2003, emisă de Directorul I.S.T.Î.S.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 1 din 10

ianuarie 2003 s-a imputat reclamantului, în calitate de șef al C.T.S.

Bragadiru, suma de 26.277.179 lei reprezentând materiale neevidențiate în fișe

de magazie sau registru de magazie în perioada 2000 - 2002, precum și sămânță

de lucernă și, respectiv, cheltuieli neeconomicoase.

Contestația formulată

împotriva deciziei de imputare a fost înregistrată la data de 6 februarie 2003,

la Tribunalul București, care, prin sentința civilă nr. 4583 din 8 decembrie

2003, și-a declinat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, reținând că reclamantul are calitatea de funcționar

public, iar organul emitent al actului administrativ este o instituție

centrală, fiind aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

În considerentele soluției,

instanța de fond a motivat că decizia de imputare este nelegală, din raportul

de expertiză rezultând că cheltuielile au fost dovedite cu facturi legal

întocmite, iar bunurile achiziționate se regăsesc în gestiune, astfel că nu a

fost dovedită existența prejudiciului.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, pârâtul, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit

lipsa prejudiciului și existența bunurilor și serviciilor în gestiunea C.T.S.

Bragadiru, punând temei pe concluziile expertului contabil, formulate în lipsa

unor documente contabile legale.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare, susținând că soluția instanței de fond este legală și

temeinică și a cerut respingerea recursului.

Recursul este întemeiat.

Decizia de imputare nr. 1

din 10 ianuarie 2003, a fost emisă în temeiul procesului-verbal de control nr. 181

din 9 decembrie 2002 și a raportului de audit intern nr. 3125 din 11 decembrie 2002,

prin care organele de control au constatat existența unui prejudiciu, în sumă

de 26.277.179 lei, formată din:

- 3.743.000 lei,

reprezentând materiale, fără a fi evidențiate în fișe de magazie sau registru

de magazie în anul 2000;

- 8.023.385 lei,

reprezentând materiale, fără a fi evidențiate în fișe de magazie sau registru

de magazie în anul 2001;

- 13.524.796 lei,

reprezentând materiale, fără a fi evidențiate în fișe de magazie sau registru

de magazie în anul 2002;

- 374.998 lei, reprezentând

contravaloare sămânță lucernă;

- 611.000 lei, reprezentând

cheltuieli neeconomicoase.

Concluzia expertului

contabil a fost că emiterea deciziei de imputare este netemeinică și nelegală,

nefiind vorba de o lipsă în gestiune, iar cheltuielile au acte justificative în

ceea ce privește evidențierea acestora, concluzie care a fost preluată întocmai

de instanța de fond.

Or, concluzia expertului

este greșită, fiind întemeiată pe o apreciere nelegală, ca fiind acte

justificative, facturile și chitanțele care nu au fost completate potrivit

prevederilor legale, pentru a avea calitatea de documente justificative.

Astfel, potrivit pct. 2 lit.

a) și b) din Regulamentul nr. 704/1993, de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991,

unitățile patrimoniale au obligația să asigure, în condițiile legii, întocmirea

documentelor justificative pentru orice operațiune care afectează patrimoniul,

precum și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor patrimoniale.

Însă, din procesul-verbal de

control și din raportul de audit rezultă că actele enumerate nu îndeplinesc

condițiile pentru a fi considerate documente justificative în sensul legii,

acestea nefiind completate cu toate elementele necesare identificării

operațiunii economice efectuate, respectiv a bunurilor și serviciilor

achiziționate, conținând consemnări cu un grad mare de generalitate, care fac

imposibilă verificarea realității acestora.

Deci, în mod corect au

reținut organele de control, existența prejudiciului respectiv în patrimoniul

unității.

În ceea ce privește

răspunderea intimatului-reclamant, este necontestat că acesta, în calitate de

șef al C.T.S. Bragadiru, era ordonator terțiar de credite, astfel că, potrivit art.

36 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, în vigoare la data

respectivă, avea obligația și răspunderea, între altele, pentru organizarea și

ținerea la zi a contabilității.

În ceea ce privește suma de

374.998 lei, reprezentând contravaloare sămânță lucernă, în mod corect s-a

reținut existența prejudiciului, fiind achiziționate 5 kg sămânță lucernă, fără

ca în anul 2002 să fi fost înființată o astfel de cultură.

Astfel fiind, în mod legal

șeful I.S.T.Î.S. a reținut răspunderea intimatului-reclamant pentru producerea

prejudiciului respectiv.

În concluzie, pentru

motivele arătate mai sus, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată

și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată, decizia de

imputare fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.S.T.Î.S.

București împotriva sentinței civile nr. 367 din 23 februarie 2004, a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de B.M.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2005.