ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 mai 2003, așa cum a fost precizată, reclamanta SC A.A. SA Giarmata a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.J.A.S. Timiș și A.V.A.S., anularea certificatului fiscal nr. 1308 din 21 martie 2003, emis de C.S.A.J. Timiș și obligarea pârâtei să-i elibereze un certificat de obligații fiscale conform art. 8 din O.G. nr. 26/2001, cu datoriile societății față de Fondul de asigurări sociale la 31 decembrie 2001, cu majorările și penalitățile aferente calculate până la data intrării în vigoare a O.G. nr. 209/2002. În motivare, reclamanta a arătat că debitele reprezentând contribuția societății față de fondul de asigurări de sănătate pentru anul 2002, au fost achitate prin O.P.

nr. 16 din 4 decembrie 2002; nr. 65 din 16 decembrie 2002; nr. 81 din 20 decembrie 2002; nr. 82 din 20 decembrie 2002; nr. 6 din 20 ianuarie 2003 și nr. 12 din 20 ianuarie 2003, însă, în mod nelegal, pârâta a înțeles să stingă, cu aceste plăți, datorii aferente anilor 1998, 1999 și 2000, aplicând prevederi dintr-un act normativ (O.G. nr. 61/2002) intrat în vigoare ulterior efectuării plăților. A fost întocmit astfel, procesul-verbal nr. 55 din 19 februarie 2003, care a stat la baza emiterii certificatului de atestare fiscală atacat. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 296 din 28 mai 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că, potrivit art. 159 pct. 2 C. proc.

civ. și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.S. sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul, pârâtul. Judecând în fond pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 2232 din 19 octombrie 2004, a respins acțiunea, ca nefondată și a respins, ca nefondată, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S., împotriva pârâtei C.J.A.S. Timiș. Instanța a reținut că, la momentul efectuării plăților în discuție, reclamanta se afla în procedura executării silite, potrivit O.G. nr. 11/1996 și că, în conformitate cu prevederile art. 8 din actul indicat, așa cum a fost modificată prin O.G.

nr. 26/2001, în mod corect, pârâta C.J.A.S. Timiș a procedat la stingerea obligațiilor bugetare mai vechi din plățile voluntare ale debitelor curente. Ulterior, prin art. 117 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut expres că sumele bugetare prevăzute în actele de executare silită se sting cu sumele realizate după emiterea somației, în ordinea vechimii. Instanța a mai reținut că nu s-au omologat concluziile raportului de expertiză contabilă administrată în cauză, deoarece expertul a făcut o interpretare proprie a prevederilor legale aplicabile, care excede dispozițiilor art. 201 C. proc. civ. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta SC A.A.

SA Giarmata. Recurenta a susținut, în esență, că instanța a aplicat greșit prevederile art. 117 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și a înlăturat în mod neîntemeiat concluziile raportului de expertiză care rețineau nelegalitatea certificatului contestat, în raport cu legislația momentului. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, însă pentru următoarele considerente de fapt și de drept care vor înlocui motivarea hotărârii atacate. Actul a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, și anume, certificatul de obligație fiscală nr. 1308 din 21 martie 2003, emis de C.J.A.S. Timiș, reprezintă o atestare a debitelor înregistrate de către societatea reclamantă, la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Or, un asemenea certificat nu constituie un act administrativ în sensul art. 1 și 3 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, chiar dacă a fost emis de o autoritate publică; aceasta, deoarece, prin el însuși, certificatul nu este o manifestare de voință de natură a produce efecte juridice față de societatea reclamantă, apoi pentru că obligația de plată și modul de stingere a debitelor societății au fost stabilite, așa cum s-a și reținut de către prima instanță, prin procesul-verbal nr. 55 din 19 februarie 2003. De altfel, din actul depus la dosar, rezultă că reclamanta a formulat plângere administrativă prealabilă împotriva acestui proces-verbal, care constituie într-adevăr, un act administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Deci, în cauză, se constată că certificatul atacat nu are caracteristicile unui act administrativ, întrucât, chiar dacă emană de la o autoritatea administrativă, scopul emiterii lui nu a fost de a produce prin el însuși efecte juridice specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i atesta reclamantei, date în legătură cu debitele înregistrate la o anumită dată, or un asemenea certificat nu este supus controlului judecătoresc prevăzut de Legea nr. 29/1990. În cauză, nefiind îndeplinită această condiție legală, se constată că este legală și temeinică, hotărârea prin care instanța de fond a respins acțiunea, astfel încât reținerea altor temeiuri juridice și de fapt în considerentele hotărârii nu este de natură să determine casarea sau modificarea soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse și în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.A. SA Giarmata împotriva sentinței civile nr. 2232 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.