ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 6 mai 2003, așa cum a fost precizată, reclamanta SC A.A. SA Giarmata

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.J.A.S. Timiș și A.V.A.S., anularea

certificatului fiscal nr. 1308 din 21 martie 2003, emis de C.S.A.J. Timiș și

obligarea pârâtei să-i elibereze un certificat de obligații fiscale conform art.

8 din O.G. nr. 26/2001, cu datoriile societății față de Fondul de asigurări

sociale la 31 decembrie 2001, cu majorările și penalitățile aferente calculate

până la data intrării în vigoare a O.G. nr. 209/2002.

În motivare, reclamanta a

arătat că debitele reprezentând contribuția societății față de fondul de

asigurări de sănătate pentru anul 2002, au fost achitate prin O.P. nr. 16 din 4

decembrie 2002; nr. 65 din 16 decembrie 2002; nr. 81 din 20 decembrie 2002; nr.

82 din 20 decembrie 2002; nr. 6 din 20 ianuarie 2003 și nr. 12 din 20 ianuarie

2003, însă, în mod nelegal, pârâta a înțeles să stingă, cu aceste plăți,

datorii aferente anilor 1998, 1999 și 2000, aplicând prevederi dintr-un act

normativ (O.G. nr. 61/2002) intrat în vigoare ulterior efectuării plăților.

A fost întocmit astfel,

procesul-verbal nr. 55 din 19 februarie 2003, care a stat la baza emiterii

certificatului de atestare fiscală atacat.

Tribunalul Timiș, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 296 din 28 mai 2004, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, cu motivarea că, potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ. și art. 45

din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură privind drepturile și

obligațiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.S. sunt de competența curții

de apel în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul, pârâtul.

Judecând în fond pricina,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr.

2232 din 19 octombrie 2004, a respins acțiunea, ca nefondată și a respins, ca

nefondată, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S.,

împotriva pârâtei C.J.A.S. Timiș.

Instanța a reținut că, la

momentul efectuării plăților în discuție, reclamanta se afla în procedura

executării silite, potrivit O.G. nr. 11/1996 și că, în conformitate cu

prevederile art. 8 din actul indicat, așa cum a fost modificată prin O.G. nr. 26/2001,

în mod corect, pârâta C.J.A.S. Timiș a procedat la stingerea obligațiilor

bugetare mai vechi din plățile voluntare ale debitelor curente.

Ulterior, prin art. 117 alin.

(2) din O.G. nr. 61/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a

prevăzut expres că sumele bugetare prevăzute în actele de executare silită se

sting cu sumele realizate după emiterea somației, în ordinea vechimii.

Instanța a mai reținut că nu

s-au omologat concluziile raportului de expertiză contabilă administrată în

cauză, deoarece expertul a făcut o interpretare proprie a prevederilor legale

aplicabile, care excede dispozițiilor art. 201 C. proc. civ.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta SC A.A. SA Giarmata.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța a aplicat greșit prevederile art. 117 alin. (2) din O.G. nr.

61/2002, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și a înlăturat în

mod neîntemeiat concluziile raportului de expertiză care rețineau nelegalitatea

certificatului contestat, în raport cu legislația momentului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, însă

pentru următoarele considerente de fapt și de drept care vor înlocui motivarea

hotărârii atacate.

Actul a cărui anulare se

solicită în prezenta cauză, și anume, certificatul de obligație fiscală nr. 1308

din 21 martie 2003, emis de C.J.A.S. Timiș, reprezintă o atestare a debitelor înregistrate

de către societatea reclamantă, la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Or, un asemenea certificat

nu constituie un act administrativ în sensul art. 1 și 3 din Legea nr. 29/1990,

în vigoare la acea dată, chiar dacă a fost emis de o autoritate publică;

aceasta, deoarece, prin el însuși, certificatul nu este o manifestare de voință

de natură a produce efecte juridice față de societatea reclamantă, apoi pentru

că obligația de plată și modul de stingere a debitelor societății au fost

stabilite, așa cum s-a și reținut de către prima instanță, prin procesul-verbal

nr. 55 din 19 februarie 2003. De altfel, din actul depus la dosar, rezultă că

reclamanta a formulat plângere administrativă prealabilă împotriva acestui

proces-verbal, care constituie într-adevăr, un act administrativ, conform art. 1

din Legea nr. 29/1990.

Deci, în cauză, se constată

că certificatul atacat nu are caracteristicile unui act administrativ,

întrucât, chiar dacă emană de la o autoritatea administrativă, scopul emiterii

lui nu a fost de a produce prin el însuși efecte juridice specifice dreptului

administrativ, ci doar de a-i atesta reclamantei, date în legătură cu debitele

înregistrate la o anumită dată, or un asemenea certificat nu este supus

controlului judecătoresc prevăzut de Legea nr. 29/1990.

În cauză, nefiind

îndeplinită această condiție legală, se constată că este legală și temeinică,

hotărârea prin care instanța de fond a respins acțiunea, astfel încât reținerea

altor temeiuri juridice și de fapt în considerentele hotărârii nu este de

natură să determine casarea sau modificarea soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse

și în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge, ca

nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC A.A. SA Giarmata împotriva sentinței civile nr. 2232 din 19

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.