ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2417/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7/ P din 22 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul P.M., împotriva rezoluției nr. 62/II/2/2002 din 11 februarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Instanța de fond a reținut că petiționarul P.M. a formulat plângere împotriva intimatului B.I., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen. și art. 320 C. pen., aceasta fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța sub nr. 131/P/1996. Prin rezoluția nr. 131/ P din 10 iunie 1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de B.I., pentru infracțiunea de distrugere și furt, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

și art. 208 alin. (1) C. pen., întrucât faptele sesizate nu există, precum și pentru infracțiunea de tulburarea folosinței locuinței prevăzută de art. 320 C. pen., deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă. Petiționarul a formulat plângere împotriva acestei soluții la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluția nr. 3931/II/2/1999 din 12 iulie 1999 o respinge, menținând rezoluția atacată. Prima instanță a mai constatat că P.M. a formulat plângere și împotriva acestei rezoluții care a fost respinsă prin rezoluția nr. 735/II/2 din 9 august 1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța care a menținut soluția adoptată în dosarul nr. 131/P/1996 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Ulterior, petiționarul s-a adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța solicitând redeschiderea dosarului nr. 131/P/1996 privind pe B.I., iar plângerea este înregistrată sub nr. 62/II/2/2002 și nu s-a format un dosar separat. În această plângere, constată tribunalul, petiționarul face referire și la adresa nr. 1432/II/2 din 31 octombrie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Această adresă se află în dosarul nr. 281/II/2002 și este o revenire la răspunsul anterior și la plângerea înregistrată sub nr. 1432/II/2 din 31 octombrie 2001. Adresa nr. 62/II/2/2002 din 11 februarie 2002 a parchetului este o revenire la răspunsul anterior și la plângerea înregistrată sub nr. 1432/II/2 din 31 octombrie 2001. Prin rezoluția nr. 281/II/2/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva lui B.I., B.D., B.G.C., G.C., G.G., B.U., B.I.

și S.E. și a avocaților lor C.G. și C.G., foști judecători, reținându-se ca aspectele sesizate în legătură cu neexecutarea unor hotărâri civile exced competenței procurorului, fiind trimise Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța copii de pe aceste hotărâri pentru a fi avute în vedere la executare. Petiționarul P.M. a avut calitatea de reclamant în mai multe dosare civile având ca obiect acțiuni de reintegrare, demolare construcții abuziv efectuate și de evacuare care au vizat intrarea lui în posesia imobilului situat în Constanța, și în declarațiile date la parchet și-a precizat obiectul plângerilor solicitând efectuarea de cercetări penale împotriva executorilor judecătorești O.M., S.A.

și V.Șt., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. Instanța de fond a mai reținut că, prin rezoluția nr. 25751/5767/2002 din 15 iulie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a admis plângerea formulată de P.M., a infirmat rezoluția nr. 281/II/2/2002 din 8 aprilie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a restituit plângerea pentru a fi întocmit dosar penal și a se efectua cercetări împotriva executorilor judecătorești pentru art. 246 și art. 289 C. pen. Prin rezoluția nr. 5117/P/2002 din 5 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de executorii judecătorești O.M., S.A.

și V.Șt. Petiționarul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții care a fost respinsă de procurorul ierarhic superior prin rezoluția nr. 963/II/2/2003 din 12 august 2003. Prima instanță a respins plângerea formulată de petiționarul P.M., ca tardivă, cu motivarea că a fost depășit termenul de introducere a acesteia. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul, susținând că în mod greșit a fost respinsă plângerea, ca tardivă, cerând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați. Recursul este nefondat. Potrivit art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanțelor ori, după caz, al rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a legii, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278 1 C. proc.

pen., este de un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În cauză se constată că petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 62/II/2/2002 din 11 februarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, la data de 30 iulie 2004, depășind termenul de un an care curge de la intrarea în vigoare a acesteia, și anume de la 1 iulie 2003. În consecință, constatându-se că plângerea formulată de petiționarul P.M. este tardivă, urmează ca, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat să plătească statului suma de 200.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, iar intimatului C.G.

suma de 614.000 lei, cu același titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.M. împotriva sentinței penale nr. 7/ P din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Constanța. Obligă pe recurentul petiționar să plătească intimatului C.G., suma de 614.000 lei și statului suma de 200.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2005.