ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6364/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6364/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra contestației în anulare de

față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin decizia nr. 1622 din 24 martie

2004, pronunțată în dosarul nr. 3273/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.C.

împotriva deciziei penale nr. 245 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău.

S-a mai dispus obligarea

recurentului inculpat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1.600.000

lei.

Împotriva acestei hotărâri,

condamnatul T.G.C. a formulat contestație în anulare, invocând cazul de

contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., lit. b) și c) din

același articol.

S-a susținut că a fost condamnat

abuziv, i-a fost încălcat dreptul la apărare, procesul judecându-se în lipsa

sa.

Examinând contestația în anulare,

Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 386 lit. a) C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în

anulare, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Conform dispozițiilor art. 386 lit.

b) din același cod, se poate face contestație în anulare, când partea dovedește

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare.

Conform lit. c) a aceluiaș articol,

se poate face contestație în anulare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art.

10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar.

Verificând susținerile

condamnatului, Înalta Curte constată că sunt nefondate, deoarece procedura de

citare cu acesta a fost legal îndeplinită la 17 martie 2004, dată la care a

avut loc dezbaterea recursului declarat în calitate de inculpat, acesta fiind

prezent. Totodată, recurentul inculpat T.G.C. a avut asigurată apărarea de

către un avocat desemnat din oficiu de Înalta Curte.

Fiind prezent la data judecării

recursului, evident, dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., nu pot avea

aplicabilitate în cauză, acestea referindu-se la situația în care recurentul ar

fi fost în imposibilitate să se prezinte și să anunțe instanța asupra

împiedicării sale.

Referitor la cazul prevăzut de art.

386 lit. c) C. proc. pen., de asemenea, invocat în contestație, Înalta Curte

observă că nu există nici o probă în dosar privind existența unei cauze de

încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în acest text.

Prin urmare, constatând netemeinicia

susținerilor contestatorului condamnat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

contestația în anulare, în speță neavând incidență nici unul dintre cazurile de

contestație în anulare invocate de contestator, respectiv cele prevăzute de

art. 386 lit. a), b) și c) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul pentru apărarea din

oficiu în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de condamnatul contestator T.G.C. împotriva deciziei

penale nr. 1622 din 24 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală.

Obligă pe contestator la plata sumei

de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărare din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 noiembrie 2004.