ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6364/2004

Asupra contestației în anulare de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 1622 din 24 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3273/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.C. împotriva deciziei penale nr. 245 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău. S-a mai dispus obligarea recurentului inculpat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei. Împotriva acestei hotărâri, condamnatul T.G.C. a formulat contestație în anulare, invocând cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., lit. b) și c) din același articol. S-a susținut că a fost condamnat abuziv, i-a fost încălcat dreptul la apărare, procesul judecându-se în lipsa sa.

Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Conform dispozițiilor art. 386 lit. b) din același cod, se poate face contestație în anulare, când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Conform lit. c) a aceluiaș articol, se poate face contestație în anulare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar.

Verificând susținerile condamnatului, Înalta Curte constată că sunt nefondate, deoarece procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită la 17 martie 2004, dată la care a avut loc dezbaterea recursului declarat în calitate de inculpat, acesta fiind prezent. Totodată, recurentul inculpat T.G.C. a avut asigurată apărarea de către un avocat desemnat din oficiu de Înalta Curte. Fiind prezent la data judecării recursului, evident, dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., nu pot avea aplicabilitate în cauză, acestea referindu-se la situația în care recurentul ar fi fost în imposibilitate să se prezinte și să anunțe instanța asupra împiedicării sale. Referitor la cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc.

pen., de asemenea, invocat în contestație, Înalta Curte observă că nu există nici o probă în dosar privind existența unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în acest text. Prin urmare, constatând netemeinicia susținerilor contestatorului condamnat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare, în speță neavând incidență nici unul dintre cazurile de contestație în anulare invocate de contestator, respectiv cele prevăzute de art. 386 lit. a), b) și c) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul contestator T.G.C. împotriva deciziei penale nr. 1622 din 24 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe contestator la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărare din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2004.