ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1368/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 26 iunie 2004, reclamanta A.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 12032/9165

din 24 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și

obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că părinții au fost strămutați în Basarabia, în vara anului 1941, ca

învățători la școala din comuna Romancauti, județul Hotin, apoi mutați la Inspectoratul Secureni, județul Hotin, de unde s-au refugiat la data de 30 - 31 martie 1944.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2518 din 4 noiembrie 2004, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a soluționa astfel, instanța

a reținut că din actele dosarului nu rezultă că părinții reclamantei, împreună

cu reclamanta, au fost strămutați, din motive etnice, din Basarabia, în

România.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, A.M., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea cererii de recurs s-a

arătat în esență că strămutarea din localitatea de domiciliu, într-o altă

localitate, este o modalitate de persecuție etnică și această persecuție a

durat toată perioada strămutării.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că într-adevăr recurenta-reclamantă a plecat împreună cu familia, în

Basarabia, părinții activând ca învățători în comunele Romancauti, județul

Hotin (1940 - 1942) și Secureni (1942 - 1944), județul Hotin, refugiindu-se în

România, comuna Tîntava, județul Ilfov și nu s-a mai întors în Basarabia,

refugiindu-se ca urmare a evenimentelor legate de intrarea și înaintarea

trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de-al doilea război mondial.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/ 1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată

și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin

această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Este adevărat că potrivit că art. 2

din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Or, în cauză, este stabilit că

reclamanta a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca

urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul

României a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a două

parte a celui de-al doilea război mondial.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de

război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de

refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, cu motivarea de mai

sus, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.M.,

împotriva sentinței civile nr. 2518 din 4 noiembrie 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2005.