ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4831/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din 11 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 1306/2003, în baza art. 208 alin. (1), combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat componente sistem irigații. În baza art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie. În baza art. 208 alin. (1), combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 referitor la art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat componente sistem irigații. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe o durată de 4 ani, termen de încercare. În baza art. 217 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 a fost constatată grațiată în întregime pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului. În baza art. 120 alin. (2) C. pen., s-a redus termenul de încercare la 2 ani închisoare. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. și art. 1003 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.N.I.F. Giurgiu. Au fost obligați, în solidar, inculpații P.V. și P.D. la plata sumei de 17.255.000 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă S.N.I.F. Giurgiu. A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 22 februarie 2000, cei doi inculpați, având asupra lor saci, un bomfaier și un ciocan, s-au deplasat la marginea comunei Vedea, jud. Giurgiu, la S.P.P.

6 Vedea, aparținând S.N.I.F. SA, sucursala Giurgiu, de unde au tăiat cu bomfaierul cablul de alimentare de la tabloul electric la electromotoare și, după ce au spart 15 izolatori electrici, au sustras componentele din cupru ale acestora. Activitatea infracțională a inculpaților a început pe timp de zi, dar a continuat și după lăsarea nopții, fiind surprinși de organele de poliție după părăsirea locului faptei, având asupra lor doi saci, în care se aflau cablurile și componentele din cupru sustrase, ciocanul și bomfaierul de care se folosiseră la săvârșirea faptei. Inculpații au recunoscut și regretat faptele comise. S.N.I.F. S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 16.805.000 lei, reprezentând prejudiciul material, 11.500.000 lei și cheltuielile efectuate cu repunerea în funcțiune a instalațiilor, 5.305.000 lei.

Faptele comise de cei doi inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, întrucât și-au însușit pe nedrept, bunuri aflate în posesia părții vătămate S.N.I.F. Giurgiu, și, de asemenea, ale infracțiunii de distrugere, întrucât prin tăierea cablurilor din aluminiu, inculpații au adus în stare de neutilizare sistemul de irigații al Stației de pompare nr. 6 Vedea. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.V., care a solicitat reindividualizarea pedepselor și reducerea cuantumului despăgubirilor civile. Prin decizia penală nr. 615 din 21 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3084/2003, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 900.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că pedepsele aplicate inculpatului P.V. au fost corect individualizate, asigurând reeducarea acestuia, în raport de faptul că este recidivist, iar despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat inculpatul au fost temeinic stabilite. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, pct. 21 și pct. 14 teza I C. proc.

pen., respectiv faptul că, judecata în apel s-a făcut cu lipsa de procedură în ceea ce îl privește, că se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, iar în subsidiar reindividualizarea pedepselor pe care le-a considerat disproporționat de mari față de faptele deduse judecății. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Potrivit dovezilor, inculpatul a fost citat pentru data de 21 octombrie 2003, când s-a judecat cauza, la adresele indicate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății la prima instanță, deoarece inculpatul nu a arătat că, în intervalul de timp scurs între judecarea celor două dosare, ar fi intervenit vreo schimbare de domiciliu în ceea ce îl privește.

În aceste condiții, neprimirea citației de către inculpat nu se datorează culpei organelor judiciare, ci exclusiv acestuia care avea obligația să încunoștințeze instanța, cu privire la noua sa adresă de domiciliu, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen. Conform dispoziției legale mai sus menționate: „în caz de schimbare a adresei, învinuitul sau inculpatul este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită”. De altfel, apelantul inculpat P.V. a avut asigurată asistența juridică din oficiu, prezența sa nefiind obligatorie, câtă vreme se afla în stare de libertate și procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cu privire la cererea inculpatului de restituire a cauzei la parchet, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei se poate dispune numai atunci când se constată deficiențe în actele de urmărire penală, ce nu ar putea fi îndreptate ori completate cu celeritate în cursul cercetării judecătorești ori că urmărirea penală nu este completă.

Din actele administrate până la prezentarea materialului de urmărire penală, rezultă că inculpatul nu a considerat că i-au fost încălcate drepturile sau i s-ar fi refuzat administrarea vreunei probe în apărare ori vreo cerere de suplimentare a cercetărilor, recunoscând integral faptele, poziție pe care și-a menținut-o inclusiv la audierea în fața primei instanțe din 9 iunie 2003. Cum nici în fața instanței de recurs, inculpatul nu a precizat ce anume ar trebui refăcut din actele de urmărire penală ori ce probe noi s-ar mai impune a fi administrate, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este nefondat.

Cu privire la cererea inculpatului de reindividualizare a pedepselor, Înalta Curte constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au aplicat judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilind sancțiuni la limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, păstrând o justă proporție între gravitatea actelor infracționale, consecințele acestora și durata de timp necesară procesului educațional de resocializare. Trebuie avut în vedere că o multitudine de fapte similare au condus treptat la distrugerea sistemelor de irigații, situație ce poate genera grave consecințe privind securitatea alimentară a națiunii. Chiar dacă răspunderea fiecărui făptuitor este individuală, instanțele nu pot să nu țină cont de existența unui fenomen infracțional de masă și să nu reflecte în pedepsele aplicate necesitatea stăvilirii fenomenului.

Pe de altă parte, inculpatul P.V. a săvârșit infracțiunile din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., față de o condamnare anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 104 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei Giurgiu pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, fapt ce demonstrează imposibilitatea reeducării eficiente a acestuia, prin aplicarea unei sancțiuni reduse. Din oficiu, Înalta Curte constată că recursul trebuie admis pentru un alt motiv și anume, pentru greșita soluționare a laturii civile a cauzei de către instanțele de fond și apel. În cauză, partea civilă S.N.I.F. S.A., sucursala Giurgiu a precizat, cu adresa nr. 616 din 25 februarie 2003, că prejudiciul total ce i-a fost produs este de 17.255.000 lei, compus din: 11.500.000 lei, daune materiale și 5.305.000 lei, cheltuieli efectuate cu repunerea în funcțiune a instalațiilor.

Totodată, partea civilă a menționat că a recuperat în cursul cercetărilor bunuri refolosibile în valoare de 450.000 lei, astfel că s-a constituit parte civilă în cauză doar cu suma de 16.805.000 lei. Înalta Curte constată că instanța de fond a omis să deducă această sumă (de 450.000 lei) din prejudiciul total cauzat de inculpați și să-i oblige pe aceștia numai la plata diferenței de 16.805.000 lei, împrejurare ce conduce la o îmbogățire fără justă cauză a părții civile și la crearea unei obligații nelegale pentru inculpați. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., va admite recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 615 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Va casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 234 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Giurgiu, numai cu privire la soluționarea laturii civile. Conform dispozițiilor art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., va extinde efectele acestui recurs și cu privire la inculpatul P.D. Va modifica cuantumul despăgubirilor civile la care inculpații au fost obligați, în solidar, către partea civilă S.N.I.F. S.A., sucursala Giurgiu, în sensul că le va reduce de la 17.255.000 lei, la 16.805.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 615 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 234 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Giurgiu, numai cu privire la soluționarea laturii civile. Conform dispozițiilor art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., extinde efectele acestui recurs și cu privire la inculpatul P.D. Modifică cuantumul despăgubirilor civile la care inculpații au fost obligați în solidar către partea civilă S.N.I.F. S.A., sucursala Giurgiu, în sensul că le reduce de la 17.255.000 lei la 16.805.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2004.