Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2004

HOTĂRÂRE
12.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 745 din 30 septembrie 2003 Judecătoria Bolintin Vale a respins acțiunea formulată de reclamantul S.F. împotriva pârâților S.M., Comisia Locală Ulmi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană Giurgiu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, ca neîntemeiată. Instanța a reținut, în esență, că reclamantul S.F. și pârâtul S.M., în calitate de moștenitori legali ai autoarei lor, dețin titlul de proprietate nr. 46708 pentru suprafața de 600 mp teren intravilan și 6200 mp extravilan. Împrejurarea că autoarea lor figura în registrul agricol cu 1000 mp teren arabil și 250 mp teren curți nu este relevantă deoarece cei 1000 mp teren au fost atribuiți ca lot în folosință de la fostul C.A.P., pentru care nu se aplică prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

De asemenea, pârâtul S.M. posedă un act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 250 mp de la fostul C.A.P. ca loc de casă, iar în continuarea acestui teren se află curtea de 600 mp pentru care s-a emis titlul de proprietate conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. În termenul legal reclamantul a declarat apel împotriva sentinței, fără a depune și motivele de apel. Curtea de Apel București, prin decizia 623 A din 5 decembrie 2003 a anulat apelul ca netimbrat deoarece apelantul-reclamant, deși legal citat cu mențiunea de a timbra apelul, nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații legale. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul solicitând casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. pentru următoarele motive: - hotărârea instanței de apel este nulă deoarece nu a fost legal citat pentru termenul din 5 decembrie 2003, de pe dovada de citare, care s-a realizat prin afișare, lipsind scara și etajul la care s-a făcut afișarea; - instanța de apel nu l-a înștiințat legal cu privire la cuantumul taxelor judiciare de timbru datorate. Recursul este nefondat. Examinând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului-apelant, existentă la fila 5 a dosarului de apel, Curtea constată că pe aceasta nu au fost completate rubricile privind și „scara și etajul”, deoarece reclamantul nu le-a indicat nici în cererea de chemare în judecată și nici ulterior, pe parcursul judecării procesului.

Conform art. 112 pct. 3 teza 2 C. proc. civ. reclamantul este obligat să indice toate elementele necesare identificării imobilului, astfel încât nu se poate reține lipsa de procedură invocată în motivarea recursului. De altfel, toate actele de procedură au fost comunicate recurentului-reclamant la adresa indicată în cerere respectiv „str. Lt. S.G. nr. 5 A, bl. 30, ap. 33, sector 6”. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu se poate reține. Recurentul-apelant a fost citat pentru termenul din data de 5 decembrie 2003 cu mențiunea de a achita 34.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar (fila 5 dosar apel), iar la dosar nu s-a depus nici o dovadă a achitării acestor taxe. Față de cele arătate recursul urmează a fi respins ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul S.F. împotriva deciziei civile nr. 623 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-07-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5892/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 februarie 2003, reclamantul D.D. a chemat în judecată pe pârâții M.C., N.E. și N.G. solicitând instanței să constate că i s-
ÎCCJ 2006-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9219/2006
pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, sub incidența acestei legi speciale nu intră terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată,
ÎCCJ 2005-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8006/2005
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 10 martie 2005, S.P., în contradictoriu cu intimații M.T., S.A., S.D., S.G., S.M., S.N. și S.P., a soli
ÎCCJ 2005-01-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă 5249 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Suceava, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului P.Ș. și cererea de intervenție a suro
ÎCCJ 2008-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2008
sul din Registrul Agricol (fila 8 dosar fond), în anul 1974 construcțiile edificate pe teren nu se mai regăsesc înscrise, fiind demolate. În prezent terenul se află parțial în posesia intimatei (1795 mp), fiind împrejmuit și ocupat de const
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă