ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5024/2005

Asupra conflictului de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Arad sub nr. 4157 din 26 martie 2004, creditoarea Banca Românească SA,

sucursala Timișoara, a solicitat validarea popririi privind sumele de bani

datorate debitoarei SC E.M.J.L. SRL cu sediul în Arad, și terțul poprit SC C.

D.V.I. SRL cu sediul în localitatea Sînleani nr.109.

În motivarea cererii s-a arătat că, în

baza titlurilor executorii constând în două contracte de credit bancar,

executorul judecătoresc propriu a înființat poprirea, conform prevederilor art.

454 C. proc. civ., prin adresa nr. 1287 din 29 decembrie 2003, pentru un debit

de 9.174.250.000 lei, dobânzi și cheltuieli de executare, asupra sumelor de

bani datorate cu titlu de chirii de către terțul poprit, cererea căreia terțul

poprit nu i-a dat curs.

Prin sentința civilă nr. 2829 din 27 mai

2004 a Judecătoriei Arad s-a respins cererea de validare a popririi, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinței a declarat

apel, creditoarea, înregistrat sub nr. 8514 la Curtea de Apel Timișoara.

Această instanță, prin decizia nr. 349

din 20 octombrie 2004 a secției comerciale și de contencios   administrativ a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

S-a reținut că apelul declarat de

creditoare este, în realitate o contestație la executare în raport de

prevederile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și urmează a fi soluționată de

instanța competentă potrivit art. 400 alin. (1) coroborat cu art. 373 alin. (2)

C. proc. civ.

Sesizată cu soluționarea acestei contestații

la executare, Judecătoria Arad a pronunțat sentința civilă nr. 480 din 27

ianuarie 2005 prin care a declinat competența de soluționare în favoarea Curții

de Apel Timișoara.

Constatând existența unui conflict

negativ de competență, Judecătoria Arad a suspendat din oficiu orice alte

proceduri și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această sentință,

Judecătoria Arad a reținut că, potrivit art. 399 C. proc. civ., prin

contestația la executare se cenzurează legalitatea actelor de executare și nu a

hotărârilor judecătorești.

Art. 282 C. proc. civ. prevede că

hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului și nu

contestației la executare.

Procedând la soluționarea conflictului,

Curtea reține următoarele:

Reglementarea popririi, anterioară

modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 138/2000, cuprinde în textul art. 460

lit. g) C. proc. civ. mențiunea că „hotărârea dată asupra validării este supusă

apelului în termen de 15 zile de la comunicarea ei”.

Înlăturarea acestei mențiuni din actuala

reglementare a popririi (în Secțiunea a V-a a Codului de procedură civilă) nu

poate fi interpretată în sensul că legiuitorul a înțeles să suprime o cale de

atac ordinară, o cale de control judiciar cu privire la o hotărâre

judecătorească pentru că, principial, orice hotărâre judecătorească trebuie

supusă unei căi de control judiciar, excepțiile fiind expres prevăzute, ca în

cazul art. 282

1

C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, nu se poate susține că o

hotărâre de validare a popririi nu are nici o cale de atac ordinară sau

extraordinară, singura cale fiind contestația la executare reglementată de art.

399–404 C. proc. civ.

De altfel, art. 399 C. proc. civ.

stabilește condițiile formulării unei contestații la executare, respectiv ea se

poate exercita „împotriva executării silite însăși, precum și împotriva

oricărui act de executare”.

Hotărârea de validare a popririi nu se

încadrează în limitele textului, ea nefiind un act de executare și, cu atât mai

puțin, o executare silită propriu-zisă.

Poprirea constituie un act de executare,

dar validarea ei de către instanță excede executării silite propriu-zise și

actelor care o materializează.

Art. 460 alin. (1) C. proc. civ.

stabilește că, dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin

pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanța de executare în

vederea validării popririi.

În lipsa unor dispoziții derogatorii de

la dreptul comun procesual civil se va avea în vedere prevederea din art. 282

alin. (1) C. proc. civ. potrivit căreia, hotărârile date în primă instanță de

judecătorie sunt supuse apelului la curtea de apel.

În consecință, soluționând conflictul,

Curtea stabilește competența de soluționare a apelului declarat de creditoarea

Banca Românească SA, sucursala Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara

[art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește

competența de soluționare a apelului declarat de creditoarea Banca Românească

SA, sucursala Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

iunie 2005.