ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4041/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta A.G.P.D.I.F.N.I.

Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâții F.N.I., reprezentat de Consiliul de

Încredere și S.O.V.I. SA, pentru a fi obligați la plata sumei de 37.680.026.640

lei, precum și pe A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) București, pentru a fi obligat

la executarea contractului de fidejusiune/cauțiune nr. 2205 din 6 decembrie

1999 și să plătească valoarea titlurilor de participare, sume actualizate în

raport de rata inflației.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 136 din 17 octombrie 2003, a admis excepția prematurității

acțiunii și a respins acțiunea reclamantei, ca prematur introdusă.

În motivarea acestei soluții, s-a

reținut că procedura de conciliere a fost începută după sesizarea instanței,

materializată prin încheierea unor procese verbale, cu nesocotirea art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei soluții,

reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul București, litigiul fiind de natură civilă, iar pe de

altă parte, fiind greșită respingerea acțiunii sale ca prematură.

În cauză, la data de 18 decembrie

2003, în fața instanței de recurs, V.M. a formulat o cerere de intervenție în

interes propriu.

Având în vedere dispozițiile art. 50

alin. (2) C. proc. civ., se constată că cererea de intervenție în nume propriu,

formulată direct în recurs, este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Aceasta, întrucât, potrivit

dispoziției legale menționate cererea de intervenție în interes propriu se face

în forma prevăzută de lege, pentru cererea de chemare în judecată și numai în

fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor.

În legătură cu recursul declarat de

reclamantă, se rețin următoarele:

În ceea ce privește competența

materială, excepția a fost examinată și soluționată corect, prin hotărârea ce

se atacă, întrucât litigiul este comercial și nu civil, întrucât una din părți

este comerciant, instanța fiind investită legal înainte de modificările aduse

codului de procedură civilă.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

se constată că hotărârea ce se atacă a fost soluționată numai pe excepția de

prematuritate a introducerii ei, în raport de prevederile art. 720

1

C.

proc. civ.

Este adevărat că, potrivit art. 720

1

C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca

soluționarea litigiului, prin conciliere directă cu cealaltă parte, rațiunea

acestei dispoziții legale este să asigure soluționarea cu celeritate a

litigiilor comerciale.

Pornind de la faptul că dreptul la

acțiune este independent de dreptul subiectiv și nici obiectul acțiunii nu se

confundă cu dreptul subiectiv, ci numai încălcarea acestuia din urmă deschide

dreptul la protecția sa, prin cererea de chemare în judecată, trebuie reținut

că, din felul în care a fost reglementată concilierea prealabilă, prin

dispozițiile procedurale speciale, privind soluționarea litigiilor comerciale

cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ., nu rezultă în nici un fel vreo

îngrădire formală a comercianților, privind accesul liber la justiție.

Având în vedere mobilitatea și

complexitatea raporturilor juridice comerciale, din dispoziția legală

menționată, nu rezultă că reclamantul ar avea obligația să depună la dosar

documentația de care înțelege să se folosească, în legătură cu concilierea sau

că neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile ar avea o sancțiune legală

expresă, iar instanța poate refuza primirea acțiunii.

În speță, se constată că litigiul

dintre părți s-a bucurat de o notorietate publică, cu implicații sociale ample,

în care era binecunoscută poziția procesuală a părților, a pretențiilor și

poziției lor juridice reciproce, în raport de prăbușirea fondului F.N.I., care

a generat numeroase procese de mare răsunet public, între care și cel de față.

Față de această împrejurare, se

constată că reclamanta a încercat totuși concilierea directă cu S.O.V.I., la

data de 16 mai 2003, chiar anterior introducerii acțiunii și cu celelalte părți

la 6 iunie 2003, situație necontestată.

În consecință, nu se poate reține,

așa cum eronat s-a constatat prin hotărârea atacată, că felul în care s-a

desfășurat concilierea ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. menționate și scopului acestora, acțiunea fiind greșit respinsă

ca prematură.

Întrucât hotărârea atacată s-a

soluționat numai pe excepție, recursul reclamantei va fi admis, se va casa

hotărârea și se va trimite cauza pentru soluționare pe fond la Curtea de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

de intervenție în nume propriu formulată de V.M.

Admite recursul declarat de

reclamanta A.G.P.D.I.F.N.I. Cluj-Napoca, împotriva sentinței nr. 136 din 17

octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o

casează și trimite dosarul pentru soluționare pe fond la Curtea de Apel

București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 26 octombrie 2004.