ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 iunie 2004, reclamanta M.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 11978/4460 din 23 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască statutul de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a defunctului M.C. În motivarea acțiunii arată că defunctul M.C. a fost strămutat din Bulgaria, în România, în baza tratatului încheiat de cele două state, la 7 septembrie 1940, împrejurare pe care a dovedit-o cu actele depuse la pârâtă, care i-a respins nejustificat cererea, cu motivarea eronată că nu ar fi făcut dovada calității de soție supraviețuitoare și a faptului că fostul soț a fost persecutat pe teritoriul Bulgariei.

Acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1916 din 30 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ. Instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada strămutării soțului său, din Bulgaria, în România și că acesta a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940, soțul fiind născut în România. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este nelegală. Susține că instanța a omis faptul că din actele dosarului rezultă că I.G.M. a fost strămutat din Bulgaria, în România, împreună cu soția și trei copii, unul dintre copii fiind M.C. Mai susține că defunctul soț a primit despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998 și că, greșit, instanța a reținut că acesta s-a născut în România, când în realitate, s-a născut în localitatea Livezi din Grecia, la 25 octombrie 1920, iar căsătoria lor s-a înregistrat în localitatea Urziceni din România.

Recursul este fondat. Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost adoptată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”. În baza art. 3 din aceeași ordonanță „Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de (...), dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

Conform prevederilor art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori. Recurenta a dovedit, cu acte oficiale și declarații de martori, că s-a căsătorit la 14 august 1946, cu M.C., că soțul său a decedat la 18 mai 1993 și că nu s-a recăsătorit după decesul acestuia. De asemenea, din certificatul de naștere al defunctului, rezultă că s-a născut la 25 octombrie 1920, în localitatea Livezi din Grecia, fiind fiul numiților M.I. și M.Z., iar din copia de pe situația de avere imobilă rurală a numitului M.I.

și din declarațiile notariale date de C.C. și P.S. rezultă că M.C., împreună cu părinții și frații săi, s-au refugiat din comuna Tătar - Atmagea, județul Durostor, în orașul Oltenița, urmare a schimbului de populație intervenit în baza Tratatului încheiat de România și Bulgaria, la Craiova, la 7 septembrie 1940. Contrar susținerilor intimatei și a celor reținute de instanța de fond, în cuprinsul sentinței, recurenta a reușit să dovedească faptul ca defunctul său soț a avut calitatea de refugiat din Cadrilater, în România, în baza Tratatului încheiat de România, cu Bulgaria, la Craiova și din acest motiv a făcut parte dintre persoanele prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999. A dovedit și că este soția supraviețuitoare a numitului M.C.

și că nu s-a recăsătorit după decesul acestuia. Astfel fiind, în baza prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul, sentința va fi casată și pe fond, va fi admisă acțiunea, în sensul că se va anula hotărârea contestată și se va constata că reclamanta este beneficiară a prevederilor art. 3 din ordonanță, pentru perioada 20 decembrie 1940 - 6 martie 1945 și va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor începând cu 1 noiembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A., împotriva sentinței civile nr. 1916 din 30 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea. Constată că reclamanta beneficiază de prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 20 decembrie 1940 - 6 martie 1945. Anulează hotărârea nr. 11978/4460 din 23 aprilie 2003 și obligă Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă hotărâre în acest sens, prin care să acorde reclamantei, drepturile cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2002. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.