ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 10 iunie 2004, reclamanta M.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 11978/4460

din 23 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și

obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască statutul

de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitatea sa de soție supraviețuitoare

a defunctului M.C.

În motivarea acțiunii arată

că defunctul M.C. a fost strămutat din Bulgaria, în România, în baza tratatului

încheiat de cele două state, la 7 septembrie 1940, împrejurare pe care a

dovedit-o cu actele depuse la pârâtă, care i-a respins nejustificat cererea, cu

motivarea eronată că nu ar fi făcut dovada calității de soție supraviețuitoare

și a faptului că fostul soț a fost persecutat pe teritoriul Bulgariei.

Acțiunea a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1916 din 30 septembrie 2004, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Instanța reține că

reclamanta nu a făcut dovada strămutării soțului său, din Bulgaria, în România

și că acesta a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a tratatului

de la Craiova, din 7 septembrie 1940, soțul fiind născut în România.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este nelegală.

Susține că instanța a omis

faptul că din actele dosarului rezultă că I.G.M. a fost strămutat din Bulgaria,

în România, împreună cu soția și trei copii, unul dintre copii fiind M.C.

Mai susține că defunctul soț

a primit despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998 și că, greșit, instanța a reținut

că acesta s-a născut în România, când în realitate, s-a născut în localitatea Livezi

din Grecia, la 25 octombrie 1920, iar căsătoria lor s-a înregistrat în

localitatea Urziceni din România.

Recursul este fondat.

Conform prevederilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost adoptată cu modificări și completări

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

„Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate”.

În baza art. 3 din aceeași

ordonanță „Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor

prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de întâi a lunii următoare

celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o

indemnizație lunară de (...), dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

Conform prevederilor art. 4

din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în

lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație

cu martori.

Recurenta a dovedit, cu acte

oficiale și declarații de martori, că s-a căsătorit la 14 august 1946, cu M.C.,

că soțul său a decedat la 18 mai 1993 și că nu s-a recăsătorit după decesul

acestuia.

De asemenea, din

certificatul de naștere al defunctului, rezultă că s-a născut la 25 octombrie

1920, în localitatea Livezi din Grecia, fiind fiul numiților M.I. și M.Z., iar

din copia de pe situația de avere imobilă rurală a numitului M.I. și din declarațiile

notariale date de C.C. și P.S. rezultă că M.C., împreună cu părinții și frații

săi, s-au refugiat din comuna Tătar - Atmagea, județul Durostor, în orașul

Oltenița, urmare a schimbului de populație intervenit în baza Tratatului

încheiat de România și Bulgaria, la Craiova, la 7 septembrie 1940.

Contrar susținerilor

intimatei și a celor reținute de instanța de fond, în cuprinsul sentinței,

recurenta a reușit să dovedească faptul ca defunctul său soț a avut calitatea

de refugiat din Cadrilater, în România, în baza Tratatului încheiat de România,

cu Bulgaria, la Craiova și din acest motiv a făcut parte dintre persoanele

prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

A dovedit și că este soția

supraviețuitoare a numitului M.C. și că nu s-a recăsătorit după decesul

acestuia.

Astfel fiind, în baza

prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 și art. 314 C. proc. civ.,

se va admite recursul, sentința va fi casată și pe fond, va fi admisă acțiunea,

în sensul că se va anula hotărârea contestată și se va constata că reclamanta

este beneficiară a prevederilor art. 3 din ordonanță, pentru perioada 20

decembrie 1940 - 6 martie 1945 și va fi obligată pârâta să emită o nouă

hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor începând cu 1 noiembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A., împotriva sentinței civile nr. 1916 din 30 septembrie 2004, a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, admite acțiunea.

Constată că reclamanta

beneficiază de prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 20

decembrie 1940 - 6 martie 1945.

Anulează hotărârea nr. 11978/4460

din 23 aprilie 2003 și obligă Casa de Pensii a municipiului București, să emită

o nouă hotărâre în acest sens, prin care să acorde reclamantei, drepturile

cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2002.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2005.