Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2113/2005

HOTĂRÂRE
25.03.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2113/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtele SC M.T.E. SRL și SC S. SA, solicitând pe calea ordonanței președințială, suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare împotriva executării silite pornite de B.E.J. A.M.Ș., în dosarul 292/2004. În fapt, reclamanta a arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ., și anume: urgența, în sensul că SC M.T.E.

SRL, a făcut demersuri concrete pentru executarea silită a SC S. SA și până la soluționarea contestației la executare este posibil să se încheie noi acte de executare cu încălcarea legii; vremelnicia, prin prezenta cerere se solicită suspendarea executării până la soluționarea suspendării formulate în cadrul contestației la executare; neprejudecarea fondului. Se mai arată că executarea silită pornită de pârâta creditoare SC M.T.E. SRL este nelegală, întrucât creanța creditoarei A.V.A.S. este prioritară în raport de creanțele altor creditori, deoarece potrivit art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept indiferent de natura acestuia sau de data la care a fost constituit, cu excepția salariilor și a altor privilegii legale.

Față de privilegiul legal al A.V.A.S., orice executare silită pornită de creditori cu rang inferior este lipsită de suport legal. Se mai susține că executarea silită este nelegală și prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 40/2004, prin care s-a stabilit o modalitate specială de valorificare a activelor, stocurilor de materii prime, piese de schimb ale debitoarei, prin derogare expres prevăzută în cadrul procedurii de executare silită organizată de A.V.A.S., precum și destinatarul sumelor încasate de A.V.A.S. în urma valorificării, B.C.R. Totodată, debitoarea SC S. SA se află în procedura de supraveghere financiară, conform Legii nr. 137/2002, modificată prin O.G. nr. 208/2002. În drept, au fost invocate prevederile art. 403, 581 și 577 C. proc.

civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 142 din 21 septembrie 2004, a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu SC S. SA și SC M.T.E. SRL și a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare formulată împotriva executării silite pornite de B.E.J. A.M.Ș., în dosarul nr. 292/2004. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.

Conform alin. (4) al aceluiași articol, în cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol. Cererea de suspendare provizorie a executării silite trebuie să îndeplinească condițiile cerute de art. 581 C. proc. civ., și anume: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. În situația prevăzută de art. 403 alin. (4) C. proc. civ., chiar legiuitorul prezumă existența caracterului urgent al măsurii, acesta urmând a fi apreciat, în concret, de instanța de judecată. Astfel, în speță, reclamanta motivează urgența măsurii având în vedere că executarea silită pornită la cererea creditoarei SC M.T.E.

SRL, privește bunurile indispensabile desfășurării activității unei societăți de interes național aflată în procedura de administrare specială și supraveghere financiară în baza H.G. nr. 158/2004, fapt care ar cauza un prejudiciu insurmontabil, iar în final la paralizarea procesului de privatizare, susține reclamanta, creditoare. Totodată, până la soluționarea contestației la executare, este posibil să se încheie noi acte de executare silită. Condiția vremelniciei măsurii este satisfăcută în speță, prin aceea că suspendarea se dispune provizoriu, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare. Cât privește neprejudecarea fondului, și această condiție este îndeplinită, în prezenta cerere, deoarece instanța nu soluționează fondul cauzei, acesta urmând a fi soluționat în cadrul contestației la executare.

Curtea se limitează în a cerceta aparența dreptului, care este în favoarea creditoarei A.V.A.S., ce beneficiază de prevederile art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, în sensul că „Dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de la data la care a fost constituit, cu excepția salariilor și a altor privilegii legale, având în vedere faptul că A.V.A.S., ca titulară a unui drept de creanță preluată la datoria publică, a declarat, la rândul ei, procedura de executare silită anterior creditoarei SC M.T.E. SRL, instituind un sechestru, conform procesului verbal de sechestru încheiat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta SC M.T.E.

SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În esență, recurenta a susținut că executarea silită pornit de SC M.T.E. SRL este săvârșită în stricta conformitate cu prevederile legii, iar suspendarea provizorie a executării silite pe calea ordonanței președințiale este nefondată. Se arată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 981 C. proc. civ., referitoare la urgență, vremelnicie și neprejudecarea fondului. În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie a executării silite. Reclamanta A.V.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind lipsit de interes, în raport de împrejurarea că prin sentința comercială 207 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost soluționată contestația la executare.

Intimata reclamantă a depus la dosar copie de pe sentința anterior menționată. Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Astfel, obiectul cauzei de chemare în judecată l-a constituit solicitarea reclamantei ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea de către Curtea de Apel București a cererii de suspendare a executării silite care forma obiectul dosarului 1927/2004, cerută de A.V.A.S. în cadrul contestației formulate împotriva executării silite pornite de B.E.J. A.M.Ș., în dosarul 292/2004. Prin sentința pronunțată în cauză, a fost admisă cererea de suspendare provizorie, pe calea ordonanței președințiale, a executării silite începute la cererea SC M.T.E.

SRL, asupra patrimoniului SC S. SA. Suspendarea executării silite dispusă de către instanța de fond a fost o măsură vremelnică, executarea silită fiind suspendată până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare în dosarul 1927/2004 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Dosarul 1927/2004 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială a fost soluționat prin sentința comercială nr. 207 din 7 decembrie 2004, prin care s-a admis în parte contestația la executare formulată de A.V.A.S., în contradictoriu cu SC S. SA și SC M.T.E. SRL. Totodată au fost anulate actele de executare încheiate în dosarul 292/2004 al B.E.J. A.M.Ș. A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind întoarcerea executării silite și repunerea în situația anterioară.

Cererea de suspendare provizorie din prezenta cauză a avut un caracter vremelnic și, totodată, accesoriu, contestației la executare care a fost soluționată. Mai mult decât atât, practic, recursul nu mai are obiect atâta vreme cât prin hotărârea menționată au fost anulate formele de executare, executare a cărui suspendare se ceruse prin acțiunea introductivă. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimata SC M.T.E. SRL.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.T.E. SRL București, împotriva sentinței nr. 142 din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4762/2005
.V.A.S. este de a primi acțiuni la valoarea creanțelor și nu de a executa silit. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte stabilește că recursul a rămas fără obiect pentru considerentele ce se vor arăta în continuar
ÎCCJ 2005-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4861/2005
preluate la datorie publică se execută înaintea oricărui drept, indiferent de natura acestuia sau de la data la care a fost constituit, cu excepția salariilor și a altor privilegii legale”. De aceea considerând că prin executarea silită din
ÎCCJ 2006-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare formulată de contestatoarea A.V.A.S. s-a solicitat instanței în contradictoriu cu SC S. SA și SC C. SRL anularea procesului
ÎCCJ 2007-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2053/2007
civ. Recurenta debitoare arată că, în condițiile în care A.V.A.S. demarase procedura de executare silită, susținerea instanței de fond cu privire la prioritatea drepturilor salariale este fără acoperire ca de altfel și susținerea privind re
ÎCCJ 2005-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4721/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 188 din 11 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de A.V.A.S., astfel c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă