ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1975/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la data de 21 noiembrie 2002, a fost

trimis în judecată inculpatul C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva lui A.S.C., pentru complicitate la aceeași infracțiune.

În fapt s-a reținut că, în

seara zilei de 6 octombrie 2000, inculpatul C.A. le-a sustras părților vătămate

D.P.S. și P.O., prin violență, aparatele de telefon mobil pe care acestea le

țineau în poșetă. Totodată, s-a reținut că A.S.C. nu a participat la săvârșirea

de către inculpat a infracțiunii.

Prin sentința penală nr. 196

din 1 septembrie 2003, Tribunalul Alba care a judecat cauza prin strămutare de

la Tribunalul Iași, a dispus achitarea inculpatului C.A., în baza art. 11 pct.

2 lit. c), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reținând că în

cauză nu există dovezi concludente privind comiterea de către inculpat a infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată.

Prin decizia nr. 198 din 27

mai 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Alba și de inculpatul C.A.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, care a

solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și condamnarea

inculpatului C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În motivarea recursului

declarat parchetul a arătat că instanțele au apreciat greșit probele

administrate în cauză, din care rezultă vinovăția inculpatului C.A. și că luând

în considerare aceste probe se impunea ca inculpatul să fie condamnat pentru

infracțiunea prevăzută în actul de trimitere în judecată.

Recursul este fondat în

sensul celor ce urmează:

Părțile vătămate D.P.S. și

P.O.S. au arătat în primele lor declarații date la organele de poliție, la data

de 18 octombrie 2000, că în seara zilei de 6 octombrie 2000, aflându-se pe o

stradă din centrul municipiului Iași, în drum spre casă, au fost acostate de

inculpatul C.A. și de A.S.C., după care inculpatul le-a lovit, le-a smuls

gențile de pe umăr și le-a luat telefoanele, spunându-le că face parte din

clanul C. și că dacă vor să-și recupereze bunurile sustrase, să vină să se

întâlnească cu el în zilele următoare.

În declarațiile lor părțile

vătămate au descris elemente de identificare a inculpatului, tatuaje pe brațe,

pe piept și pe abdomen, cercel în urechea stângă, o sprânceană cu despicătură,

ten, înălțime, vârstă, marca și numărul autoturismului din care a coborât

înainte de a le acosta, care s-au dovedit a fi reale și, de asemenea, l-au

recunoscut dintr-un grup de tineri, în procedura standard efectuată la sediul

poliției.

Instanțele au înlăturat

aceste declarații ținând seama de unele nepotriviri, cum ar fi cu privire la

locul în care s-a aflat inculpatul în autoturism înainte de a coborî sau la

mâna cu care le-a lovit.

Înlăturarea declarațiilor

părților vătămate este nejustificată în condițiile în care mai multe date de

identificare a inculpatului, furnizate de acestea, s-au confirmat, iar

nepotrivirile, neesențiale, s-au datorat în mod evident percepției, memorării

sau redării eronate a elementelor analizate de instanțe.

Tot astfel, instanțele au

înlăturat declarația martorului P.G., unchiul părții vătămate P.O.S., care la

urmărirea penală a arătat că nepoata sa i-a povestit incidentul în care a fost

victima infracțiunii de tâlhărie comisă de inculpatul C.A. și că a îndemnat-o

să reclame cazul la poliție. Declarația martorului a fost înlăturată cu

motivarea că la instanța de judecată acesta a declarat că a fost prezent la

locul și la data faptei și că a perceput nemijlocit modul în care s-a comis

infracțiunea. Or, declarația dată de martorul P.G. în cursul judecății la prima

instanță este vădit confuză și nu justifică necondiționat concluzia

instanțelor, confuzia fiind creată fie prin starea martorului în cursul

audierii, fie prin consemnarea eronată a declarației, fie prin înțelegerea

greșită a declarației făcută de martor. Astfel, numai prin starea de confuzie a

martorului în cursul audierii sale de către instanță se explică faptul că

acesta susține, pe de o parte, că are cunoștință despre împrejurările faptei

din relatările celor două fete, iar pe de altă parte, că s-ar fi aflat, fără să

fie întrebat de ce nu a intervenit, în apropierea locului faptei.

În sfârșit, instanțele au

înlăturat declarațiile martorilor asistenți la procedura de identificare a

inculpatului din grup, luând în considerare explicația acestora că li s-a cerut

de către organele de poliție să semneze niște acte în alb. Or, inculpatul

însuși nu contestă că cele două părți vătămate l-au recunoscut din grupul

compus în cadrul procedurii efectuate de poliție, iar, pe de altă parte, în

cursul procedurii amintite s-au făcut fotografii a căror realitate nu a fost

contestată și care se află depuse la dosar.

În mod eronat instanța de

apel, întemeindu-se pe dispozițiile art. 200 C. proc. pen., a reținut că

probele administrate în cursul urmăririi penale nu pot servi ca temei de

condamnare ci doar ca temei de sesizare a instanțelor.

Textul invocat de instanța

de apel este plasat în Codul de procedură penală în cuprinsul Titlului I –

Urmărirea penală și reglementează, așa cum rezultă și din definiția marginală

„obiectul urmăririi penale”. Probele și mijloacele de probă sunt reglementate

prin dispozițiile cuprinse în Titlul III din Codul de procedură penală. În

conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1), din acest titlu, administrarea

probelor se face de către organul de urmărire penală și instanța de judecată,

iar potrivit art. 63 alin. (2), probele nu au valoare dinainte stabilită ci,

aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau de instanța de

judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării

adevărului. Din aceste prevederi ale legii nu se poate înțelege, așa cum eronat

a reținut instanța de apel, că probele administrate în cursul urmăririi penale

au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai

în vederea sesizării instanței de judecată. Principiul liberei aprecieri a

probelor, enunțat în art. 63 alin. (2) C. proc. pen., lasă instanței de

judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de

faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării

adevărului, consacrat prin art. 3 din același cod, impune instanței de judecată

să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate,

exprimă adevărul.

Din perspectiva celor

arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanțele au înlăturat

în mod nejustificat probe care dovedesc identitatea inculpatului ca autor al

faptei și vinovăția acestuia.

În consecință, urmează să se

admită recursul parchetului, să se caseze hotărârile pronunțate în cauză și,

având în vedere că urmărirea penală nu a lămurit însă, toate aspectele cauzei,

se va restitui dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale în

conformitate cu dispozițiile art. 333 C. proc. pen.

În completarea urmăririi

penale se va efectua reconstituirea împrejurărilor săvârșirii infracțiunii cu

participarea părților vătămate și potrivit declarațiilor acestora pentru a

verifica verosimilitatea relatărilor lor în funcție de particularitățile

locului faptei și posibilitatea reală de a percepe detaliile pe care le-au

furnizat în legătură cu identitatea inculpatului.

Se impune, de asemenea,

confruntarea părților vătămate cu inculpatul și cu numitul A.S.C., prezent

alături de inculpat la data și locul faptei.

Părțile vătămate vor fi

chestionate asupra susținerilor privind intimidarea lor de către anturajul

inculpatului și presiunile făcute asupra lor pentru a nu se prezenta la

judecată și se vor verifica declarațiile făcute în acest sens, luându-se și

măsurile de protecție necesare.

Vor fi reaudiați martorii

asistenți la procedura de recunoaștere din grup, precum și persoanele care au făcut

parte din grupul în care a fost introdus inculpatul în vederea recunoașterii,

pentru a se verifica dacă recunoașterea s-a făcut în condițiile legii pentru a

avea valoare probatorie. Se vor verifica motivele revenirii martorilor asupra

declarațiilor date la urmărirea penală.

Ținând seama de declarațiile

părților vătămate privind participarea și a martorului A.S.C. la comiterea

infracțiunii și declarația lui că nu s-a aflat la locul faptei, se vor reaudia

părțile vătămate și se vor administra orice alte probe legale pentru aflarea

adevărului, inclusiv testul la poligraf, luându-se, în funcție de rezultatul

cercetărilor, măsurile prevăzute de lege cu privire la acesta.

Vor fi audiați martorii F.T.

și V.M.F. care au declarat la instanța de judecată că părțile vătămate nu erau

studente, așa cum au declarat la organele de urmărire penală ci prostituate și

se va verifica realitatea susținerilor acestora.

Va fi audiat subofițerul de

poliție P.A. care a declarat că infracțiunea de care este acuzat inculpatul „poate

fi pusă în sarcina unei înscenări, care a generat crearea în mod artificial a

unui dosar de urmărire penală”. Martorul va trebui să explice cine și de ce a

făcut o asemenea înscenare, care sunt dovezile pe care se întemeiază și să se

verifice explicațiile date de martor. Situația se cere a se verifica în

interesul stabilirii adevărului cu privire la acuzația adusă inculpatului, în

condițiile în care, potrivit declarațiilor părților vătămate, acesta ar fi

afirmat că, făcând parte din clanul C., intens mediatizat în municipiul Iași

„poliția este la picioarele lui”, iar pe de altă parte ținând seama de

afirmațiile făcute de aceleași părți vătămate privind presiunile făcute asupra

lor de către inculpat și de anturajul lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva

deciziei penale nr. 198/ A din 27 mai 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, privind

pe inculpatul C.A.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 196 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Alba.

În baza art. 333 C. proc.

pen., restituie cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru

completarea urmăririi penale.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

azi 23 martie 2005.