ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5680/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Gorj, condamnatul C.N. a solicitat contopirea pedepselor la care a fost

condamnat prin sentințele penale nr. 147/2000 și nr. 55/2003 pronunțate de

Tribunalul Gorj respectiv Curtea de Apel București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 57 din 24

februarie 2004, a Tribunalului Gorj s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului s-a constatat că prin sentința penală nr. 14 din 20 iunie 2000 a

Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 491 din 6

noiembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, C.N. a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de

art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. i) C.

pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Această pedeapsă a fost contopită cu

restul rămas neexecutat de 620 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 964/1997 a Judecătoriei Petroșani la care a fost

adăugat un spor de un an, în final urmând a se executa 8 ani închisoare.

În timpul executării acestei

pedepse, condamnatul a beneficiat în luna octombrie 2001 de întreruperea

executării pedepsei pe motive medicale.

În timpul întreruperii, aflându-se

pe teritoriul Ungariei, condamnatul a comis o infracțiune de tâlhărie fiind

condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare, sentința penală nr.

30/2002 a Judecătoriei Bekescsaba.

Hotărârea pronunțată în străinătate

a fost recunoscută de către statul român prin sentința penală nr. 55 din 2

septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București.

În baza acestei hotărâri s-a emis

mandatul de executare nr. 157 din 24 septembrie 2003.

În raport de situația de fapt

existentă s-a apreciat de Curtea de Apel Craiova că pedepsele nu sunt

concurente, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 33 și art. 34 C.

pen., motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs condamnatul C.N. care a invocat cazul de

casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

lit. c) C. proc.

pen., respectiv faptul că prin sentința pronunțată s-a făcut o greșită aplicare

a legii, impunându-se emiterea unui singur mandat de executare.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată

că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 449 C.

proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în

executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza

unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia din următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) acte care intră în conținutul

aceleiași infracțiuni.

Instanța competentă să dispună

asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau,

în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere, instanța

corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

În cauza de față se constată că în

timpul întreruperii executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată

condamnatului C.N. prin sentința penală nr. 147 din 20 iunie 2000 a

Tribunalului Gorj, acesta a săvârșit o infracțiune de tâlhărie pe teritoriul

Ungariei.

Hotărârea autorității ungare prin

care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare a fost

recunoscută de statul român în condițiile art. 519 și următoarele C. proc. pen.

În atare condiții, în cauză devin incidente

dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., împrejurare față de care

instanța trebuia să dispună asupra modificării pedepsei cu consecința emiterii

unui singur mandat de executare.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., combinat cu art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen., va admite recursul declarat de condamnatul C.N., împotriva sentinței

penale nr. 29 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Va casa sentința atacată și va

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind rezolvat fondul cauzei.

În temeiul art. 192 C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

condamnatul C.N. împotriva sentinței penale nr. 29 din 14 aprilie 2004 a Curții

de Apel Craiova.

Casează sentința atacată cu privire

la nerezolvarea fondului cauzei.

Trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

noiembrie 2004.