Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2687/2005

HOTĂRÂRE
10.05.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2687/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 iunie 2003, reclamanta S.I.F. M. SA Bacău, a chemat în judecată pe pârâta SC C.M.C. SA Miercurea Ciuc, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii A.G.A. nr. 2/2003 pct. 4, privind recuperarea de la administratori a unor sume plătite cu titlu de indemnizație. Prin sentința civilă nr. 1656 din 29 martie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei soluții a fost respins de Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 32 din 24 februarie 2004. Împotriva acestor hotărâri judecătorești, reclamanta S.I.F.

M. a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată, menționând că soluțiile au fost pronunțate în camera de consiliu, conform art. 131 din Legea nr. 31/1990. Recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea probatoriilor aflate la dosarul cauzei în raport de susținerile pe care reclamanta le face prin recursul de față, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea soluției atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește pronunțarea, în speță, a hotărârii în ședință publică și nu în camera de consiliu, este de reținut că pentru această neregularitate nu este prevăzută expres o sancțiune, iar potrivit art. 105 C. proc.

civ., nu s-a făcut dovada unei vătămări a părții care o invocă, publicitatea dezbaterilor fiind de esența procesului civil comercial. În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că prin Hotărârea A.G.A. din 12 martie 2003, la punctul 4 s-a convenit să se accepte propunerea cenzorilor de a se calcula drepturile de indemnizație cuvenite membrilor consiliului de administrație, pe perioada mandatului, pentru lunile când au participat la ședințele consiliului de administrație, prevăzându-se și obligația de urmărire a efectuării calculelor neclare și recuperării diferențelor plătite în plus. Așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea ce se atacă, verificarea condițiilor în care s-a făcut plata indemnizațiilor consiliului de administrație, a legalității acestuia în raport de clauzele din Statut și potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cauză, nu sunt un motiv de anulare a unei hotărâri A.G.A., cum nefondat se solicită de reclamantă.

De altfel, reclamanta nu face distincție între acțiunea de angajare a răspunderii administratorilor, în condițiile art. 150 din Legea nr. 31/1990, pentru fapte culpabile și condițiile de stabilire a remunerării acestora prin verificarea legalității acordării indemnizațiilor pentru participarea la întrunirile consiliului de administrație, așa cum corect și-a fundamentat soluția și instanța de apel. În consecință, recursul reclamantei se privește, ca nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. M. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 32/ A din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5436/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 decembrie 1999, reclamanta SC M. SA Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SCS Hunedoara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunț
ÎCCJ 2006-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2656/2006
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5429 din 14 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2346/2003 al Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție
ÎCCJ 2005-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2005
. 27/ Ap din 17 februarie 2004, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelurile formulate de pârâții M.A. și SC C.C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 3689/C/2003 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrati
ÎCCJ 2003-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1675/2003
pârâta, SC A.M. SA, să plătească reclamantei penalități de întârziere, în cuantum de 330.771.798 lei, și 18.294.775 lei cheltuieli de judecată. A obligat pârâta-intimată să plătească reclamantei-apelante suma de 9.147.388 lei cheltuieli de
ÎCCJ 2006-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2006
ului nu s-a făcut din culpa SC M.I. FRANȚA, trebuia să timbreze cererea de chemare în garanție, având în vedere că a formulat cererea concomitent cu întâmpinarea. Împotriva deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003 pronunțată de Curtea d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă