ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr.

10 din 10 aprilie 2000 Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău a admis

acțiunea arbitrală formulată de D.S. Suceava cu sediul social în municipiul

Suceava Județul Suceava împotriva pârâtei SC C. SRL BACĂU cu sediul în

municipiul Bacău județul Bacău cu privire la suma de 752.531,93 F.R.F. și în

consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 752.531,93 F.R.F.

sau echivalentul acesteia de 2.155.251.648 lei reprezentând contravaloarea

mărfii livrate. A fost respinsă cererea cu privire la plata sumei de 53.560.390

lei. De asemenea, au fost respinse excepțiile cu privire la competența

materială a Tribunalului arbitral și a lipsei de calitate procesuală pasivă a

pârâtei precum și anulată, ca netimbrată, cererea de chemare în garanție. A mai

fost obligată pârâta la plata sumei de 18.076.708 lei reprezentând cheltuieli

de arbitraj.

Tribunalul arbitral a

reținut în fond, din actele și lucrările dosarului, probele administrate,

susținerile părților atât oral cât și în scris, că între reclamantă în

calitatea de vânzător și Societatea Anonimă M.I. FRANȚA în calitatea de

cumpărător și SC C. SRL în calitatea de exportator a intervenit contractul de

comision nr. 881 din 31 ianuarie 1995 în baza căruia s-a încheiat apoi

contractul de comision nr. 942 din 31 ianuarie 1995 între reclamantă și pârâtă.

Potrivit acestui ultim

contract, reclamanta a efectuat livrări de elemente pentru lădițe din lemn

către pârâtă, care a realizat recepția mărfii la încărcare, a asigurat

mijloacele de transport și operațiunile vamale, precum și alte operațiuni

legate de transportul și expedierea mărfii, fiind împuternicită în acest scop

de către vânzător. În baza contractului încheiat, reclamanta a livrat pârâtei

cantitatea de 940, 500 m.c lăzi lemn rășinoase, neasamblate. De recepția,

livrarea și transportul mărfii de la reclamantă la cumpărător s-a ocupat

pârâta, prin reprezentantul acesteia C.M., care a semnat avizele de însoțire a

mărfii și facturile fiscale emise de reclamantă, așa cum rezultă din

documentele întocmite și emise de B.A. Societate pe acțiuni Bacău, declarațiile

vamale de export, și declarațiile de încasare valutară emise de SC C. SRL

BACĂU.

Pentru produsele livrate

s-au emis facturi în valoare de 752.531,93 F.R.F. care în lei la cursul valutar

din ziua pronunțării reprezintă 2.155.251.648 lei și care nu au fost achitate

nici până în prezent, deși cumpărătorul a virat către SC C. SRL sumele de

116.580,13 F.R.F. și 100.000 dolari S.U.A. la data de 26 mai 1998, conform

ordinului de plată nr. 256/1998 și confirmate ulterior de plătitor cu faxul din

3 iunie 1998 cât și cu scrisorile din 10 iunie 1998 adresate reclamantei.

De asemenea și pârâta a

confirmat primirea sumelor menționate.

Împotriva hotărârii

arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe

lângă C.C.I.A. Bacău a formulat acțiune în anulare reclamanta SC C. SRL BACĂU,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept

dispozițiile art. 364 C. proc. civ., iar în temeiul art. 365 alin. (3) C. proc.

civ., a solicitat și suspendarea executării hotărârii arbitrare atacate.

În motivarea acțiunii în

anulare s-a menținut că în mod eronat litigiul dedus judecății a fost

soluționat la Bacău, de către un Tribunal constituit după normele de procedură

ale Comisiei de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. a județului Bacău, deși convenția

arbitrală se referă în mod expres la Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional. Pe fondul cauzei, normele legale privind interpretarea

convențiilor conduc la concluzia că raporturile juridice dintre R. R.A., filiala

Teritorială Suceava și SC M.I. SA sunt acelea dintre vânzător și cumpărător,

singura parte responsabilă pentru neplata prețului, fiind beneficiarul final,

respectiv cumpărătorul din contract.

Pârâta D.S. Suceava a depus

întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea

acțiunii în anulare.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 132 din 15

septembrie 2000, a respins acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 10 din

10 aprilie 2000 a Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie

și Agricultură Bacău formulată de reclamanta SC C. SRL BACĂU în dosarul nr. 4/1999,

împotriva pârâtei R.N.P. – D.S. Suceava.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța a reținut în principal că dacă părțile conveneau ca litigiile

ivite între ele să fie soluționate de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional ar fi precizat în mod expres acest lucru, ori din modul de redactare

a textului rezultă că numai judecata trebuia să aibă loc după regulile de

procedură ale acestei instanțe internaționale.

Tribunalul arbitral a

soluționat litigiul pe baza convenției încheiată de părți. Cât privește

soluționarea cauzei pe fond, motivele invocate de reclamantă nu se regăsesc

printre cazurile limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 2735 din 16 aprilie 2002, a admis recursul

declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU, a casat sentința civilă nr. 132 din 15

septembrie 2000 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea acțiunii în anulare, cu motivarea că acțiunea în anulare,

astfel cum este configurată de dispozițiile art. 364 – art. 366 C. proc. civ.,

este reglementată ca o cale de atac împotriva hotărârilor arbitrale pronunțate

de Curțile de Arbitraj, iar compunerea completului de judecată se face ca

pentru calea de atac a apelului, nu ca pentru fond. Curtea de Apel Bacău,

judecând în complet unic, specific fondului, a pronunțat o hotărâre casabilă

potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., fiind analizat ca motiv de ordine

publică.

Rejudecând în fond, după

casare, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

prin decizia civilă nr. 31 din 16 decembrie 2003, a respins, ca nefondată,

acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C. SRL BACĂU împotriva hotărârii

arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe

lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Bacău, în contradictoriu cu

pârâta D.S. Suceava.

A apreciat instanța că

părțile au stipulat în art. 13.1 eventualele diferende apărute în derularea

contractului și care nu pot fi soluționate în mod amiabil, vor fi prezentate

Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, care le va judeca conform

reglementărilor proprii.

Ulterior, la 10 decembrie

1997, părțile au încheiat un act adițional la contractul inițial prin care au

prevăzut că litigiile care nu se pot rezolva pe cale amiabilă se rezolvă după

regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Internațional.

Interpretând din punct de

vedere gramatical și logic dispozițiile art. 14.5 din actul adițional sus

menționat, instanța a stabilit că intenția comună a părților a fost aceea că

litigiile să fie soluționate de Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău,

iar nu de Curtea de Arbitraj Internațional, așa cum a susținut în mod

neîntemeiat reclamanta.

Pe fondul cauzei, reclamanta

a arătat că singura responsabilă pentru neplata prețului este beneficiarul

final, respectiv cumpărătorul din contract, susținere infirmată de probatoriul

administrat. Dacă SC C. SRL BACĂU considera că plata prețului nu s-a făcut din

culpa SC M.I. FRANȚA, trebuia să timbreze cererea de chemare în garanție, având

în vedere că a formulat cererea concomitent cu întâmpinarea.

Împotriva deciziei civile nr.

31 din 16 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC C. SRL BACĂU

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectele că au fost încălcate formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că la

data de 16 decembrie 2003 cauza a fost soluționată în lipsa părților, fiind

încălcate normele imperative impuse de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

cauzând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea

hotărârii. De asemenea, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii,

principalul impediment de natura procedurală care conduce la desființarea

hotărârii arbitrale constituindu-l acela că Comisia de arbitraj de pe lângă C.C.I.A.

Bacău nu era competentă să soluționeze acel litigiu, iar convenția arbitrală

era inoperantă motiv prevăzut de art. 364 lit. b) și i) cu referire la art. 341,

345 și 346 C. proc. civ. A mai fost criticată pe fond hotărârea instanței și

pentru aceea că nu a analizat obligațiile părților decurgând din contractele

existente la dosar și a stabilit incorect situația de plată, precum și

împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor privind nesemnarea

hotărârii de către arbitri, cel privind existența art. 22 C. proc. civ.,

respectiv autoritatea de lucru judecat și motivul privind timbrajul, fiind

invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 5, 7,

9 și 10 cu raportare la art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Intimata pârâtă R.N.P. – R.D.S.

Suceava a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU pentru următoarele

considerente.

Din verificarea întregii

documentații existente la dosarul cauzei, rezultă fără putere de tăgadă că

toate drepturile procesuale ale reclamantei au fost respectate întocmai,

soluționarea litigiului la termenul din 16 decembrie 2005 fiind făcută cu

exercitarea deplină a dreptului la apărare. Este adevărat că, așa cum reiese

din practicaua deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003, la apelul nominal

făcut în ședință publică au lipsit părțile, iar procedura a fost legal

îndeplinită. A fost dată eficiență juridică reglementărilor cuprinse în art. 153

(1) C. proc. civ., în sensul că partea care a depus cererea personal sau prin

mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost

prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu

dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea

instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.

Semnificativ este faptul că,

la termenul din 4 septembrie 2003 reclamanta, prin administratorul C.M., în

baza împuternicirii prezentate personal, a depus o cerere intitulată „precizare

la acțiune și cerere de probatorii”, care în partea finală avea mențiunea

expresă că se solicită judecata în lipsă.

În acest context, nu poate

fi primită teza acreditată de recurentă că sunt aplicabile dispozițiile care

reglementează instituția juridică a suspendării judecății, așa cum se regăsește

în art. 242 pct. 1 și 2 C. proc. civ., respectiv că instanța va suspenda

judecata când ambele părți o cer atunci când nici una din părți nu se

înfățișează la strigarea pricinii, deoarece chiar reclamanta a cerut în scris

ca pricina să fie soluționată în lipsa sa.

Amplu documentat și bine

argumentat instanța de fond a expus detaliat toate elementele de natură

juridică care au condus la voința părților ca eventualele litigii generate de

executarea contractului nr. 881/1995, să fie soluționate, așa cum s-a stipulat

în art. 13.1, de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț a apărării,

care la va judeca conform reglementărilor proprii. A fost dată și o corectă

interpretare art. 14.5 din anexa nr. 2 din 10 decembrie 1997 la contractul nr. 881

din 31 ianuarie 1995 și anume că litigiile care nu se pot rezolva pe cale

amiabilă se rezolvă după regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Comercial

Internațional.

Apare cât se poate de

evident că prin clauza compromisorie părțile au convenit ca litigiile ce se vor

naște din contractul și actul adițional în care este inserată să fie

soluționate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț.

Printr-o integrală și

completă apreciere a probelor au fost stabilite adevăratele raporturi juridice

dintre părți, cu întinderea reală a drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc, conform calităților procesuale conferite de lege și sumele datorate

în derularea contractului.

Nejustificate sunt și

criticile privind nesemnarea hotărârii arbitrare de către arbitri, invocarea

excepției art. 22 C. proc. pen., conform căruia operează autoritatea de lucru

judecat și greșita stabilire a taxei de timbru, prin aceea ca a fost plătită în

plus suma de 55.738.869 lei.

Din verificarea hotărârii

arbitrale apare cât se poate de evident că a fost semnată de supraarbitru,

arbitri și asistent arbitral. Nu poate opera autoritatea de lucru judecat a

hotărârii penale în fața instanței civile, deoarece plângerea penală a

Direcției Silvice Suceava împotriva administratorului SC C. SRL BACĂU, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 215 C. pen.

și art. 276 din Legea nr. 31/1990 a fost finalizată prin neînceperea urmăririi

penale.

Taxa judiciară de timbru a

fost fixată corect de prima instanță, în raport de valoarea contestată de reclamantă.

Rațiunile juridice expuse,

în contextul probator administrat în cauză, au condus la justa apreciere a

situații de fapt și de drept, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC C. SRL BACĂU, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304

C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C. SRL BACĂU împotriva deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie

2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 26 octombrie 2006.