ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea arbitrală nr. 10 din 10 aprilie 2000 Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău a admis acțiunea arbitrală formulată de D.S. Suceava cu sediul social în municipiul Suceava Județul Suceava împotriva pârâtei SC C. SRL BACĂU cu sediul în municipiul Bacău județul Bacău cu privire la suma de 752.531,93 F.R.F. și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 752.531,93 F.R.F. sau echivalentul acesteia de 2.155.251.648 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate. A fost respinsă cererea cu privire la plata sumei de 53.560.390 lei. De asemenea, au fost respinse excepțiile cu privire la competența materială a Tribunalului arbitral și a lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei precum și anulată, ca netimbrată, cererea de chemare în garanție.

A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 18.076.708 lei reprezentând cheltuieli de arbitraj. Tribunalul arbitral a reținut în fond, din actele și lucrările dosarului, probele administrate, susținerile părților atât oral cât și în scris, că între reclamantă în calitatea de vânzător și Societatea Anonimă M.I. FRANȚA în calitatea de cumpărător și SC C. SRL în calitatea de exportator a intervenit contractul de comision nr. 881 din 31 ianuarie 1995 în baza căruia s-a încheiat apoi contractul de comision nr. 942 din 31 ianuarie 1995 între reclamantă și pârâtă. Potrivit acestui ultim contract, reclamanta a efectuat livrări de elemente pentru lădițe din lemn către pârâtă, care a realizat recepția mărfii la încărcare, a asigurat mijloacele de transport și operațiunile vamale, precum și alte operațiuni legate de transportul și expedierea mărfii, fiind împuternicită în acest scop de către vânzător.

În baza contractului încheiat, reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 940, 500 m.c lăzi lemn rășinoase, neasamblate. De recepția, livrarea și transportul mărfii de la reclamantă la cumpărător s-a ocupat pârâta, prin reprezentantul acesteia C.M., care a semnat avizele de însoțire a mărfii și facturile fiscale emise de reclamantă, așa cum rezultă din documentele întocmite și emise de B.A. Societate pe acțiuni Bacău, declarațiile vamale de export, și declarațiile de încasare valutară emise de SC C. SRL BACĂU. Pentru produsele livrate s-au emis facturi în valoare de 752.531,93 F.R.F. care în lei la cursul valutar din ziua pronunțării reprezintă 2.155.251.648 lei și care nu au fost achitate nici până în prezent, deși cumpărătorul a virat către SC C. SRL sumele de 116.580,13 F.R.F.

și 100.000 dolari S.U.A. la data de 26 mai 1998, conform ordinului de plată nr. 256/1998 și confirmate ulterior de plătitor cu faxul din 3 iunie 1998 cât și cu scrisorile din 10 iunie 1998 adresate reclamantei. De asemenea și pârâta a confirmat primirea sumelor menționate. Împotriva hotărârii arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău a formulat acțiune în anulare reclamanta SC C. SRL BACĂU, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 364 C. proc. civ., iar în temeiul art. 365 alin. (3) C. proc. civ., a solicitat și suspendarea executării hotărârii arbitrare atacate. În motivarea acțiunii în anulare s-a menținut că în mod eronat litigiul dedus judecății a fost soluționat la Bacău, de către un Tribunal constituit după normele de procedură ale Comisiei de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A.

a județului Bacău, deși convenția arbitrală se referă în mod expres la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional. Pe fondul cauzei, normele legale privind interpretarea convențiilor conduc la concluzia că raporturile juridice dintre R. R.A., filiala Teritorială Suceava și SC M.I. SA sunt acelea dintre vânzător și cumpărător, singura parte responsabilă pentru neplata prețului, fiind beneficiarul final, respectiv cumpărătorul din contract. Pârâta D.S. Suceava a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea acțiunii în anulare. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 132 din 15 septembrie 2000, a respins acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 a Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Bacău formulată de reclamanta SC C. SRL BACĂU în dosarul nr. 4/1999, împotriva pârâtei R.N.P.

– D.S. Suceava. În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut în principal că dacă părțile conveneau ca litigiile ivite între ele să fie soluționate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional ar fi precizat în mod expres acest lucru, ori din modul de redactare a textului rezultă că numai judecata trebuia să aibă loc după regulile de procedură ale acestei instanțe internaționale. Tribunalul arbitral a soluționat litigiul pe baza convenției încheiată de părți. Cât privește soluționarea cauzei pe fond, motivele invocate de reclamantă nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2735 din 16 aprilie 2002, a admis recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU, a casat sentința civilă nr. 132 din 15 septembrie 2000 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în anulare, cu motivarea că acțiunea în anulare, astfel cum este configurată de dispozițiile art. 364 – art. 366 C. proc. civ., este reglementată ca o cale de atac împotriva hotărârilor arbitrale pronunțate de Curțile de Arbitraj, iar compunerea completului de judecată se face ca pentru calea de atac a apelului, nu ca pentru fond. Curtea de Apel Bacău, judecând în complet unic, specific fondului, a pronunțat o hotărâre casabilă potrivit art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., fiind analizat ca motiv de ordine publică. Rejudecând în fond, după casare, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 31 din 16 decembrie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C. SRL BACĂU împotriva hotărârii arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Bacău, în contradictoriu cu pârâta D.S. Suceava. A apreciat instanța că părțile au stipulat în art. 13.1 eventualele diferende apărute în derularea contractului și care nu pot fi soluționate în mod amiabil, vor fi prezentate Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, care le va judeca conform reglementărilor proprii.

Ulterior, la 10 decembrie 1997, părțile au încheiat un act adițional la contractul inițial prin care au prevăzut că litigiile care nu se pot rezolva pe cale amiabilă se rezolvă după regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Internațional. Interpretând din punct de vedere gramatical și logic dispozițiile art. 14.5 din actul adițional sus menționat, instanța a stabilit că intenția comună a părților a fost aceea că litigiile să fie soluționate de Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău, iar nu de Curtea de Arbitraj Internațional, așa cum a susținut în mod neîntemeiat reclamanta. Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că singura responsabilă pentru neplata prețului este beneficiarul final, respectiv cumpărătorul din contract, susținere infirmată de probatoriul administrat.

Dacă SC C. SRL BACĂU considera că plata prețului nu s-a făcut din culpa SC M.I. FRANȚA, trebuia să timbreze cererea de chemare în garanție, având în vedere că a formulat cererea concomitent cu întâmpinarea. Împotriva deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC C. SRL BACĂU care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că la data de 16 decembrie 2003 cauza a fost soluționată în lipsa părților, fiind încălcate normele imperative impuse de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., cauzând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. De asemenea, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, principalul impediment de natura procedurală care conduce la desființarea hotărârii arbitrale constituindu-l acela că Comisia de arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău nu era competentă să soluționeze acel litigiu, iar convenția arbitrală era inoperantă motiv prevăzut de art. 364 lit. b) și i) cu referire la art. 341, 345 și 346 C. proc. civ. A mai fost criticată pe fond hotărârea instanței și pentru aceea că nu a analizat obligațiile părților decurgând din contractele existente la dosar și a stabilit incorect situația de plată, precum și împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor privind nesemnarea hotărârii de către arbitri, cel privind existența art. 22 C. proc.

civ., respectiv autoritatea de lucru judecat și motivul privind timbrajul, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 și 10 cu raportare la art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Intimata pârâtă R.N.P. – R.D.S. Suceava a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă fără putere de tăgadă că toate drepturile procesuale ale reclamantei au fost respectate întocmai, soluționarea litigiului la termenul din 16 decembrie 2005 fiind făcută cu exercitarea deplină a dreptului la apărare.

Este adevărat că, așa cum reiese din practicaua deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, iar procedura a fost legal îndeplinită. A fost dată eficiență juridică reglementărilor cuprinse în art. 153 (1) C. proc. civ., în sensul că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare. Semnificativ este faptul că, la termenul din 4 septembrie 2003 reclamanta, prin administratorul C.M., în baza împuternicirii prezentate personal, a depus o cerere intitulată „precizare la acțiune și cerere de probatorii”, care în partea finală avea mențiunea expresă că se solicită judecata în lipsă.

În acest context, nu poate fi primită teza acreditată de recurentă că sunt aplicabile dispozițiile care reglementează instituția juridică a suspendării judecății, așa cum se regăsește în art. 242 pct. 1 și 2 C. proc. civ., respectiv că instanța va suspenda judecata când ambele părți o cer atunci când nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, deoarece chiar reclamanta a cerut în scris ca pricina să fie soluționată în lipsa sa. Amplu documentat și bine argumentat instanța de fond a expus detaliat toate elementele de natură juridică care au condus la voința părților ca eventualele litigii generate de executarea contractului nr. 881/1995, să fie soluționate, așa cum s-a stipulat în art. 13.1, de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț a apărării, care la va judeca conform reglementărilor proprii.

A fost dată și o corectă interpretare art. 14.5 din anexa nr. 2 din 10 decembrie 1997 la contractul nr. 881 din 31 ianuarie 1995 și anume că litigiile care nu se pot rezolva pe cale amiabilă se rezolvă după regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional. Apare cât se poate de evident că prin clauza compromisorie părțile au convenit ca litigiile ce se vor naște din contractul și actul adițional în care este inserată să fie soluționate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor au fost stabilite adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu întinderea reală a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, conform calităților procesuale conferite de lege și sumele datorate în derularea contractului.

Nejustificate sunt și criticile privind nesemnarea hotărârii arbitrare de către arbitri, invocarea excepției art. 22 C. proc. pen., conform căruia operează autoritatea de lucru judecat și greșita stabilire a taxei de timbru, prin aceea ca a fost plătită în plus suma de 55.738.869 lei. Din verificarea hotărârii arbitrale apare cât se poate de evident că a fost semnată de supraarbitru, arbitri și asistent arbitral. Nu poate opera autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile, deoarece plângerea penală a Direcției Silvice Suceava împotriva administratorului SC C. SRL BACĂU, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 215 C. pen. și art. 276 din Legea nr. 31/1990 a fost finalizată prin neînceperea urmăririi penale.

Taxa judiciară de timbru a fost fixată corect de prima instanță, în raport de valoarea contestată de reclamantă. Rațiunile juridice expuse, în contextul probator administrat în cauză, au condus la justa apreciere a situații de fapt și de drept, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU împotriva deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2006.