ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1072/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 377

din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Ialomița, în baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.V. la 7

ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 26, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul C.N. la 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpaților și s-a dedus prevenția de la 18 august 2004 la zi, pentru

inculpatul D.V. și de la 10 august 2004 la zi, pentru inculpatul C.N.

Au fost obligați inculpații

în solidar la 10 milioane lei despăgubiri materiale către partea civilă S.I. și

la câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în

esență, instanța de fond a reținut următoarele:

În noaptea de 21 iulie 2004,

după ce s-au întâlnit în municipiul Urziceni cei doi inculpați s-au deplasat

însoțiți de numiții B.C. și C.I. (fratele lui C.N.) de-a lungul DN 2A spre

localitatea Alexeni unde își aveau domiciliul sau reședința.

În jurul

orelor 1,30, la ieșirea din comuna Manasia, observând un autoturism Dacia 1310,

proprietatea părții vătămate S.I., ce staționa în afara părții carosabile la

aproximativ 20 m de șosea, cei patru făptuitori, însoțiți fiind și de un câine

lup, s-au apropiat de partea vătămată aflată lângă autoturism. În timp ce

inculpatul D.V. a început să o amenințe verbal pe aceasta, ceilalți trei s-au

urcat în autovehicul lângă martora R.E., ce ocupa scaunul din dreapta față și

i-au cerut acesteia să le înmâneze eventualele bijuterii.

În acest scurt interval de

timp inculpatul D.V., ce avea asupra sa o bâtă, a lovit o dată peste față pe

partea vătămată cu pumnul, după care partea vătămată a căzut la pământ, iar

inculpatul i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 500.000 lei, lanțul

de aur ce-l purta la gât precum și telefonul mobil NOKIA 3310.

În timpul cercetărilor s-au

descoperit mai multe urme papilare ale inculpaților imprimate pe exteriorul

portierelor autoturismului și s-a stabilit că inculpatul D.V. a împărțit cu

ceilalți o parte din banii sustrași, dându-le și câte 300.000 lei bani obținuți

din vânzarea ulterioară a telefonului mobil.

Prin decizia penală nr. 997/

A din 22 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II a penală și

pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații D.V. și C.N. ce au criticat soluția de la fond exclusiv

pe aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate.

Ulterior, în termen legal a

formulat recurs numai inculpatul C.N. criticând decizia din apel pentru

aceleași motive, respectiv, solicitând ca în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., prin reanalizarea întregului material probator și

raportat la contribuția sa concretă la săvârșirea faptei, coborârea pedepsei

sub limita minimului special întrucât se află la primul conflict cu legea

penală.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând tot

materialul probator administrat în cauză, a constatat că instanțele au reținut,

în mod corect, situația de fapt și au apreciat, în mod just, atât pericolul

social concret al faptei, cât și persoana inculpaților, pedepsele fiind deci în

concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte apreciază că

deși recurentul inculpat este la primul conflict cu legea penală, raportat la

circumstanțele în care faptele au fost comise (pe timpul nopții, sub forma

complicității, alături de un alt coinculpat, însoțiți de un câine lup), dar

văzând și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, ce a încercat

să-și minimalizeze aportul la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și

judecat, nu se justifică reducerea pedepsei sub minimul special, întrucât nu

există motive pentru a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante

judiciare.

Apreciind că pedeapsa trebuie

să fie, în același timp, atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de

reeducare al inculpatului, iar scopul prevăzut de art. 52 C. pen., în speță, nu

poate fi atins prin coborârea pedepsei sub limita stabilită de prima instanță

și păstrată în instanța de apel, Înalta Curte urmează să respingă recursul în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 997/ A din 22

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru Cauze

cu Minori și Familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 10 august 2004 la 14 februarie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 februarie 2005.