Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2005

HOTĂRÂRE
21.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la data de 21 mai 2003 la Tribunalul Dolj, reclamantul R.M. a chemat în judecată Statul Român prin reprezentantul său legal D.G.F.P. Dolj, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 7 miliarde lei, reprezentând contravaloarea viței de vie, pe care acesta a avut-o plantată pe suprafața de 10 ha teren . În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 4 din 11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin decizia nr. 3504 din 26 august 1999 a Tribunalului Dolj, a obținut în urma unei acțiuni în revendicare, un conac și 10 ha teren plantat cu viță de vie.

Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2003, instanța de fond, calificând acțiunea reclamantului, drept acțiune în pretenții a pus în vedere reclamantului să procedeze la timbrarea acțiunii corespunzător valorii estimate de acesta, respectiv 7 miliarde lei. Cu toate acestea, reclamantul nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru de 65.295.000 lei, ci numai timbrul judiciar în valoare de 50.000 lei. Prin sentința civilă nr. 336 din 1 iulie 2003, Tribunalul Dolj a dispus anularea ca insuficient timbrată a acțiunii formulată de reclamantul R.M. Împotriva hotărârii pronunțate în cauză, reclamantul R.M. a declarat apel. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 257 din 8 octombrie 2003 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul R.M.

Pentru a decide astfel a reținut că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997 și Legii nr. 123/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată se timbrează fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații fiind sancționată cu anularea. Cum apelantul nu a timbrat cu suma de 34.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar, iar în ședința publică din data de 8 octombrie2003 a precizat că nu înțelege să timbreze apelul a procedat în consecință. Împotriva acestei decizii reclamantul R.M. a declarat recurs, susținând că în mod greșit apelul declarat a fost anulat ca netimbrat, întrucât la întrebarea judecătorului de complet, a declarat că nu timbrează cu suma de 60.000.000 lei, și nu cu suma de 34.000 lei taxă judiciară de timbru și 15.000 lei timbru judiciar, cum se susține în considerentele deciziei atacate.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii sau acțiunii. În cauză, instanța de apel a stabilit cuantumul de 34.000 lei al taxei judiciare de timbru la termenul din 8 octombrie 1002, dată la care apelantul, prezent personal în instanță, a declarat că nu înțelege să timbreze apelul, astfel cum s-a consemnat în practicaua deciziei recurate (f.14 dosar apel) ce face dovada până la înscrierea în fals. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva deciziei civile nr. 257 din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4382/2003
Asupra cererilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1124 din 26 aprilie 2001, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat ca netimbrată cererea prin care rec
ÎCCJ 2003-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1737/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 1999 la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, sub nr. 602, reclamanta Societatea Agricolă D. a
ÎCCJ 2006-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 iunie 2003 la Judecătoria Craiova reclamantul D.I. a chemat în judecată statul Român, solicitând ca prin hotărâre
ÎCCJ 2010-06-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2479/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 20 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins acțiunea reclamantului Ș.V., având ca obiect constatar
ÎCCJ 2005-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5701/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 iulie 2003, reclamantul T.A. a chemat în judecată, pe pârâții SC C. SA Craiova, SC R.I. SRL Craiova, S.A. și S.C., pentru ca prin hotărârea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă