ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1134/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 8 decembrie 2003, reclamantul P.O. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8745/8085 din 24 octombrie 2003. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, fiind refugiat din Oradea, la Sibiu, în perioada 1940 - 1945. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 294 din 16 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.O. A anulat hotărârea nr. 8745/8085 din 24 octombrie 2003 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile de lege.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probele administrate a rezultat că reclamantul a fost refugiat din Oradea, în perioada 2 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, fiind dovedită persecuția etnică prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Astfel, s-au depus înscrisuri la dosarul cauzei, respectiv adresa eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Bihor, din care rezultă că tatăl reclamantului s-a refugiat din Oradea, în Sibiu și fișa școlară a reclamantului, potrivit căreia a absolvit clasele I și a II-a Liceu (anii 1940 - 1941 și 1941 - 1942), la Sibiu. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că până la emiterea hotărârii contestate, reclamantul nu a făcut dovada perioadei exacte de refugiu, aceste acte urmând a fi depuse odată cu cererea solicitantului. Având în vedere aceste aspecte, s-a susținut că actul administrativ este dedus judecății, în scopul verificării corectitudinii și legalității acestuia, acțiunea în contencios neavând rolul unei acțiuni în constatarea drepturilor. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovedirea situațiilor prevăzute mai sus se face de persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, reclamantul a depus înscrisuri (documente oficiale și acte private), care fac dovada persecuției etnice a reclamantului, în perioada 2 noiembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, din adresa nr. C/2618 din 28 mai 2003, eliberată de Direcția județului Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că tatăl reclamantului s-a refugiat din Oradea, la Sibiu, conform evidenței, începând cu 2 noiembrie 1940. Acest înscris oficial se coroborează cu foile matricole ale reclamantului care-l atestă pe acesta în anii școlari 1940 - 1941; 1941 - 1942, elev la Liceul „Gelu Lazăr” Sibiu, precum și cu Monografia Liceului „Emanuil Gojdu”, care atestă că P.A., tatăl reclamantului, a fost profesor de limba română și religie la acest liceu, în perioada anilor școlari 1945 - 1949. Se constată, așadar, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 294 din 16 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.