ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 7 iulie 2004, reclamantul M.A. a chemat în judecată pe

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr.

12496/11896 din 18 mai 2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că sfârșitul refugiului reținut de către pârâtă, ca fiind

9 aprilie 1941, nu corespunde cu realitatea, întrucât terminarea refugiului a

avut loc în anul 1945.

Prin sentința civilă nr. 1936

din 4 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.A., împotriva

pârâtei Casa de Pensii a municipiului București, a anulat hotărârea nr. 12496/11896

din 18 mai 2004 și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 13 noiembrie 1940 - 6 martie

1945.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că din actele dosarului este dovedită

prezența reclamantului în România, până la 6 martie 1945.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului București, care

a motivat, în esență, că reclamantul a depus cererea, la data de 8 decembrie

2003, Comisia procedând la aprecierea documentelor depuse la dosar, acordând

drepturile corect, pentru perioada 13 noiembrie 1940 - 9 aprilie 1941, începând

cu data de întâi a lunii următoare, când reclamantul a depus dovezi concludente

cauzei.

Recursul este nefondat.

Din adeverințele nr. 648 din

7 septembrie 2004 și nr. 555 din 8 septembrie 2004, rezultă că reclamantul a

promovat clasele I-III, între anii 1941 – 1944, la Școala nr. 7 Arad și,

respectiv, clasa a IV-a, în anul școlar 1944 – 1945, la Școala Mixtă de Stat

din comuna Sfânta Ana, fiind dovedită, astfel, prezența reclamantului în

România, până la 6 martie 1945.

Adeverința nr. 3/6/1813/2003

dovedește că tatăl reclamantului a lucrat la C.F.R. Bistrița și Arad, în perioada 1940 -1 octombrie 1943, când a fost pensionat.

Așadar, din probele

administrate în cauză, rezultă că instanța de fond a stabilit în mod corect

perioada de refugiu a reclamantului.

Față de cele ce preced,

recursul de față este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1936

din 4 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.