ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 7 iulie 2004, reclamantul M.A.

a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 12496/11896 din 18 mai 2004. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sfârșitul refugiului reținut de către pârâtă, ca fiind 9 aprilie 1941, nu corespunde cu realitatea, întrucât terminarea refugiului a avut loc în anul 1945. Prin sentința civilă nr. 1936 din 4 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.A., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București, a anulat hotărârea nr. 12496/11896 din 18 mai 2004 și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 13 noiembrie 1940 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din actele dosarului este dovedită prezența reclamantului în România, până la 6 martie 1945. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în esență, că reclamantul a depus cererea, la data de 8 decembrie 2003, Comisia procedând la aprecierea documentelor depuse la dosar, acordând drepturile corect, pentru perioada 13 noiembrie 1940 - 9 aprilie 1941, începând cu data de întâi a lunii următoare, când reclamantul a depus dovezi concludente cauzei.

Recursul este nefondat. Din adeverințele nr. 648 din 7 septembrie 2004 și nr. 555 din 8 septembrie 2004, rezultă că reclamantul a promovat clasele I-III, între anii 1941 – 1944, la Școala nr. 7 Arad și, respectiv, clasa a IV-a, în anul școlar 1944 – 1945, la Școala Mixtă de Stat din comuna Sfânta Ana, fiind dovedită, astfel, prezența reclamantului în România, până la 6 martie 1945. Adeverința nr. 3/6/1813/2003 dovedește că tatăl reclamantului a lucrat la C.F.R. Bistrița și Arad, în perioada 1940 -1 octombrie 1943, când a fost pensionat. Așadar, din probele administrate în cauză, rezultă că instanța de fond a stabilit în mod corect perioada de refugiu a reclamantului. Față de cele ce preced, recursul de față este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1936 din 4 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2005.