ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4719/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 213 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul R.T.; - în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare. - în baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.F. SA, Regionala C.F. Cluj, suma de 17.209.867 lei despăgubiri civile și la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la data de 17 februarie 2002 inculpatul R.T. a tăiat, pe o porțiune de 100 metri, între doi stâlpi, circuitele de cupru ale traseului aerian, de telecomunicații dintre Stațiile C.F. Ciumeghiu și Halta Zerind, jud. Bihor, aducând instalația în stare de neîntrebuințare și însușindu-și și firele. Prejudiciul, în sumă de 17.209.867 lei, este nerecuperat. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 249 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul inculpatului, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, fiind susținut oral de apărătorul desemnat din oficiu, recurentul deși citat la adresa comunicată prin cererea de la un termen anterior, de amânare a judecății, neprezentându-se la dezbateri.

Curtea, examinând recursul în raport de cazurile de casare, care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 385 10 C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, constată că recursul nu este fondat. Situația de fapt a fost corect stabilită și rezultă din sesizarea părții civile, procesul verbal de cercetare a locului faptei, procesul verbal de reconstituire cu planșa foto prin care sunt detaliate și fixate momentele și modalitățile de comitere a faptei, reproduse de inculpat, procesul – verbal de percheziție prin care se atestă găsirea materialului sustras în domiciliul sus-numitului, declarațiile martorilor C.A., P.O., L.T., adresele părții civile, coroborate cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale la procuror, în prezența apărătorului, prin care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor așa cum au fost reținute.

Modificarea poziției inculpatului în instanță, în sensul că doar a sustras baloții de sârmă de lângă calea ferată, nefiind tăiată sârma de pe stâlpii de telegraf de către el, nu a fost luată în considerare, fiind întemeiat înlăturată întrucât această versiune nu este dovedită și nu se coroborează cu nici un mijloc de probă. La stabilirea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite și la aplicarea celei rezultante s-a ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile legale din partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă speciale prevăzute de lege și de persoana inculpatului, recidivist, urmare unor condamnări succesive pentru infracțiuni de furt.

Cererea procurorului de ședință de restituire a cauzei la procuror, întrucât în cauză urmărirea penală se impunea a fi făcută în exclusivitate de procuror, conform art. 209 alin. (3) C. proc. pen., în raport de infracțiunea prevăzută de art. 276 C. pen., este nefondată. În adevăr, urmărirea penală în cauză este obligatoriu să fie efectuată de procuror, fiind atrasă de existența infracțiunii prevăzută de art. 276 C. pen. Așa cum rezultă din dosar, procurorul a efectuat principalele acte de urmărire penală, respectiv solicitarea de relații de la partea civilă, ascultarea martorilor și a inculpatului, prezentarea materialului de urmărire penală și, în final, confirmarea rechizitoriului, conform art. 209 alin. (5) C. proc.

pen., de către prim procurorul unității. Organul de cercetare penală al Poliției Transporturi Feroviare Salonta, a efectuat primele acte de cercetare care nu puteau fi amânate, în baza art. 213 C. proc. pen., pentru identificarea făptuitorului. Pe de altă parte, potrivit art. 332 C. proc. pen., pentru a fi restituită cauza la procuror atunci când cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent, este necesar ca această constatare să fie făcută înainte de terminarea cercetării judecătorești, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, în care constatarea s-a produs abia în recurs. Față de cele ce preced, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T., împotriva deciziei penale nr. 249 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2004.