ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3261/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 84 din 30

ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă, a fost admisă

acțiunea formulată de C.J.M. împotriva Primăriei Municipiului București și a

Consiliului General al Municipiului București, dispunându-se obligarea acestora

de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul

situat în București, compus din teren în suprafață de 352 mp și construcții.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că imobilul proprietatea reclamantei a fost naționalizat greșit prin

Decretul nr. 92/1950, întrucât cea în cauză făcea parte din categoriile sociale

exceptate de la naționalizare conform art. II din decret, astfel că imobilul a

fost preluat fără titlu valabil.

Apelul declarat de Municipiul București

prin Primarul General împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr.

186 din 17 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, prin

care a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca

inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a declarat recursul de față în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. susținând că rezolvarea administrativă în condițiile Legii nr. 10/2001 în

vederea realizării unei mai mari eficiențe în restituirea imobilelor preluate

de stat fără temei legal, nu implică obligația de a nu se mai adresa justiției.

Este criticată hotărârea și pentru că nu s-a avut în vedere că reclamanta a

făcut dovada situației sociale a titularului inițial al proprietății, A.V.

chimist fizician cu statut de profesor. Se susține că s-a încălcat dreptul de

opțiune al proprietarului de a-și alege calea procedurii administrative sau de

adresare direct instanței, în sensul art. 47 alin. (1) din lege.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Reclamanții au formulat acțiunea în

revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. la data de

28 iunie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ce a avut loc

la 14 februarie 2001.

Această lege are o aplicare generală

în materia daunelor produse prin preluare abuzivă a bunurilor imobile, pentru

că art. 2 din lege acoperă sfera tuturor modalităților de preluare a imobilelor

de către stat.

Astfel art. 2 alin. (1) lit. h) din

lege prevede că fac obiectul legii și orice alte imobile preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

cum este cazul în speță, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de

dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

În consecință, odată cu intrarea în

vigoare a legii, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei, persoanele

îndreptățite pot obține măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în natură,

numai în condițiile legii speciale. Aceasta înseamnă că, după data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor preluate

abuziv formulată în condițiile dreptului comun nu poate fi folosită, cum s-a

reținut corect prin hotărârea atacată.

Nici motivul de recurs întemeiat pe

prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu este de primit, pentru că persoana

îndreptățită poate alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei

sau solicitând suspendarea ei, numai în situația în care acțiunea în

revendicare a fost formulată anterior datei de intrare în vigoare a legii

speciale, ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta C.J.M. împotriva deciziei nr. 186 din 17 aprilie 2003 a Curții de

Apel București, secția a IV–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie

2005.