ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3261/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3261/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 84 din 30
ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă, a fost admisă
acțiunea formulată de C.J.M. împotriva Primăriei Municipiului București și a
Consiliului General al Municipiului București, dispunându-se obligarea acestora
de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul
situat în București, compus din teren în suprafață de 352 mp și construcții.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că imobilul proprietatea reclamantei a fost naționalizat greșit prin
Decretul nr. 92/1950, întrucât cea în cauză făcea parte din categoriile sociale
exceptate de la naționalizare conform art. II din decret, astfel că imobilul a
fost preluat fără titlu valabil.
Apelul declarat de Municipiul București
prin Primarul General împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr.
186 din 17 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, prin
care a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca
inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri,
reclamanta a declarat recursul de față în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. susținând că rezolvarea administrativă în condițiile Legii nr. 10/2001 în
vederea realizării unei mai mari eficiențe în restituirea imobilelor preluate
de stat fără temei legal, nu implică obligația de a nu se mai adresa justiției.
Este criticată hotărârea și pentru că nu s-a avut în vedere că reclamanta a
făcut dovada situației sociale a titularului inițial al proprietății, A.V.
chimist fizician cu statut de profesor. Se susține că s-a încălcat dreptul de
opțiune al proprietarului de a-și alege calea procedurii administrative sau de
adresare direct instanței, în sensul art. 47 alin. (1) din lege.
Recursul nu este întemeiat, urmând a
fi respins în raport de cele ce urmează:
Reclamanții au formulat acțiunea în
revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. la data de
28 iunie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ce a avut loc
la 14 februarie 2001.
Această lege are o aplicare generală
în materia daunelor produse prin preluare abuzivă a bunurilor imobile, pentru
că art. 2 din lege acoperă sfera tuturor modalităților de preluare a imobilelor
de către stat.
Astfel art. 2 alin. (1) lit. h) din
lege prevede că fac obiectul legii și orice alte imobile preluate fără titlu
valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,
cum este cazul în speță, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de
dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
În consecință, odată cu intrarea în
vigoare a legii, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei, persoanele
îndreptățite pot obține măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în natură,
numai în condițiile legii speciale. Aceasta înseamnă că, după data intrării în
vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor preluate
abuziv formulată în condițiile dreptului comun nu poate fi folosită, cum s-a
reținut corect prin hotărârea atacată.
Nici motivul de recurs întemeiat pe
prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu este de primit, pentru că persoana
îndreptățită poate alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei
sau solicitând suspendarea ei, numai în situația în care acțiunea în
revendicare a fost formulată anterior datei de intrare în vigoare a legii
speciale, ceea ce nu este cazul în speță.
Așa fiind, recursul de față este
nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta C.J.M. împotriva deciziei nr. 186 din 17 aprilie 2003 a Curții de
Apel București, secția a IV–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie
2005.