ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1483/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată la 19 aprilie

1999, I.I. a chemat în judecată pe pârâții Z.G., Z.V., N.N., N.M., Z.V. și

Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura județului Ilfov,

solicitând dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de

700 mp, situat în București, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani,

să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1398

din 10 octombrie 1992 emis de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului

de proprietate, în partea referitoare la parcela nr. 213/2, precum și a actelor

premergătoare, respectiv adeverința provizorie de proprietate și procesul

verbal de punere în posesie, să se constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851 din 11 septembrie 1998 și

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

3850 din 11 septembrie 1998.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că, prin sentința civilă nr. 2264 din 20 martie 1995 a Judecătoriei sectorului

2 București, intrată în puterea lucrului judecat, a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în București, prin prescripție achizitivă,

prin joncțiunea posesiilor, reținându-se că a exercitat o posesie utilă și

neviciată din anul 1983 privind posesia de la C.I., care la rândul său îl

poseda din anul 1960.

Reclamantul a arătat că situația de

fapt reținută în sentința amintită este similară și pentru restul suprafeței de

757 mp situată în str. M., suprafață cuprinsă în perimetrul gospodăriei sale.

La 23 septembrie 1999, Comisia de

aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Dobroiești a formulat cerere de

intervenție accesorie pentru apărarea pârâtei Z.V.

La termenul din 13 ianuarie 2000

instanța a luat act de declarația reclamantului de renunțare la judecarea

cererii în contradictoriu cu pârâții Z.G. și Z.V.

La termenul din 1 iunie 2000 s-a

dispus conexarea cauzei ce forma obiectul dosarului nr. 5149/2000 la dosarul

nr. 6405/1999, constatând îndeplinite cerințele art. 164 C. proc. civ.

Prin cererea din 7 decembrie 2000

reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a

Municipiului București, prin Primarul general.

Înregistrată pe rolul Tribunalului

București sub nr. 541/2001, ca urmare a declinării competenței de soluționare

de către Judecătoria sectorului 2 București, cauza a fost soluționată prin

sentința civilă nr. 696/F din 8 octombrie 2001, prin respingerea acțiunii

principale și a cererii conexe, reținându-se că reclamantul nu a dovedit

îndeplinirea tuturor condițiilor cerute de lege pentru a uzucapa terenul în

litigiu.

Referitor la capătul de cerere

privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1398 din 10

octombrie 1992 emis pe numele pârâtei Z.V. și a actelor premergătoare, tribunalul

a reținut că reclamantul nu a dovedit motivul de nulitate invocat.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 496 din 6 decembrie 2002, a respins apelul ca

nefondat, menținând astfel, soluția instanței de fond.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva acestei decizii, invocând, în esență, greșita soluționare a primului

capăt de cerere care viza constatarea că acesta a devenit proprietarul

terenului în litigiu prin uzucapiune și că instanța de apel nu a analizat

motivele referitoare la constatarea nulității absolute parțiale a titlului de

proprietate pentru parcela 213/2 și nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 3850 și 3851, ambele din 11 septembrie 1998.

Recursul este nefondat.

După cum a constatat și curtea de

apel, instanța de fond a analizat în mod corect îndeplinirea condițiilor impuse

de art. 1847 C. civ. și anume exercitarea unei posesii continue și sub nume de

proprietar, de soluționarea acestui capăt de cerere depinzând și rezolvarea

celorlalte cereri.

Pentru a opera uzucapiunea trebuie

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.; posesia este utilă dacă

este neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar,

or, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.

Nu poate fi primită susținerea

reclamantului în sensul că a posedat suprafața de 700 mp situată în București,

în aceleași condiții ca și în cazul suprafeței de 250 mp din str. M., pentru

care s-a constatat dobândirea proprietății prin uzucapiune prin sentința civilă

nr. 2264/1995, întrucât, așa cum a reținut instanța de fond, probele, respectiv

declarațiile martorilor sunt contradictorii.

În ceea ce privește invocarea, de

către reclamant, a joncțiunii posesiilor, în temeiul art. 1860 C. civ.,

solicitând unirea posesiunii exercitate de el din anul 1983 cu aceea exercitată

de autorul său C.I., din anul 1960, în cauză s-a dovedit că cel ce a invocat

uzucapiunea și autorul său sunt titulari ai dreptului de proprietate; or,

joncțiunea posesiilor operează în cazul în care ele s-au exercitat de alte

persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invocă

uzucapiunea deține bunul de la autorul său în baza unui raport juridic.

În speță, reclamantul nu a dovedit

în mod cert deținerea terenului de 700 mp în baza unui raport juridic și nici

nu s-a dovedit că ar fi existat o manifestare exterioară de voință din partea

reclamantului și a autorului său de a stăpâni terenul în calitate de

proprietar.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs, Curtea reține că, în mod corect a analizat instanța de fond și

celelalte cereri, dar, respingându-se acțiunea principală, nu mai există

interes cu privire la cererile vizând nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare.

Soluția pronunțată este legală și,

față de considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 496 din 6 decembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie

2005.