ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6199/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6199/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 138

din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 8558/2004, a fost admisă propunerea de arestare preventivă

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a dispus arestarea preventivă pe o

durată de 29 zile a inculpaților N.C.B., D.I. și L.C.M., precum și emiterea

mandatelor de arestare preventivă.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

a reținut următoarele:

Inculpatul D.I., începând cu anul

2003, a luat contact cu gruparea infracțională condusă de inculpatul N.C.B. și

S.L., favorizând membrii grupului organizat în desfășurarea acțiunilor de

șantaj și violență de pe raza municipiului Deva. În urma acestor contacte,

inculpatul a început să presteze personal sau prin intermediul agentului șef

S.N. următoarele categorii de servicii:

a. captarea și direcționarea spre

liderii grupului a informațiilor obținute de structurile polițienești din

subordine, în special cele privind grupările adverse.

În acest sens, există indicii

temeinice și date conform cărora inculpatul D.I. l-a contactat pe numitul

I.O.P., prin agentul S., informându-l pe acesta despre împrejurarea că victima

V.D. s-a înarmat cu săbii și vrea să se răzbune pe gruparea primului,

asigurându-l pe acesta că a doua zi o să cheme pe victima D.V. la sediul

poliției. A reținut că, după obținerea acestei informații, inculpatul I.O.P.

l-a contactat pe inculpatul L.C.M. și, în calitate de lider coordonator, a

ordonat mobilizarea generală a grupului pentru ora 22 la terasa localului „La

tata”, cartierul general al grupului;

b. negocierea aplanării conflictelor

cu victimele agresate, prin convocarea la sediul Poliției municipiului Deva a

inculpatului I.O.P., în calitate de lider al grupului infracțional, precum și a

victimelor agresate sau a prietenilor acestora, pentru a-i determina să „cadă

la pace”. În acest sens, după agresarea victimei M.C.E., la 17 august 2003, la

18 august 2003, inculpatul I.O.P., ca lider coordonator al grupului, a fost

convocat din dispoziția comisarului șef D.I. la sediul Poliției municipiului

Deva împreună cu C.C., menționat în raportul încheiat de agentul P.S. drept

lider al unui grup de hoți de buzunare din care face parte victima M.V.E. Atât

inculpatul I.O.P., cât și C.C. (care nu are nici o legătură cu agresarea victimei)

au dat câte o declarație olografă, scrisă la dictare în care se arată identic:

„în legătură cu disensiunile (leziuni de 50-55 zile îngrijiri medicale

provocate lui M.V.E.) în data de 15 august 2003, nu înțeleg să depun

reclamație. Cu cele întâmplate, arăt că divergențele au fost rezolvate pe cale

amiabilă și mă angajez în numele grupului pe care îl reprezint să încetez orice

scandal fiind avertizat de lucrătorii de poliție în legătură cu urmările.”

Există indicii temeinice la dosar că

inculpatul I.O.P. i-a comunicat comisarului șef D.I., prin intermediul

conducătorului auto, agentul S.N., misiunea de a chema pe victima D.V.,

agresată la 16 noiembrie 2003 și internată în spital la Timișoara cu

diagnosticul „policontuzionat, agresionat; TCC acut; contuzie cerebrală”, să

„negocieze” la sediul Poliției municipiului Deva;

c. neînregistrarea unor plângeri

depuse de victimele agresiunilor sau instrumentarea dosarelor în favoarea

membrilor grupului infracțional organizat prin încălcarea procedurilor și a

normelor metodologice de efectuare a unei urmăriri penale.

Astfel, victima P.N., a fost

agresată de inculpatul I.O.P. în seara zilei de 4 martie 2002, suferind

fractura mandibulei și internată în spital, iar după externare, la 29 aprilie

2002, a depus o plângere penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de

vătămare corporală, adresată șefului Poliției municipiului Deva, care nu a fost

înregistrată. Abia la 28 mai 2002, un plutonier a întocmit proces-verbal de

consemnare a plângerii, act ce a fost înregistrat de Poliției municipiului Deva

sub nr. 236617/4062002, urmare a ordinului rezolutiv din 30 mai 2002 și de unde

rezultă cu evidență intenția de a tergiversa soluționarea cauzei și de a crea

agresorului avantajul de a invoca excepția tardivității plângerii prealabile.

De asemenea, există indicii în

sensul că acesta a favorizat pe infractorul R.R.I., zis V., membru al grupului

infracțional care, în noaptea de 10 aprilie 2003, a condus autoturismul sub

influența alcoolului, iar după comiterea unui eveniment rutier a părăsit locul

accidentului, contactându-l telefonic pe tatăl său și care, aflându-se într-un

local cu comandantul D.I., a intervenit pe lângă acesta, rezolvând situația.

În raport de cele arătate mai sus,

Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite cumulativ exigențele textului de

lege, prevăzut de art. 148 lit. h) și i) C. proc. pen., în ce-l privește pe

acest inculpat, deoarece pentru faptele de care este acuzat, legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret

pentru ordinea publică rezidă în speța de față în crearea unui sentiment de

insecuritate și neliniște în rândul societății civile, sentiment generat de

rezonanța socială negativă a faptului că inculpatul, asupra căruia planează

acuzația săvârșirii unor fapte de o gravitate deosebită (sprijinirea unui grup

infracțional organizat și șantaj), fapte care prin însăși natura lor sunt de o

periculozitate crescută, este cercetat în stare de libertate.

Oportunitatea luării acestei măsuri

față de inculpat, se justifică și prin aceea că în cauză există rațiuni

plauzibile de natură a bănui că acest inculpat, dacă va fi cercetat în stare de

libertate, datorită calității sale de polițist și fost comandant al Poliției

municipiului Deva, va exercita în continuare presiuni și va încerca să

influențeze, în virtutea relațiilor și informațiilor pe care le deține, mersul

anchetei.

Referitor la inculpatul N.C.B.,

instanța a reținut faptul că acesta este un membru marcant al grupului

infracțional organizat având calitate de lider-coordonator, responsabil cu

relațiile grupării cu alte grupări din țară. Există indicii temeinice, în

sensul că inculpatul a ordonat participarea membrilor grupării la o acțiune de

intimidare în Caransebeș, la cererea înv. R.U.C., inculpatul conducând la

Caransebeș aproximativ 15 membri ai grupării, specializați în acțiuni de

violență. De asemenea, există date suficiente și acte conform cărora inculpatul

N.C.B. și-a asumat inițial, după liberarea din penitenciar în primăvara anului

2004, rolul de negociator în sensul că, după săvârșirea agresiunii de către

grupul de inculpați violenți, se deplasa la spital sau la domiciliul victimei

însoțit de B.C.N., S.L. sau I.O.P. pentru a determina victimele să nu depună

plângere penală, atrăgându-le atenția acestora că „tocmai a ieșit din pușcărie

și meseria lui este aceea de negociator”.

Rezultă din actele și piesele

dosarului că inculpatul N.C.B. și-a asumat prerogativa asigurării apărării

prompte a membrilor grupării, vizați de urmărirea penală, împrejurare ce rezidă

din convorbirile telefonice cu M.C.N. din data de 24 septembrie 2004.

Pe aceeași linie, inculpatul N.C.B.

a încercat să dinamizeze acțiunile privind apărarea grupului.

Există indicii suficiente care îl

recomandă pe inculpatul N.C.B. ca fiind un participant ocazional la acțiunile

violente ale grupului, exemplu fiind agresiunea exercitată împreună cu alți

membri ai grupării asupra părților vătămate S.V.C. și D.A.A., în portbagajul

autoturismului fiind găsită cu ocazia percheziției o bâtă de baseball folosită

pentru agresiuni și intimidări.

În raport cu cele arătate mai sus,

instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite cumulativ cerințele art. 143 și

art. 148 lit. h) și i) C. proc. pen., existând date suficiente că inculpatul a

încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și

prin ascunderea și protejarea membrilor grupării infracționale.

Asupra inculpatului, planează

acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate deosebită, sancționate de

lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar datele, în sensul că lăsarea lui în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sunt evidente.

Există în cauză rațiuni plauzibile

în ce-l privesc pe inculpat, de a bănui că acesta, lăsat în libertate, ar

exercita presiuni asupra părților vătămate și a martorilor audiați în cauză,

precum și că ar săvârși alte infracțiuni în vederea ascunderii adevărului.

Pericolul concret pentru ordinea

publică în ceea ce-l privește pe inculpat rezidă și în crearea unui puternic

sentiment de insecuritate în rândul societății civile, sentiment generat de

periculozitatea crescută a infracțiunilor de care este acuzat, precum și de

conduita sa și care îi conferă în rândul cetățenilor un profil socio-moral

negativ.

Vizând pe inculpatul L.C.M., zis P.,

în cauză există date și indicii suficiente și temeinice care îl recomandă pe

acesta ca fiind un membri activ al grupării infracționale pe linia executivă și

violentă.

Pe lângă faptul că acesta, după cum

rezultă din actele dosarului, participa la raziile efectuate de grup, ulterior

amenința victimele agresiunilor pentru a-și retrage plângerile.

Există indicii temeinice că acesta a

participat împreună cu inculpații într-o cauză conexă, numiții H.A., M.M. și

H.C.V., la agresarea părții vătămate G.S.G., tulburând liniștea și ordinea

publică și aducând atingere bunelor moravuri, el acționând în mod coordonat

pentru pedepsirea persoanelor nesupuse și pentru a-și menține supremația în oraș.

Apartenența sa la grupul infracțional este sugerată și de faptul că, după

aplicarea corecției fizice aplicată părții vătămate G.S.G., în localul în care

s-a consumat incidentul, au descins inculpații B.C.N., S.L. însoțiți de grupul

infracțional organizat, format din I.O.P., M.B., C.M. și alții, cu scopul de a

timora martorii, după care întregul grup s-a deplasat la Spitalul jud. Deva,

secția urgențe, unde se acordau îngrijiri medicale victimei și unde au insistat

în externarea acesteia.

Există indicii temeinice că,

acționând în aceeași manieră, inculpatul L.C.M. împreună cu ceilalți membri ai

grupului, începând cu anul 2003, au acționat prin exercitarea de agresiuni și

amenințări soldate cu vătămări corporale asupra a 15 persoane în scopul de a fi

determinate să le achite sume de bani sau de a li se alătura.

În raport cu cele arătate, instanța

a apreciat că în cauză, în ceea ce-l privește pe inculpatul L.C.M., sunt

întrunite cerințele textului de lege, prevăzut de art. 148 lit. f), h) și i) C.

proc. pen., prin aceea că inculpatul este recidivist, pentru faptele săvârșite,

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Față de acest inculpat, măsura

arestării preventive se dovedește a fi oportună prin aceea că lăsarea sa în

libertate, raportat la numărul victimelor din cauză, gravitatea deosebită a

infracțiunilor de care este acuzat, precum și sentimentul de panică și

insecuritate creat în rândul cetățenilor mun. Deva, ar genera sporirea acestui

sentiment și ar împieta asupra unei bune desfășurări a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul greșitei luări a măsurii arestării preventive cu

încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei și în lipsa oricăror

indicii, în sensul că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

În plus, inculpatul N.C.B. a invocat faptul că a fost arestat preventiv, într-o

altă cauză, timp de 8 luni, până în luna aprilie 2004, fiind astfel în

imposibilitate obiectivă să săvârșească faptele reținute în sarcina sa.

Examinând recursurile declarate de

inculpați, atât în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform

prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

necompetenței după calitatea persoanei a curții de apel, în raport de faptul că

inculpatul D.I., șef al Poliției municipale Deva, având gradul de comisar șef,

nu face parte din categoria organelor de cercetare ale poliției judiciare,

Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003,

infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organ al poliției

judiciare se judecă în primă instanță de către curtea de apel în cazul

polițiștilor prevăzute de art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) – j) din Legea nr.

360/2002, adică în cazul ofițerilor de poliție de la gradul de subinspector

până la gradul de comisar șef de poliție, inclusiv.

Conform art. 201 C. proc. pen., ca

organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați

din Ministerul de Interne, anume desemnați de ministrul de interne, cu avizul

favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție sau care sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit

unor legi speciale. În aplicarea acestui text de lege, ministrul administrației

și internelor a emis Ordinul nr. 617/2003 privind desemnarea organelor de

cercetare ale poliției judiciare, prin care a stabilit categoriile de lucrători

specializați, respectiv cei care își desfășoară activitatea în cadrul

următoarelor formațiuni: cercetări penale; investigarea fraudelor; combaterea

crimei organizate și antidrog; poliție judiciară; arme, explozibili, substanțe

toxice; criminalistică; corpul de control al inspectorului general; poliție

transporturi; poliție de ordine publică și poliție rutieră. Acest ordin nu face

vorbire de o altă operațiune, consecutivă acestuia, de desemnare efectivă,

nominală, a fiecărui lucrător de poliție ca organ de cercetare al poliției

judiciare, ceea ce înseamnă că, prin simpla apartenență la una dintre

categoriile enumerate, un polițist dobândește calitatea de organ de cercetare

al poliției judiciare.

În concret, în ceea ce îl privește pe inculpatul

D.I., prin fișa postului din 3 august 2004, acesta a primit ca sarcină, printre

altele, și aceea de a conduce și analiza activitatea de culegere a

informațiilor necesare cunoașterii situației operative, prevenirii

infracțiunilor și descoperirii autorilor acestora, de a organiza și coordona

activitatea de cercetare la fața locului în cazul producerii de infracțiuni,

conducând nemijlocit activitatea unor echipe complexe, conform reglementărilor

în vigoare. Pe de altă parte, prin dispoziția din 10 mai 2004 a I.P.J.

Hunedoara, în sarcina inculpatului D.I. s-a stabilit coordonarea birourilor

cercetări penale și ordine publică, astfel că, atât sub aspectul atribuțiilor

stabilite prin fișa postului, cât și prin specificul activității formațiunilor

pe care le coordona, acesta îndeplinea efectiv sau coordona activități ale

organelor de cercetare ale poliției judiciare, și, pe cale de consecință, este

asimilat acestei categorii.

În concluzie, cum la data săvârșirii

faptelor inculpatul D.I. avea gradul de comisar șef și făcea parte din

categoria organelor de cercetare ale poliției judiciare, competența de

soluționare a propunerii de arestare preventivă revine, potrivit, art. 27 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., Curții de Apel Alba Iulia, astfel cum, în mod

corect, s-a și apreciat. Totodată, trebuie menționat că, chiar dacă între timp

inculpatul și-a dat demisia, instanța rămâne competentă să judece, deoarece

faptele au legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, în acest sens

fiind dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

privind inexistența probelor sau vicierea unora dintre acestea, ca urmare a

încălcărilor ce au avut loc pe parcursul anchetei, acestea nu pot fi luate în

considerare. Instanța de fond a motivat amplu situația de fapt pentru fiecare

inculpat, cu indicarea probatoriilor, în raport de care a reținut în mod corect

existența indiciilor temeinice, în sensul că inculpații au săvârșit fapte

prevăzute de legea penală, analizând, în același timp, întrunirea cazurilor în

baza cărora a dispus arestarea preventivă, conform art. 148 C. proc. pen.

Susținerea inculpatului N.C.B., în sensul că a fost arestat preventiv și deci

nu putea să comită faptele despre care se face vorbire, a fost avută în vedere

de instanța de fond, aceasta reținând că există indicii că inculpatul și-a

asumat rolul de negociator după liberarea sa din penitenciar în primăvara

anului 2004.

Concluzionând, Înalta Curte constată

că instanța de fond a apreciat în mod corect că există indicii temeinice, în

sensul că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, fiind

întrunite și condițiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., prezentate pentru

fiecare inculpat, în raport de care a dispus măsura arestării preventive care

se justifică în cauză, având în vedere gradul de pericol social concret al

infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, consecințele acestora și

complexitatea cauzelor, precum și celelalte criterii stipulate de art. 136

alin. ultim C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. I lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile inculpaților

ca nefondate, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe

aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații N.C.B., D.I. și L.C.M. împotriva încheierii nr. 138 din

17 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Obligă pe inculpații N.C.B. și D.I.

la plata sumei de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe

inculpatul L.C.M. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 noiembrie 2004.