ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6199/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 138 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 8558/2004, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. S-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 zile a inculpaților N.C.B., D.I. și L.C.M., precum și emiterea mandatelor de arestare preventivă. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele: Inculpatul D.I., începând cu anul 2003, a luat contact cu gruparea infracțională condusă de inculpatul N.C.B. și S.L., favorizând membrii grupului organizat în desfășurarea acțiunilor de șantaj și violență de pe raza municipiului Deva.

În urma acestor contacte, inculpatul a început să presteze personal sau prin intermediul agentului șef S.N. următoarele categorii de servicii: a. captarea și direcționarea spre liderii grupului a informațiilor obținute de structurile polițienești din subordine, în special cele privind grupările adverse. În acest sens, există indicii temeinice și date conform cărora inculpatul D.I. l-a contactat pe numitul I.O.P., prin agentul S., informându-l pe acesta despre împrejurarea că victima V.D. s-a înarmat cu săbii și vrea să se răzbune pe gruparea primului, asigurându-l pe acesta că a doua zi o să cheme pe victima D.V. la sediul poliției. A reținut că, după obținerea acestei informații, inculpatul I.O.P.

l-a contactat pe inculpatul L.C.M. și, în calitate de lider coordonator, a ordonat mobilizarea generală a grupului pentru ora 22 la terasa localului „La tata”, cartierul general al grupului; b. negocierea aplanării conflictelor cu victimele agresate, prin convocarea la sediul Poliției municipiului Deva a inculpatului I.O.P., în calitate de lider al grupului infracțional, precum și a victimelor agresate sau a prietenilor acestora, pentru a-i determina să „cadă la pace”. În acest sens, după agresarea victimei M.C.E., la 17 august 2003, la 18 august 2003, inculpatul I.O.P., ca lider coordonator al grupului, a fost convocat din dispoziția comisarului șef D.I. la sediul Poliției municipiului Deva împreună cu C.C., menționat în raportul încheiat de agentul P.S.

drept lider al unui grup de hoți de buzunare din care face parte victima M.V.E. Atât inculpatul I.O.P., cât și C.C. (care nu are nici o legătură cu agresarea victimei) au dat câte o declarație olografă, scrisă la dictare în care se arată identic: „în legătură cu disensiunile (leziuni de 50-55 zile îngrijiri medicale provocate lui M.V.E.) în data de 15 august 2003, nu înțeleg să depun reclamație. Cu cele întâmplate, arăt că divergențele au fost rezolvate pe cale amiabilă și mă angajez în numele grupului pe care îl reprezint să încetez orice scandal fiind avertizat de lucrătorii de poliție în legătură cu urmările.” Există indicii temeinice la dosar că inculpatul I.O.P.

i-a comunicat comisarului șef D.I., prin intermediul conducătorului auto, agentul S.N., misiunea de a chema pe victima D.V., agresată la 16 noiembrie 2003 și internată în spital la Timișoara cu diagnosticul „policontuzionat, agresionat; TCC acut; contuzie cerebrală”, să „negocieze” la sediul Poliției municipiului Deva; c. neînregistrarea unor plângeri depuse de victimele agresiunilor sau instrumentarea dosarelor în favoarea membrilor grupului infracțional organizat prin încălcarea procedurilor și a normelor metodologice de efectuare a unei urmăriri penale. Astfel, victima P.N., a fost agresată de inculpatul I.O.P. în seara zilei de 4 martie 2002, suferind fractura mandibulei și internată în spital, iar după externare, la 29 aprilie 2002, a depus o plângere penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de vătămare corporală, adresată șefului Poliției municipiului Deva, care nu a fost înregistrată.

Abia la 28 mai 2002, un plutonier a întocmit proces-verbal de consemnare a plângerii, act ce a fost înregistrat de Poliției municipiului Deva sub nr. 236617/4062002, urmare a ordinului rezolutiv din 30 mai 2002 și de unde rezultă cu evidență intenția de a tergiversa soluționarea cauzei și de a crea agresorului avantajul de a invoca excepția tardivității plângerii prealabile. De asemenea, există indicii în sensul că acesta a favorizat pe infractorul R.R.I., zis V., membru al grupului infracțional care, în noaptea de 10 aprilie 2003, a condus autoturismul sub influența alcoolului, iar după comiterea unui eveniment rutier a părăsit locul accidentului, contactându-l telefonic pe tatăl său și care, aflându-se într-un local cu comandantul D.I., a intervenit pe lângă acesta, rezolvând situația.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite cumulativ exigențele textului de lege, prevăzut de art. 148 lit. h) și i) C. proc. pen., în ce-l privește pe acest inculpat, deoarece pentru faptele de care este acuzat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă în speța de față în crearea unui sentiment de insecuritate și neliniște în rândul societății civile, sentiment generat de rezonanța socială negativă a faptului că inculpatul, asupra căruia planează acuzația săvârșirii unor fapte de o gravitate deosebită (sprijinirea unui grup infracțional organizat și șantaj), fapte care prin însăși natura lor sunt de o periculozitate crescută, este cercetat în stare de libertate.

Oportunitatea luării acestei măsuri față de inculpat, se justifică și prin aceea că în cauză există rațiuni plauzibile de natură a bănui că acest inculpat, dacă va fi cercetat în stare de libertate, datorită calității sale de polițist și fost comandant al Poliției municipiului Deva, va exercita în continuare presiuni și va încerca să influențeze, în virtutea relațiilor și informațiilor pe care le deține, mersul anchetei. Referitor la inculpatul N.C.B., instanța a reținut faptul că acesta este un membru marcant al grupului infracțional organizat având calitate de lider-coordonator, responsabil cu relațiile grupării cu alte grupări din țară. Există indicii temeinice, în sensul că inculpatul a ordonat participarea membrilor grupării la o acțiune de intimidare în Caransebeș, la cererea înv.

R.U.C., inculpatul conducând la Caransebeș aproximativ 15 membri ai grupării, specializați în acțiuni de violență. De asemenea, există date suficiente și acte conform cărora inculpatul N.C.B. și-a asumat inițial, după liberarea din penitenciar în primăvara anului 2004, rolul de negociator în sensul că, după săvârșirea agresiunii de către grupul de inculpați violenți, se deplasa la spital sau la domiciliul victimei însoțit de B.C.N., S.L. sau I.O.P. pentru a determina victimele să nu depună plângere penală, atrăgându-le atenția acestora că „tocmai a ieșit din pușcărie și meseria lui este aceea de negociator”. Rezultă din actele și piesele dosarului că inculpatul N.C.B. și-a asumat prerogativa asigurării apărării prompte a membrilor grupării, vizați de urmărirea penală, împrejurare ce rezidă din convorbirile telefonice cu M.C.N.

din data de 24 septembrie 2004. Pe aceeași linie, inculpatul N.C.B. a încercat să dinamizeze acțiunile privind apărarea grupului. Există indicii suficiente care îl recomandă pe inculpatul N.C.B. ca fiind un participant ocazional la acțiunile violente ale grupului, exemplu fiind agresiunea exercitată împreună cu alți membri ai grupării asupra părților vătămate S.V.C. și D.A.A., în portbagajul autoturismului fiind găsită cu ocazia percheziției o bâtă de baseball folosită pentru agresiuni și intimidări. În raport cu cele arătate mai sus, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite cumulativ cerințele art. 143 și art. 148 lit. h) și i) C. proc. pen., existând date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și prin ascunderea și protejarea membrilor grupării infracționale.

Asupra inculpatului, planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate deosebită, sancționate de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar datele, în sensul că lăsarea lui în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sunt evidente. Există în cauză rațiuni plauzibile în ce-l privesc pe inculpat, de a bănui că acesta, lăsat în libertate, ar exercita presiuni asupra părților vătămate și a martorilor audiați în cauză, precum și că ar săvârși alte infracțiuni în vederea ascunderii adevărului. Pericolul concret pentru ordinea publică în ceea ce-l privește pe inculpat rezidă și în crearea unui puternic sentiment de insecuritate în rândul societății civile, sentiment generat de periculozitatea crescută a infracțiunilor de care este acuzat, precum și de conduita sa și care îi conferă în rândul cetățenilor un profil socio-moral negativ.

Vizând pe inculpatul L.C.M., zis P., în cauză există date și indicii suficiente și temeinice care îl recomandă pe acesta ca fiind un membri activ al grupării infracționale pe linia executivă și violentă. Pe lângă faptul că acesta, după cum rezultă din actele dosarului, participa la raziile efectuate de grup, ulterior amenința victimele agresiunilor pentru a-și retrage plângerile. Există indicii temeinice că acesta a participat împreună cu inculpații într-o cauză conexă, numiții H.A., M.M. și H.C.V., la agresarea părții vătămate G.S.G., tulburând liniștea și ordinea publică și aducând atingere bunelor moravuri, el acționând în mod coordonat pentru pedepsirea persoanelor nesupuse și pentru a-și menține supremația în oraș.

Apartenența sa la grupul infracțional este sugerată și de faptul că, după aplicarea corecției fizice aplicată părții vătămate G.S.G., în localul în care s-a consumat incidentul, au descins inculpații B.C.N., S.L. însoțiți de grupul infracțional organizat, format din I.O.P., M.B., C.M. și alții, cu scopul de a timora martorii, după care întregul grup s-a deplasat la Spitalul jud. Deva, secția urgențe, unde se acordau îngrijiri medicale victimei și unde au insistat în externarea acesteia. Există indicii temeinice că, acționând în aceeași manieră, inculpatul L.C.M. împreună cu ceilalți membri ai grupului, începând cu anul 2003, au acționat prin exercitarea de agresiuni și amenințări soldate cu vătămări corporale asupra a 15 persoane în scopul de a fi determinate să le achite sume de bani sau de a li se alătura.

În raport cu cele arătate, instanța a apreciat că în cauză, în ceea ce-l privește pe inculpatul L.C.M., sunt întrunite cerințele textului de lege, prevăzut de art. 148 lit. f), h) și i) C. proc. pen., prin aceea că inculpatul este recidivist, pentru faptele săvârșite, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Față de acest inculpat, măsura arestării preventive se dovedește a fi oportună prin aceea că lăsarea sa în libertate, raportat la numărul victimelor din cauză, gravitatea deosebită a infracțiunilor de care este acuzat, precum și sentimentul de panică și insecuritate creat în rândul cetățenilor mun.

Deva, ar genera sporirea acestui sentiment și ar împieta asupra unei bune desfășurări a procesului penal. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei luări a măsurii arestării preventive cu încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei și în lipsa oricăror indicii, în sensul că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. În plus, inculpatul N.C.B. a invocat faptul că a fost arestat preventiv, într-o altă cauză, timp de 8 luni, până în luna aprilie 2004, fiind astfel în imposibilitate obiectivă să săvârșească faptele reținute în sarcina sa. Examinând recursurile declarate de inculpați, atât în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385 6 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește excepția necompetenței după calitatea persoanei a curții de apel, în raport de faptul că inculpatul D.I., șef al Poliției municipale Deva, având gradul de comisar șef, nu face parte din categoria organelor de cercetare ale poliției judiciare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organ al poliției judiciare se judecă în primă instanță de către curtea de apel în cazul polițiștilor prevăzute de art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) – j) din Legea nr. 360/2002, adică în cazul ofițerilor de poliție de la gradul de subinspector până la gradul de comisar șef de poliție, inclusiv.

Conform art. 201 C. proc. pen., ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul de Interne, anume desemnați de ministrul de interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau care sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale. În aplicarea acestui text de lege, ministrul administrației și internelor a emis Ordinul nr. 617/2003 privind desemnarea organelor de cercetare ale poliției judiciare, prin care a stabilit categoriile de lucrători specializați, respectiv cei care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor formațiuni: cercetări penale; investigarea fraudelor; combaterea crimei organizate și antidrog; poliție judiciară; arme, explozibili, substanțe toxice; criminalistică; corpul de control al inspectorului general; poliție transporturi; poliție de ordine publică și poliție rutieră.

Acest ordin nu face vorbire de o altă operațiune, consecutivă acestuia, de desemnare efectivă, nominală, a fiecărui lucrător de poliție ca organ de cercetare al poliției judiciare, ceea ce înseamnă că, prin simpla apartenență la una dintre categoriile enumerate, un polițist dobândește calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare. În concret, în ceea ce îl privește pe inculpatul D.I., prin fișa postului din 3 august 2004, acesta a primit ca sarcină, printre altele, și aceea de a conduce și analiza activitatea de culegere a informațiilor necesare cunoașterii situației operative, prevenirii infracțiunilor și descoperirii autorilor acestora, de a organiza și coordona activitatea de cercetare la fața locului în cazul producerii de infracțiuni, conducând nemijlocit activitatea unor echipe complexe, conform reglementărilor în vigoare.

Pe de altă parte, prin dispoziția din 10 mai 2004 a I.P.J. Hunedoara, în sarcina inculpatului D.I. s-a stabilit coordonarea birourilor cercetări penale și ordine publică, astfel că, atât sub aspectul atribuțiilor stabilite prin fișa postului, cât și prin specificul activității formațiunilor pe care le coordona, acesta îndeplinea efectiv sau coordona activități ale organelor de cercetare ale poliției judiciare, și, pe cale de consecință, este asimilat acestei categorii. În concluzie, cum la data săvârșirii faptelor inculpatul D.I. avea gradul de comisar șef și făcea parte din categoria organelor de cercetare ale poliției judiciare, competența de soluționare a propunerii de arestare preventivă revine, potrivit, art. 27 alin. (3) lit. b) C. proc.

pen., Curții de Apel Alba Iulia, astfel cum, în mod corect, s-a și apreciat. Totodată, trebuie menționat că, chiar dacă între timp inculpatul și-a dat demisia, instanța rămâne competentă să judece, deoarece faptele au legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, în acest sens fiind dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 2. În ceea ce privește criticile privind inexistența probelor sau vicierea unora dintre acestea, ca urmare a încălcărilor ce au avut loc pe parcursul anchetei, acestea nu pot fi luate în considerare. Instanța de fond a motivat amplu situația de fapt pentru fiecare inculpat, cu indicarea probatoriilor, în raport de care a reținut în mod corect existența indiciilor temeinice, în sensul că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, analizând, în același timp, întrunirea cazurilor în baza cărora a dispus arestarea preventivă, conform art. 148 C. proc.

pen. Susținerea inculpatului N.C.B., în sensul că a fost arestat preventiv și deci nu putea să comită faptele despre care se face vorbire, a fost avută în vedere de instanța de fond, aceasta reținând că există indicii că inculpatul și-a asumat rolul de negociator după liberarea sa din penitenciar în primăvara anului 2004. Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că există indicii temeinice, în sensul că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, fiind întrunite și condițiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., prezentate pentru fiecare inculpat, în raport de care a dispus măsura arestării preventive care se justifică în cauză, având în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, consecințele acestora și complexitatea cauzelor, precum și celelalte criterii stipulate de art. 136 alin. ultim C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. I lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile inculpaților ca nefondate, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C.B., D.I. și L.C.M. împotriva încheierii nr. 138 din 17 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Obligă pe inculpații N.C.B. și D.I. la plata sumei de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul L.C.M. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2004.