ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 8 martie 2001, reclamanta SC A.C. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu P.O., obligarea pârâtului de a-i plăti suma de 431.660.800 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate pentru plantațiile de piersici și pruni de pe suprafața de 7,40 și respectiv 2,60 hectare. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 128/C din 21 februarie 2003, a respins acțiunea precum și excepțiile lipsei capacității de folosință și a legitimării procesuale active, invocate de pârâtul P.O., reținând în esență că pretențiile reclamantei au ca obiect investiții realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, astfel că dispozițiile art. 19 din acest act normativ nu se pot aplica unor raporturi juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 24/A din 14 septembrie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe, reținând, în ceea ce privește apelul pârâtului, că stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat reclamantul s-a făcut în considerarea tuturor cheltuielilor ocazionate de procesul în primă instanță, inclusiv a onorariului avocațial. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC A.C. SA susținând în esență că în mod greșit s-a apreciat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 1/2000 nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care acțiunea în despăgubiri a fost înregistrată la data de 8 martie 2001, după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Pe de altă parte, se mai susține, terenurile pe care au fost efectuate investițiile rămase neamortizate, pentru cele două plantații, a fost restituit „locatorului” P.O., în conformitate cu Legea nr. 1/2000, acesta încadrându-se în categoria prevăzută de art. 15 din lege.

Recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed: Temeiul legal în considerarea căruia reclamanta și-a formulat pretențiile, îl reprezintă dispozițiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, text potrivit căruia creanțele acționarilor și locatorilor ce urmează a fi încasate în baza Legii nr. 46/1992 și Legii nr. 48/1994, se plătesc și din veniturile realizate de aceste societăți sau din fonduri speciale create în urma privatizării societăților comerciale agricole, în alin. (2) stipulându-se totodată că valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile acționarilor sau locatorilor, precum și a altor persoane îndreptățite, se recuperează de la aceștia într-o perioadă de maxim 10 ani.

În condițiile însă în care pârâtului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafețele în litigiu, în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000 ( a se vedea Titlul nr. 3304 din 20 decembrie 1999 – f.63 dos .fond) în mod corect au reținut instanțele, în raport și de dispoziția înscrisă în art. 15 alin. (2) din legea fundamentală, că prevederea legală invocată în susținerea pretențiilor reclamantei, nu este aplicabilă cauzei de față. Astfel, nu se poate considera, fără a încălca principiul constituțional al neretroactivității legii, că termenul de 10 ani prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 ar curge de la data retrocedării terenului, deci de la o dată anterioară celei la care a intrat în vigoare însăși actul normativ ce a instituit acest termen.

În acest context, apare ca lipsită de relevanță data introducerii acțiunii civile, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 24 din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.