ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 martie 2001,

reclamanta SC A.C. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu P.O.,

obligarea pârâtului de a-i plăti suma de 431.660.800 lei, cu titlu de

despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate pentru

plantațiile de piersici și pruni de pe suprafața de 7,40 și respectiv 2,60

hectare.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 128/C din 21 februarie 2003,

a respins acțiunea precum și excepțiile lipsei capacității de folosință și a

legitimării procesuale active, invocate de pârâtul P.O., reținând în esență că

pretențiile reclamantei au ca obiect investiții realizate anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 1/2000, astfel că dispozițiile art. 19 din acest act

normativ nu se pot aplica unor raporturi juridice născute anterior intrării

sale în vigoare.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel

Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 24/A din 14 septembrie 2003 a respins

ca nefondate apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe, reținând,

în ceea ce privește apelul pârâtului, că stabilirea cuantumului cheltuielilor

de judecată la care a fost obligat reclamantul s-a făcut în considerarea

tuturor cheltuielilor ocazionate de procesul în primă instanță, inclusiv a

onorariului avocațial.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC A.C. SA

susținând în esență că în mod greșit s-a apreciat că dispozițiile art. 19 din

Legea nr. 1/2000 nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care acțiunea în

despăgubiri a fost înregistrată la data de 8 martie 2001, după intrarea în

vigoare a acestui act normativ.

Pe de altă parte, se mai susține,

terenurile pe care au fost efectuate investițiile rămase neamortizate, pentru

cele două plantații, a fost restituit „locatorului” P.O., în conformitate cu

Legea nr. 1/2000, acesta încadrându-se în categoria prevăzută de art. 15 din

lege.

Recursul se privește ca nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Temeiul legal în considerarea căruia

reclamanta și-a formulat pretențiile, îl reprezintă dispozițiile art. 19 din

Legea nr. 1/2000, text potrivit căruia creanțele acționarilor și locatorilor ce

urmează a fi încasate în baza Legii nr. 46/1992 și Legii nr. 48/1994, se

plătesc și din veniturile realizate de aceste societăți sau din fonduri

speciale create în urma privatizării societăților comerciale agricole, în alin.

(2) stipulându-se totodată că valoarea rămasă a investițiilor făcute pe

terenurile acționarilor sau locatorilor, precum și a altor persoane

îndreptățite, se recuperează de la aceștia într-o perioadă de maxim 10 ani.

În condițiile însă în care pârâtului i-a

fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafețele în litigiu, în

perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000 ( a se vedea Titlul

nr. 3304 din 20 decembrie 1999 – f.63 dos .fond) în mod corect au reținut

instanțele, în raport și de dispoziția înscrisă în art. 15 alin. (2) din legea

fundamentală, că prevederea legală invocată în susținerea pretențiilor

reclamantei, nu este aplicabilă cauzei de față.

Astfel, nu se poate considera, fără

a încălca principiul constituțional al neretroactivității legii, că termenul de

10 ani prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 ar curge de la data

retrocedării terenului, deci de la o dată anterioară celei la care a intrat în

vigoare însăși actul normativ ce a instituit acest termen.

În acest context, apare ca lipsită de

relevanță data introducerii acțiunii civile, după intrarea în vigoare a Legii

nr. 1/2000.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 24

din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.