Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
14 ianuarie 2005

Decizia nr. 189/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Recursul a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 706 din 19 martie 2004 a Curții de Apel Suceava. Văzând că, în raport de obiectul litigiului, împărțeala judiciară supusă apelului, sunt incidente în cauză prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004. Ca urmare, în temeiul acestei dispoziții legale, competența de soluționare a recursului va fi declinată în favoarea Curții de Apel Suceava.

DECIDE: Declină competența de soluționare a recursului declarat de Z.V. împotriva deciziei civile nr. 706 din 19 martie 2004 a Curții de Apel Suceava în favoarea Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.