ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2005

HOTĂRÂRE
15.04.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului, constată următoarele:

, condamnată la 13 ani închisoare, cere întreruperea executării pedepsei, deoarece are un copil, pe care l-a născut la ... 2004.

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 1433 din 4 noiembrie 2004, respinge cererea, cu motivarea că Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1196 din 27 septembrie 2004, a întrerupt executarea pedepsei în discuție până la data când copilul condamnatei va împlini vârsta de un an.

Condamnata declară apel, reiterând cererea introductivă.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 895 din 29 noiembrie 2004, admite apelul, desființează sentința nr. 1433/2004 și întrerupe executarea pedepsei până la data când copilul condamnatei împlinește vârsta de un an.

Parchetul de pe lângă aceeași instanță, declară apel, motivând că în mod eronat aceasta din urmă a întrerupt, din nou, executarea pedepsei în discuție, măsură care s-a dispus prin sentința penală nr. 1196 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului București.

Recursul este fondat.

În adevăr, Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1196 din 27 septembrie 2004, a întrerupt executarea pedepsei aplicate inculpatei M.C.M., întrucât în mod eronat Curtea de Apel București a întrerupt, din nou, executarea aceleiași pedepse.

Așa fiind, în baza art,.385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi casată, prin admiterea recursului, conform dispozitivului deciziei.

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 895 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnata M.C.M.

Casează decizia atacată și menține sentința nr. 1433 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5077/2004.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3154/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 249 din 24 februarie 2004, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea condamnatei I.M. de întrerupere a executării pedepsei d
ÎCCJ 2005-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Condamnatul C.Șt.R. prin cererea formulată a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, prevalându-se de dispozițiile art. 455, raportat
ÎCCJ 2004-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2004
, cu o conduită sinceră pe parcursul procesului, considerente în raport de care pedeapsa aplicată a fost corect stabilită, justificându-se aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. Examinând decizia atacată în raport de motivul de
ÎCCJ 2005-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 905/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 751 din 2 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 4965/2003, a fost respinsă, ca nefondată, cere
ÎCCJ 2004-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1073/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 766 din 8 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării
Sursă