ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3159/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Roman la 30 mai 2003, U.V. a solicitat pe calea ordonanței președințiale să se

dispună evacuarea pârâtului M.V. din imobilul proprietatea sa situat în Roman

pentru lipsa titlului locativ.

Reclamantul a susținut că pârâtul și

familia sa ocupă fără titlu și fără plata chiriei o parte din imobilul

proprietatea sa refuzând în mod nejustificat să îl elibereze.

Prin întâmpinare, pârâtul M.V. a cerut

respingerea acțiunii, susținând că reclamantul nu are calitatea de proprietar

asupra imobilului în care locuiește împreună cu soția și copii minori și pe

care îl ocupa de 30 de ani în virtutea raporturilor de rudenie cu fostul

proprietar care a fost bunicul său.

Pârâtul a susținut totodată că imobilul

în care locuiește compus dintr-o cameră și un paravan este amplasat lângă

imobilul proprietatea reclamantului și folosindu-l sub nume de proprietar de

peste 30 de ani este astfel înregistrat în evidențele fiscale achitând

impozitele aferente.

Prin sentința civilă nr. 2890 din 17

noiembrie 2003, Judecătoria Roman a respins acțiunea ca nefondată cu consecința

obligatorii reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârât.

Soluționând litigiul în procedura de

drept comun prima instanță a constatat din dovezile cu înscrisuri și expertiza

tehnico administrate în cauză, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra părții din imobilul ocupat de pârâtul M.V. și familia sa.

Hotărârea primei instanței a fost

confirmată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 192 din 1

martie 2004 prin respingerea apelului declarat de reclamantul U.V.

În limitele motivelor de apel, Curtea a

reținut la rândul său că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra încăperilor ocupate de pârât.

Invocând lipsa de temei legal a hotărârii

precum și nesocotirea principiului mijloc de probă, determinat în soluționarea

cauzei, recurentul reclamant a susținut că întreg imobilul situat în Roman este

potrivit sentinței civile irevocabile nr. 770 din 9 aprilie 2003 pronunțată de

Judecătoria Roman, proprietatea sa exclusivă.

Recurentul a arătat totodată că pârâtul a

fost tolerat în imobil, nu a locuit sub nume de proprietar și nu se poate prevala

de faptul că ar fi achitat impozite pentru că nu există un imobil distinct la

nr. 54 bis cum a pretins.

Recursul este fondat.

În dovedirea calității de proprietar

reclamantul a invocat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a

constatat că este proprietarul imobilului compus din casă de locuit cu trei camere

și bucătărie construite din chirpici, acoperită cu carton și terenul în

suprafață de 2000 mp, pe care se află amplasată construcția.

Contrar celor reținute prin hotărârile

pronunțate în cauză, expertul tehnic desemnat de instanță a constatat că pe

str. N. nr. 54 se află un singur imobil situat la adrese distincte cum s-a

reținut, și totodată că în imobil prin modul de folosință existând însă două

unități locative.

Expertul judiciar a învederat instanței,

că în lipsa unui plan de situație a imobilului care a făcut obiectul hotărârii

judecătorești invocate drept titlu de proprietate de către reclamant nu poate

conchide dacă încăperile ocupate de pârâți sunt sau nu proprietatea reclamantului.

În aceste condiții instanțele erau

obligate chiar și din oficiu să lămurească prin orice mijloace de probă

aspectul menționat privind întinderea proprietății reclamantului, care este de

esența legiuitorului, ținând seama și de faptul că pârâtul nu a opus nici un

titlu pentru ceea ce pretinde că folosește în nume de proprietar, cum nici un

titlu asupra terenului.

În același timp era necesară să se

clarifice contradicția flagrantă dintre cele două adrese emise de Primăria

Roman, una prin care comunica faptul că pe strada N. nu există nici un imobil

cu nr. 54 bis (și alta prin care afirmă că pârâtul a achitat impozite pe

terenul și clădirea situate pe str. N. nr. 54 B.

În fine în scopul identificării corecte a

imobilului proprietatea reclamantului și în lipsa documentelor prezentate de

părți se impunea examinarea nemijlocită a dosarului nr. 1065/2003 a

Judecătoriei Roman în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească prin care s-a

recunoscut dreptul de proprietate evocat.

Ca urmare recursul se va admite cu

consecința casării hotărârilor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul U.V. împotriva deciziei nr. 192

din 1 martie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 2890 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Roman și trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

aprilie 2005