ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3159/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roman la 30 mai 2003, U.V. a solicitat pe calea ordonanței președințiale să se dispună evacuarea pârâtului M.V. din imobilul proprietatea sa situat în Roman pentru lipsa titlului locativ. Reclamantul a susținut că pârâtul și familia sa ocupă fără titlu și fără plata chiriei o parte din imobilul proprietatea sa refuzând în mod nejustificat să îl elibereze. Prin întâmpinare, pârâtul M.V. a cerut respingerea acțiunii, susținând că reclamantul nu are calitatea de proprietar asupra imobilului în care locuiește împreună cu soția și copii minori și pe care îl ocupa de 30 de ani în virtutea raporturilor de rudenie cu fostul proprietar care a fost bunicul său.

Pârâtul a susținut totodată că imobilul în care locuiește compus dintr-o cameră și un paravan este amplasat lângă imobilul proprietatea reclamantului și folosindu-l sub nume de proprietar de peste 30 de ani este astfel înregistrat în evidențele fiscale achitând impozitele aferente. Prin sentința civilă nr. 2890 din 17 noiembrie 2003, Judecătoria Roman a respins acțiunea ca nefondată cu consecința obligatorii reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârât. Soluționând litigiul în procedura de drept comun prima instanță a constatat din dovezile cu înscrisuri și expertiza tehnico administrate în cauză, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra părții din imobilul ocupat de pârâtul M.V.

și familia sa. Hotărârea primei instanței a fost confirmată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 192 din 1 martie 2004 prin respingerea apelului declarat de reclamantul U.V. În limitele motivelor de apel, Curtea a reținut la rândul său că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra încăperilor ocupate de pârât. Invocând lipsa de temei legal a hotărârii precum și nesocotirea principiului mijloc de probă, determinat în soluționarea cauzei, recurentul reclamant a susținut că întreg imobilul situat în Roman este potrivit sentinței civile irevocabile nr. 770 din 9 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Roman, proprietatea sa exclusivă. Recurentul a arătat totodată că pârâtul a fost tolerat în imobil, nu a locuit sub nume de proprietar și nu se poate prevala de faptul că ar fi achitat impozite pentru că nu există un imobil distinct la nr. 54 bis cum a pretins.

Recursul este fondat. În dovedirea calității de proprietar reclamantul a invocat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că este proprietarul imobilului compus din casă de locuit cu trei camere și bucătărie construite din chirpici, acoperită cu carton și terenul în suprafață de 2000 mp, pe care se află amplasată construcția. Contrar celor reținute prin hotărârile pronunțate în cauză, expertul tehnic desemnat de instanță a constatat că pe str. N. nr. 54 se află un singur imobil situat la adrese distincte cum s-a reținut, și totodată că în imobil prin modul de folosință existând însă două unități locative. Expertul judiciar a învederat instanței, că în lipsa unui plan de situație a imobilului care a făcut obiectul hotărârii judecătorești invocate drept titlu de proprietate de către reclamant nu poate conchide dacă încăperile ocupate de pârâți sunt sau nu proprietatea reclamantului.

În aceste condiții instanțele erau obligate chiar și din oficiu să lămurească prin orice mijloace de probă aspectul menționat privind întinderea proprietății reclamantului, care este de esența legiuitorului, ținând seama și de faptul că pârâtul nu a opus nici un titlu pentru ceea ce pretinde că folosește în nume de proprietar, cum nici un titlu asupra terenului.

În același timp era necesară să se clarifice contradicția flagrantă dintre cele două adrese emise de Primăria Roman, una prin care comunica faptul că pe strada N. nu există nici un imobil cu nr. 54 bis (și alta prin care afirmă că pârâtul a achitat impozite pe terenul și clădirea situate pe str. N. nr. 54 B. În fine în scopul identificării corecte a imobilului proprietatea reclamantului și în lipsa documentelor prezentate de părți se impunea examinarea nemijlocită a dosarului nr. 1065/2003 a Judecătoriei Roman în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate evocat. Ca urmare recursul se va admite cu consecința casării hotărârilor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul U.V. împotriva deciziei nr. 192 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 2890 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Roman și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 aprilie 2005