ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 271

din 26 august 2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost condamnat

inculpatul V.I. la 12 ani închisoare în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.,

și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a

dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1113 din 18 octombrie 1001 a

Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și executarea ei alături de pedeapsa

aplicată faptei dedusă judecății, urmând ca inculpatul să execute, în total, 13

ani și 6 luni și pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a constatat că sora

victimei, R.F. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond, pe baza probelor administrate a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul și victima

întrețineau relații de concubinaj de mai mulți ani, din care a rezultat și

minora V.O.

Victima B.L. a părăsit de

mai mulți ani domiciliul, intrând în relații cu alți bărbați, fapt ce-l făcea

pe inculpat să plece în căutarea ei pentru a o aduce acasă.

Tot astfel a procedat

victima și în ziua de 25 ianuarie 2004, când inculpatul i-a reproșat că l-a

înșelat cu un bărbat de etnie rromă, mult mai în vârstă, că, își abandonase

fiica. De fiecare dată, victima răspundea acuzelor ce i se aduceau de concubin,

că ceilalți sunt mai buni la pat.

În aceste condiții, inculpatul

a început să lovească victima cu un lemn de esență salcâm; constatând că

victima și-a pierdut cunoștința, prin intermediul fiicei sale, a anunțat pe

celelalte rude, aflate în alt corp de clădire, că victima a decedat.

Din raportul medico-legal

nr. 26 din 9 din 26 ianuarie 2004, întocmit de S.M.L. Mehedinți a rezultat că

moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic cu tromboză

intracardiacă și consecința politraumatismului cu echimoze plăgi și hematoame

subcutanate, produse prin lovire cu și de corpuri dure cu margini ascuțite, iar

între leziunile traumatice și deces este un raport direct și necondiționat de

cauzalitate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpatul, care a cerut schimbarea încadrării juridice în

art. 183 C. pen., și parchetul care a considerat că fapta este omor deosebit de

grav și pedeapsa se impune a fi majorată.

Prin decizia penală nr. 509

din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate,

apelurile declarate, apreciind că nu s-au indicat cruzimile prin care

inculpatul a produs moartea victimei și nici nu s-au constatat elementele

constitutive ale art. 183 C. pen., față de împrejurările ce au rezultat din

probe.

În termen legal, împotriva

acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și inculpatul V.I.

Prin motivele scrise,

parchetul a susținut, în esență, următoarele:

- greșita încadrare juridică

dată faptei de omor, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

de omor deosebit de grav prin multitudinea leziunilor produse, a loviturilor și

suferințelor prelungite în timp;

- greșita computare din

pedeapsa aplicată a reținerii din 20 ianuarie 2001, atâta timp cât inculpatul a

fost arestat pentru prima dată, în cauză, în 26 ianuarie 2004;

- încălcarea dispozițiilor

art. 72 C. pen., printr-o individualizare incorectă a pedepsei ce nu justifică

gravitatea faptei și pericolul social prezentat de făptuitor.

Recurentul inculpat a

criticat hotărârile aplicate pentru nelegalitate, în ce privește încadrarea

juridică a faptei care nu era omor ci infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen., unele din leziunile constatate victimei fiind vechi și pentru

netemeinicie, în ce privește pedeapsa aplicată, care este mult prea mare în

raport de contextul în care s-a comis fapta.

În susținerea motivelor de

recurs, parchetul a invocat în drept cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

1

și 14 C. proc. pen., dispoziții în raport de

care vor fi examinate hotărârile recurate.

În ce privește încadrarea

juridică a faptei, criticile formulate atât de parchet cât și de inculpat sunt

nefondate.

Pentru a se putea reține

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.,

respectiv, omor comis prin cruzimi, este necesar să se constate că autorul a

urmărit să provoace victimei, prin cruzimi o moarte lentă, folosind în acest

scop procedee menite să cauzeze victimei suferințe chinuitoare, prelungite.

În speță, activitatea

infracțională s-a desfășurat într-un timp scurt, în acest sens, martorul T.N.

relatând că, în seara de 25 ianuarie 2004, l-a însoțit pe inculpat, care a

ajuns acasă, în jurul orelor 20,00, iar după aproximativ 2 ore, inculpatul V.I.

i-a comunicat că și-a ucis concubina prin lovire cu un lemn.

Aplicând mai multe lovituri

victimei cu un lemn de foc, într-un scurt interval de timp, inculpatul nu a

urmărit aplicarea unei corecții victimei și nici un tratament neomenos, nemilos

care să inspire groază și oroare, ci a intenționat să suprime viața victimei

prin producerea șocului traumatic cu tromboză intracardiacă și embolie

pulmonară, ce în final a condus la acest rezultat.

În aceste condiții

suferințele victimei au fost inevitabile și subsecvente acțiunii de ucidere

săvârșite de inculpat, iar nu provocate în vederea cauzării unor dureri

deosebite, prelungite în timp, care sunt de esența agravantei prevăzută în art.

176 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, pentru

existența infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, în plan subiectiv este

necesar ca lovirea să fie comisă cu intenție, iar rezultatul, moartea victimei,

să se fi produs din culpa făptuitorului.

Ori, inculpatul acceptând

provocarea morții victimei ca rezultat al acțiunii sale a comis infracțiunea de

omor și nu de loviri cauzatoare de moarte, activitatea infracțională depășind

limitele (subiective și obiective) ale unor acțiuni proprii infracțiunii

prevăzută de art. 183 C. pen.

Aceste sunt considerentele

pentru care atât critica parchetului cât și a inculpatului sunt nefondate,

încadrarea juridică stabilită de instanțe fiind cea legală.

Nefondată este și susținerea

vizând greșita computare a reținerii din 20 ianuarie 2001.

Potrivit art. 88 C. pen.,

aceasta trebuie efectuată în condițiile în care pentru pedeapsa de un an și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2813/2001 a Judecătoriei

Drobeta Turnu Severin s-a revocat suspendarea condiționată a executării, iar

inculpatul fusese reținut o zi, respectiv, 20 ianuarie 2001, timp computat prin

sentința penală nr. 2813/2001 (a se vedea cazier judiciar).

Este fondat însă motivul de

recurs formulat de parchet vizând greșita individualizare a pedepsei.

Aplicând faptei de omor

reținută în sarcina inculpatului o pedeapsă apropiată limitei minime legale,

instanțele au minimalizat atât pericolul faptei cât și al făptuitorului.

Este evident că, cu multă

ușurință inculpatul a suprimat viața victimei și chiar dacă pedeapsa se

înscrise în limitele legale sancționatoare, ea nu reprezintă un tratament

sancționator ferm și echitabil pentru o faptă cu un rezultat iremediabil.

Aceasta cu atât mai mult cu

cât, recurentul inculpat este recidivist, având în antecedente mai multe

condamnări, printre care și pentru fapte de violență.

Împrejurarea că, inculpatul

prezintă diagnosticul de „Tulburare de personalitate de tip polimorf”, nu justifică

aplicarea unei sancțiuni minime, atâta timp cât păstrează capacitatea psihică

de apreciere a conținutului și consecințelor faptelor sale, având

discernământul păstrat.

Așa fiind, pentru

reconsiderarea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen., se va majora pedeapsa

aplicată inculpatului, prin admiterea recursului declarat de parchet potrivit

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., și casarea hotărârilor sub

acest aspect.

Pentru aceleași

considerente, critica inculpatului vizând individualizarea este nefondată și

cum nefondat este și motivul vizând încadrarea juridică a faptei, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de acesta.

Împrejurarea invocată în

apărare, privind moralitatea îndoielnică a victimei nu poate constitui nici

motiv de exonerare de răspundere penală și nici de circumstanțiere a pedepsei.

În conformitate cu art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din

pedeapsa principală aplicată, perioada reținerii și arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei penale nr. 509 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind

pe inculpatul V.I.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 271 din 26 august 2004 a Tribunalului Mehedinți,

numai cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului

V.I., pe care o majorează de la 12 ani închisoare la 15 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

Menține dispoziția de

revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2813 din 18 octombrie 2001 a

Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, inculpatul urmând să execute în final

pedeapsa de 16 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, reținerea din 20 ianuarie 2001, precum și reținerea și arestarea

preventivă de la 26 ianuarie 2004 la 12 ianuarie 2005.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Respinge recursul

inculpatului V.I., ca nefondat.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 12 ianuarie 2005.