ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 271 din 26 august 2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost condamnat inculpatul V.I. la 12 ani închisoare în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen., și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1113 din 18 octombrie 1001 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și executarea ei alături de pedeapsa aplicată faptei dedusă judecății, urmând ca inculpatul să execute, în total, 13 ani și 6 luni și pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a constatat că sora victimei, R.F. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, pe baza probelor administrate a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul și victima întrețineau relații de concubinaj de mai mulți ani, din care a rezultat și minora V.O. Victima B.L. a părăsit de mai mulți ani domiciliul, intrând în relații cu alți bărbați, fapt ce-l făcea pe inculpat să plece în căutarea ei pentru a o aduce acasă. Tot astfel a procedat victima și în ziua de 25 ianuarie 2004, când inculpatul i-a reproșat că l-a înșelat cu un bărbat de etnie rromă, mult mai în vârstă, că, își abandonase fiica. De fiecare dată, victima răspundea acuzelor ce i se aduceau de concubin, că ceilalți sunt mai buni la pat.

În aceste condiții, inculpatul a început să lovească victima cu un lemn de esență salcâm; constatând că victima și-a pierdut cunoștința, prin intermediul fiicei sale, a anunțat pe celelalte rude, aflate în alt corp de clădire, că victima a decedat. Din raportul medico-legal nr. 26 din 9 din 26 ianuarie 2004, întocmit de S.M.L. Mehedinți a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic cu tromboză intracardiacă și consecința politraumatismului cu echimoze plăgi și hematoame subcutanate, produse prin lovire cu și de corpuri dure cu margini ascuțite, iar între leziunile traumatice și deces este un raport direct și necondiționat de cauzalitate. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul, care a cerut schimbarea încadrării juridice în art. 183 C. pen., și parchetul care a considerat că fapta este omor deosebit de grav și pedeapsa se impune a fi majorată.

Prin decizia penală nr. 509 din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile declarate, apreciind că nu s-au indicat cruzimile prin care inculpatul a produs moartea victimei și nici nu s-au constatat elementele constitutive ale art. 183 C. pen., față de împrejurările ce au rezultat din probe. În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul V.I.

Prin motivele scrise, parchetul a susținut, în esență, următoarele: - greșita încadrare juridică dată faptei de omor, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prin multitudinea leziunilor produse, a loviturilor și suferințelor prelungite în timp; - greșita computare din pedeapsa aplicată a reținerii din 20 ianuarie 2001, atâta timp cât inculpatul a fost arestat pentru prima dată, în cauză, în 26 ianuarie 2004; - încălcarea dispozițiilor art. 72 C. pen., printr-o individualizare incorectă a pedepsei ce nu justifică gravitatea faptei și pericolul social prezentat de făptuitor.

Recurentul inculpat a criticat hotărârile aplicate pentru nelegalitate, în ce privește încadrarea juridică a faptei care nu era omor ci infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., unele din leziunile constatate victimei fiind vechi și pentru netemeinicie, în ce privește pedeapsa aplicată, care este mult prea mare în raport de contextul în care s-a comis fapta. În susținerea motivelor de recurs, parchetul a invocat în drept cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 1 și 14 C. proc. pen., dispoziții în raport de care vor fi examinate hotărârile recurate. În ce privește încadrarea juridică a faptei, criticile formulate atât de parchet cât și de inculpat sunt nefondate.

Pentru a se putea reține infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., respectiv, omor comis prin cruzimi, este necesar să se constate că autorul a urmărit să provoace victimei, prin cruzimi o moarte lentă, folosind în acest scop procedee menite să cauzeze victimei suferințe chinuitoare, prelungite. În speță, activitatea infracțională s-a desfășurat într-un timp scurt, în acest sens, martorul T.N. relatând că, în seara de 25 ianuarie 2004, l-a însoțit pe inculpat, care a ajuns acasă, în jurul orelor 20,00, iar după aproximativ 2 ore, inculpatul V.I. i-a comunicat că și-a ucis concubina prin lovire cu un lemn.

Aplicând mai multe lovituri victimei cu un lemn de foc, într-un scurt interval de timp, inculpatul nu a urmărit aplicarea unei corecții victimei și nici un tratament neomenos, nemilos care să inspire groază și oroare, ci a intenționat să suprime viața victimei prin producerea șocului traumatic cu tromboză intracardiacă și embolie pulmonară, ce în final a condus la acest rezultat. În aceste condiții suferințele victimei au fost inevitabile și subsecvente acțiunii de ucidere săvârșite de inculpat, iar nu provocate în vederea cauzării unor dureri deosebite, prelungite în timp, care sunt de esența agravantei prevăzută în art. 176 lit. a) C. pen. Pe de altă parte, pentru existența infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, în plan subiectiv este necesar ca lovirea să fie comisă cu intenție, iar rezultatul, moartea victimei, să se fi produs din culpa făptuitorului.

Ori, inculpatul acceptând provocarea morții victimei ca rezultat al acțiunii sale a comis infracțiunea de omor și nu de loviri cauzatoare de moarte, activitatea infracțională depășind limitele (subiective și obiective) ale unor acțiuni proprii infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. Aceste sunt considerentele pentru care atât critica parchetului cât și a inculpatului sunt nefondate, încadrarea juridică stabilită de instanțe fiind cea legală. Nefondată este și susținerea vizând greșita computare a reținerii din 20 ianuarie 2001. Potrivit art. 88 C. pen., aceasta trebuie efectuată în condițiile în care pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2813/2001 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin s-a revocat suspendarea condiționată a executării, iar inculpatul fusese reținut o zi, respectiv, 20 ianuarie 2001, timp computat prin sentința penală nr. 2813/2001 (a se vedea cazier judiciar).

Este fondat însă motivul de recurs formulat de parchet vizând greșita individualizare a pedepsei. Aplicând faptei de omor reținută în sarcina inculpatului o pedeapsă apropiată limitei minime legale, instanțele au minimalizat atât pericolul faptei cât și al făptuitorului. Este evident că, cu multă ușurință inculpatul a suprimat viața victimei și chiar dacă pedeapsa se înscrise în limitele legale sancționatoare, ea nu reprezintă un tratament sancționator ferm și echitabil pentru o faptă cu un rezultat iremediabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât, recurentul inculpat este recidivist, având în antecedente mai multe condamnări, printre care și pentru fapte de violență. Împrejurarea că, inculpatul prezintă diagnosticul de „Tulburare de personalitate de tip polimorf”, nu justifică aplicarea unei sancțiuni minime, atâta timp cât păstrează capacitatea psihică de apreciere a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat.

Așa fiind, pentru reconsiderarea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen., se va majora pedeapsa aplicată inculpatului, prin admiterea recursului declarat de parchet potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., și casarea hotărârilor sub acest aspect. Pentru aceleași considerente, critica inculpatului vizând individualizarea este nefondată și cum nefondat este și motivul vizând încadrarea juridică a faptei, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta. Împrejurarea invocată în apărare, privind moralitatea îndoielnică a victimei nu poate constitui nici motiv de exonerare de răspundere penală și nici de circumstanțiere a pedepsei.

În conformitate cu art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa principală aplicată, perioada reținerii și arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 509 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul V.I. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 271 din 26 august 2004 a Tribunalului Mehedinți, numai cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului V.I., pe care o majorează de la 12 ani închisoare la 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2813 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 16 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea din 20 ianuarie 2001, precum și reținerea și arestarea preventivă de la 26 ianuarie 2004 la 12 ianuarie 2005. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge recursul inculpatului V.I., ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2005.