Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2005

HOTĂRÂRE
30.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: F. Mureș, pentru C.C. Gălești-Mureș, a chemat în judecată, Guvernul României, Consiliul Județean Mureș și Consiliul Local al comunei Păsăreni, pentru a se dispune anularea parțială a Anexei nr. 67 a H.G. nr. 964/2002, în sensul anulării pozițiilor nr. 46, 40 și 51 și să se constate dreptul său de proprietate asupra acestor imobile. Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României și a solicitat respingerea acțiunii, pe excepții: pentru lipsa plângerii prealabile, tardivității acțiunii, dar și pe fondul cauzei. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 456 din 20 octombrie 2003, a respins acțiunea și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului.

Instanța a reținut că nu s-a efectuat procedura prealabilă și că acțiunea este tardivă, față de dispozițiile Legii nr. 29/1990, iar pentru capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor imobile din litigiu, valorificarea dreptului se poate face pe calea dreptului comun, în revendicare. Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță. Se arată că s-a realizat procedura prealabilă, prin plângerea pe care a adresat-o prefectului, care este reprezentantul guvernului în fiecare județ, că acțiunea a fost introdusă în termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 și că F. Mureș are calitate procesuală, ce derivă din art. 87 lit. a) din Legea nr. 109/1990, a cooperației de consum.

Pe fondul cauzei susține că acțiunea trebuia admisă, întrucât este vorba de bunuri aflate în proprietatea tabulară sau extratabulară a cooperativei. Recursul este fondat. Din actele dosarului, rezultă că prin acțiune se contestă trei poziții din Anexa nr. 67 la H.G. nr. 964/2002 (M. Of. nr. 686/17.09.2002), iar reclamanta F. Mureș, în numele cooperativelor de consum din județul Mureș, în termen legal a formulat contestație la Consiliul Local, Consiliul Județean Mureș, Prefectura Mureș și Ministerul Administrației și Internelor. Prin trimiterea reclamației la Prefectură, în termenul legal prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, s-a realizat în termen procedura prealabilă, întrucât Prefectul, conform art. 130 din Legea nr. 215/2001, este numit de Guvern și este reprezentantul Guvernului în fiecare județ.

Astfel, greșit s-a reținut de instanță, excepția lipsei plângerii prealabile și a tardivității acțiunii. Calitatea procesuală activă a F. Mureș derivă din lege, art. 87 lit. a) din Legea nr. 109/1996 a organizării și funcționării cooperației de consum. Cum soluția s-a dat pe excepții care nu pot fi primite, urmează a se admite recursul, în baza art. 312 pct. 2 C. proc. civ. și a se casa sentința, cu trimitere, pentru soluționare pe fond, a cauzei.

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C. Gălești, prin F. Mureș, împotriva sentinței nr. 456 din 20 octombrie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: F. Mureș a chemat în judecată Guvernul României, Consiliul Județean Mureș și Consiliul Local al comunei Miheș și a solicitat anularea parțială a Anexei nr
ÎCCJ 2004-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8458/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 august 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ, sub nr. 1091, reclamanta F. Mureș a solici
ÎCCJ 2005-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2005
de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea reclamantei F. Mureș, împotriva Guvernului României, pentru anularea Anexei nr. 52 a H.G. nr. 964/2002 și constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, pentru imobilul din anexa de mai sus, admi
ÎCCJ 2006-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la 7 februarie 2006, Consiliul Județean Mureș a declarat recurs împotriva sentinței nr. 12 din
ÎCCJ 2005-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 august 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ, sub nr. 1092, reclamanta F. Mureș a solici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă