ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 286/2004,

Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea introdusă de reclamantul C.I., în

contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Mehedinți - Serviciul

de Evidență Informatizată a Persoanei și Ministerul de Interne - Direcția de Pașapoarte

București și pe cale de consecință:

A dispus anularea în parte a

măsurii de suspendare a pașaportului reclamantului, în sensul reducerii

perioadei de suspendare, de la 5 ani, la 4 ani.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, față de faptul returnării din Italia a

reclamantului, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului este

legală [art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997]. Faptul returnării,

fiind o măsură dispusă de un alt stat, decât cel al cărui cetățean este

titularul pașaportului, nu poate fi cenzurat de către instanța română.

În raport cu circumstanțele

personale ale reclamantului, constând în faptul căsătoriei cu o femeie de

cetățenie franceză, că aceasta are un copil de a cărei întreținere se ocupă și

petentul, de faptul că nu a avut un comportament antisocial în Franța și

Italia, fiind returnat, numai pentru ședere ilegală, s-a considerat că perioada

suspendării este exagerată, motiv pentru care, a fost redusă.

Împotriva acestei sentințe,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,

reclamantul C.I., recurs prin care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul

admiterii în totalitate a acțiunii și anulării măsurii dispune de către pârâți.

În dezvoltarea recursului,

au fost aduse următoarele critici, sentinței curții de apel.

Actul juridic dedus

judecății a fost interpretat greșit, ca fiind o sancțiune

administrativ-jurisdicțională, deoarece, în realitate, este o măsură de

restrângere a dreptului la liberă circulație.

De asemenea, instanța de fond,

nu a ținut seama de nevoia existenței unei proporții între fapta săvârșită și

sancțiunea dispusă. Sub acest aspect, în opinia recurentului, faptul nerespectării

formalităților legale privind șederea străinilor, nu este de natură a justifica

măsura dispusă de autoritățile române, deoarece prin această omisiune, nu este amenințată

nici una din valorile sau ordinea socială.

A mai fost criticată

hotărârea fondului, și, pentru faptul de a nu se fi pronunțat cu privire la

unele probe care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și anume,

inexistența vreunui act de returnare; inexistența în formă tradusă legalizat, a

actelor emanând de la autoritățile străine, precum și ignorarea scrisorii

soției recurentului, scrisoare în care sunt descrise vătămările produse

acesteia, prin măsura dispusă.

La termenul acordat în

soluționarea recursului, a fost depusă adresa nr. 111/201444, emisă de

Ministerul Administrației și Internelor - D.G.E.I.P., prin care se învederează

recurentului, faptul reducerii perioadei de suspendare a folosirii

pașaportului, de la 5, la 2 ani, respectiv, până la finele lunii februarie

2005.

Față de această adresă,

recurentul, prin concluziile formulate, a precizat că menține criticile cu

privire la primul act administrativ, a cărui anulare integrală a solicitat-o,

pentru considerentul emiterii noului act administrativ pentru o altă perioadă,

respectiv 29 februarie 2003 - 28 februarie 2005.

Examinând recursul, sub

aspectul criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, prin întocmirea

actului cu nr. 111/1201444/2004, organul emitent a redus perioada suspendării

folosirii pașaportului, exact pentru intervalul cuprins între data luării

măsurii și data apropiată soluționării recursului. În aceste împrejurări, actul

contestat cu ocazia formulării acțiunii introductive, și-a produs efectele, iar

o eventuală anulare a lui, ar fi irelevantă, atât sub aspectul posibilității

producerii de efecte juridice, cât și sub aspectul inexistenței interesului

recurentului, vizat tocmai prin prisma imposibilității retroactivării efectelor

unei asemenea sancțiuni juridice.

Recurentul nu poate susține

faptul existenței a două acte administrative, deoarece prin răspunsul depus la

dosar, adresat recurentului, de către Ministerul Administrației și Internelor,

se precizează faptul că măsura suspendării luată prin adresa nr. 941980/3 din 3

martie 2003, a fost redusă până la 29 februarie 2005, în loc de 19 februarie

2008.

Pe cale de consecință,

recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 286/2004, a rămas fără obiect

tocmai ca urmare a expirării perioadei pentru care s-a dispus suspendarea

folosirii pașaportului de către recurent.

Pentru aceste considerente,

recursul va fi respins, fără ca autoritățile intimate să poată opune

recurentului, sentința ce formează obiectul prezentului recurs, deoarece actul

emis ulterior pronunțării acestei sentințe, este cel care prevalează. Efectele

juridice constând în suspendarea folosirii pașaportului, s-au produs prin

prisma acestui din urmă act, ceea ce face ca, la data pronunțării hotărârii

judecătorești în recursul de față, măsura suspendării, să fie deja încetată.

Tocmai pentru acest

considerent, al lipsei obiectului recursului prin prisma căruia a dispărut și

interesul recurentului, recursul se va respinge conform art. 312

2

,

coroborat cu art. 296

5

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței nr. 286 din 30 aprilie 2004, a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2005.