ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3586 din 5 noiembrie 2003, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, sub nr. 112 din 8 ianuarie 2003, a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât, în luna septembrie 1940, a fost strămutat împreună cu întreaga familie, din localitatea de domiciliu, comuna Babuc, județul Durostor din Bulgaria, în România, localitatea Ciamurlia de Sus, județul Tulcea; strămutarea a avut loc ca urmare a schimbului de populație dintre Statul Român și Statul Bulgar, conform Tratatului de la Craiova încheiat la data de 7 septembrie 1940; pârâta, prin hotărârea nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, i-a respins cererea, cu motivarea că actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada legăturii de rudenie a solicitantului, cu numita T.K., titulara situației de avere imobilă rurală încheiată la data de 15 noiembrie 1940, solicitantul fiind fiul lui B.I.

și al B.M.; în situația de avere imobilă rurală și declarația de avere, ambele emise de Arhivele Naționale, ca „titular” este trecută T.B., respectiv B.T., iar la rubrica „numele și vârsta fiecărui copil”, este trecut și D.; greșelile de scriere a numelui titularei în cele două înscrisuri menționate provin din originea aromână a prenumelui acesteia, M., care, în dialectul aromân este T. sau To., iar în limba rusă este Ta.; în ceea ce privește numele de familie B., menționat în acte sub forma Br., Ba. sau Bc., prin declarațiile de notorietate depuse la dosarul comisiei, s-a făcut dovada că aceste nume se referă la una și aceeași persoană.

Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2047 din 2 decembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 7 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din certificatul de naștere Seria N.i. nr. 495255, reconstituit de Sfatul Popular al Raionului Timișoara, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 20 noiembrie 1912, în localitatea Cândrova din Grecia, părinții săi fiind B.I.

și B.M.; titulara situației de avere imobilă rurală, încheiată la data de 15 noiembrie 1940, este T.C., văduvă, membrii familiei sale fiind copiii: D., N. și V.; declarația de avere întocmită la data de 9 septembrie 1940, în comuna Babuc, județul Durostor, este pe numele T.C., născută în anul 1884 în localitatea Cândrova din Macedonia, iar la rubrica „numele și vârsta fiecărui copil al titularului”, este trecut „D., 28 ani”, aceste date fiind în concordanță cu cele din certificatul de naștere menționat mai sus; din declarațiile de notorietate aflate la dosarul cauzei, rezultă că B.D. este aceeași persoană cu D.I.B., iar B.C.M., T.C.B. și T.C. este una și aceeași persoană; menționarea greșită a numelui și prenumelui mamei reclamantului, în declarația și situația de avere întocmite în anul 1940, nu poate fi obiect al procedurii administrative de schimbare a numelui, reglementată de O.G.

nr. 41/2003, întrucât nu este vorba de erori în acte de stare civilă; reclamantul a făcut obiectul schimbului de populație realizat ca urmare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, astfel că situația acestuia se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a arătat că instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii reclamantului și la anularea hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, fără să țină seama de faptul că dovada unor situații de fapt și de drept invocate de solicitant, prin cererea adresată comisiei, cade în sarcina acestuia și se face odată cu depunerea actelor pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege; aprecierea instanței de fond cu privire la încadrarea situației solicitantului, în dispozițiile legii, trebuia făcută în raport cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea; instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că la emiterea hotărârii de respingere a cererii solicitantului, comisia a avut în vedere actele depuse de solicitant la acea dată, acte care nu fac dovada legăturii sale de rudenie cu titulara declarației de avere, numita T.C.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta-pârâtă susține că la data înregistrării cererii la comisie, solicitantul nu a prezentat dovezi din care să rezulte relația sa de rudenie cu titulara situației și a declarației de avere imobilă rurală, încheiate la data de 15 noiembrie 1940, respectiv la data de 9 septembrie 1940. În cuprinsul hotărârii nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, prin care pârâta a respins cererea reclamantului, privind recunoașterea situației sale de persoană strămutată din motive etnice, ca urmare a schimbului de populație dintre România și Bulgaria, sunt menționate actele și înscrisurile care au fost depuse de reclamant în susținerea cererii sale, după cum urmează: actele de stare civilă; declarația de notorietate; situația și declarația de avere imobilă rurală a titularei T.C., respectiv, T.C.B., înscrisuri întocmite în perioada strămutării (anul 1940) și în care, la rubrica „numele și vârsta fiecărui copil”, primul copil menționat este D., de 28 ani.

Datele din certificatul de naștere al intimatului-reclamant, precum și cele din certificatul de deces al numitei B.M., se corelează cu cele din situația și declarația de avere a titularei T.C., mai puțin prenumele acesteia care, din pricina originii sale aromâne a fost trecut de autoritățile Statului Bulgar, T., în loc de M., fapt confirmat și prin declarația de martor, autentificată de notarul public, declarație din care rezultă că B.M., mama intimatului-reclamant, este una și aceeași persoană cu B.T., titulara situației și a declarației de avere imobilă rurală. Prin urmare, la data înregistrării cererii la comisie, intimatul-reclamant a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu titulara situației și a declarației de avere imobilă rurală, cele două înscrisuri întocmite înainte de strămutare, conform Tratatului de la Craiova încheiat în luna septembrie 1940, între România și Bulgaria, privind schimbul de populație dintre cele două state.

Cât privește susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia, corectarea neconcordanțelor privind numele persoanelor fizice se face pe cale administrativă, aceasta nu poate fi primită, întrucât, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond, în cauza de față este vorba de menționarea greșită a prenumelui mamei reclamantului, în înscrisurile arătate mai sus, iar nu de erori în actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2047 din 2 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.