ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 299/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 21 august 2003, reclamanta B.V.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 5695/4486 din 7 iulie 2003, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că pârâta nu a ținut seama de declarațiile martorilor,

din care rezultă că părinții reclamantei au fost strămutați la începutul lunii

noiembrie 1940, din satul Stâna Cadânii, comuna Has Chioseler, județul Caliacra

(actualmente Bulgaria), în comuna Ceamurlia de Jos, satul Caugalia, județul

Tulcea. De asemenea, din cuprinsul declarațiilor de martor mai rezultă că la

data de 15 iulie 1941 s-a născut reclamanta, care a rămas definitiv pe

teritoriul României.

Prin sentința civilă nr. 2026

din 27 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei B.V., a anulat hotărârea nr. 5695/4486

din 7 iulie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe

care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, pentru perioada 15 iulie 1941 - 6

martie 1945, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă că

familia reclamantei a fost strămutată la începutul lunii noiembrie 1940, ulterior

semnării Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), iar nașterea reclamantei

s-a produs după strămutarea părinților acesteia, astfel că nu se confirmă

soluția dată prin hotărârea emisă de pârâtă.

În consecință, instanța a

reținut că pentru perioada 15 iulie 1941 - 6 martie 1945, reclamanta beneficiază

de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

reclamanta nu a utilizat toate mijloacele de probă menționate de reglementările

în vigoare, iar din actele puse la dispoziție de Arhive, rezultă că nașterea

reclamantei a intervenit la mai mult de 300 de zile după data strămutării

părinților.

Examinându-se sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Din probele administrate în

cauză, rezultă că părinții reclamantei au făcut obiectul schimbului de

populație realizat în baza Tratatului româno-bulgar, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

Potrivit declarațiilor

martorilor, confirmate de „situația” proprietății rurale din satul Cadânca,

județul Caliacra, aceștia au fost strămutați în luna noiembrie 1940, iar

reclamanta s-a născut în luna iulie 1941.

Instanța nu poate avea în vedere

motivul de recurs privind nașterea reclamantei după 300 de zile de la

strămutarea părinților. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, această

susținere nu se verifică, iar pe de altă parte, ar fi lipsit de relevanță în

soluționarea cauzei.

Din interpretarea teleologică

a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că

atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor

drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate

de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât

persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care

au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este

necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa,

ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Ca atare, instanța de fond a

reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale

aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 2026

din 27 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.