ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1869/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 15198/545 din 11 iulie 2005, emisă de pârâtă, recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și acordarea drepturilor prevăzute de această lege, începând cu data de 1 august 2005, întrucât s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi. În motivarea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, care atestă că reclamantul s-a născut la 2 mai 1944, în timpul strămutării părinților săi din județul Caliacra - Bulgaria, în județul Tulcea - România, comuna Mihail Kogălniceanu.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, motivând că la data schimbului de populație, reclamantul nu era născut.

Prin sentința civilă nr. 1789 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 15198/545 din 11 iulie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 2 mai 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu data de 1 august 2005. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit prin probele administrate că s-a născut din localitatea în care pârâții săi au fost strămutați din județul Caliacra - Bulgaria, în județul Tulcea - România, comuna Mihail Kogălniceanu, după circa 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din septembrie 1940. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, al reclamantului, deoarece legea nu îi prevede ca beneficiari pe moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu data nașterii sale, 2 mai 1944, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. În consecință, pentru considerentele arătate, și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1789 din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2006.