ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 157/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București,

reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii din 19 ianuarie 2007 emisă de Casa

de Pensii a Municipiului București și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut la data de 24 noiembrie 1942 în localitatea Mihail

Kogălniceanu, în perioada în care familia sa a făcut obiectul schimbului de populație,

ca urmare a Tratatului de la Craiova din 1940.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă

și declarații autentificate ale unor martori din care a rezultat că aceasta, împreună

cu familia, au fost strămutați din Bulgaria în România.

Pârâta, prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 1729 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat

hotărârea din 19 ianuarie 2007, a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar

al Legii nr. 189/2000 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

această lege, pentru perioada 15 septembrie 1940-06 martie 1945, începând cu data

de 01 ianuarie 2007.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin

probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în localitatea în care părinții săi au

strămutați, făcând obiectul schimbului de populație, ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivele de recurs

se susține că persecuția etnică a fost exercitată asupra cetățenilor români aflați

pe teritoriile ocupate, de către autoritățile străine. Cum reclamanta s-a născut

în România în data de 24 noiembrie 1942, iar la acea dată conducerea țării se afla

sub administrație românească, nici reclamanta și nici familia acesteia nu puteau

fi persecutați etnic, fiindcă autoritățile române nu își persecutau proprii cetățeni.

Fără îndoială, efectele

strămutării și ale persecuției etnice suferite de părinți, s-au răsfrânt și asupra

copiilor născuți după strămutarea părinților, însă legea nu îi prevede ca beneficiari

pe aceștia. Singurii moștenitori care pot beneficia de pe urma titularilor de drept

sunt numai soții supraviețuitori, însă numai dacă nu s-au recăsătorit după decesul

titularului.

De asemenea, se mai menționează

că instanța de fond în mod greșit a obligat Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000

să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al acestei legi pentru perioada

15 septembrie 1940-06 martie 1945, deși reclamanta este născută în 24 noiembrie

strămutat unei persoane care nu exista în 15 septembrie 1940, nesocotește și dispozițiile

art. 2 al Legii nr. 189/2000.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu criticile recurentei, cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor

arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamanta împreună cu familia sa au făcut obiectul schimbului de populație,

ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar, în mod corect instanța de fond a reținut că

aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită

să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Însă, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod greșit a dispus acordarea drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000 pentru perioada 15 septembrie 1940-06 martie 1945.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 105/1999, persoanele care beneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe, au dreptul la o indemnizație lunară pentru fiecare an de detenție, de

deportare, de strămutare, etc.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta este născută în data de

24 noiembrie 1942, astfel că instanța de fond, trebuia să acorde drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 24 noiembrie 1942-06 martie 1945.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul va fi admis,

sentința atacată se va modifica în sensul că drepturile bănești prevăzute de Legea

nr. 189/2000, vor fi acordate pentru perioada 24 noiembrie 1942-06 martie 1945,

fiind menținute celelalte dispoziții ale sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1729 din

19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul ca pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să emită o hotărâre

prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 24 noiembrie 1942-06 martie 1945.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2008.