ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, prin declinare de la Tribunalul București, reclamanta C.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii

a Municipiului București, anularea hotărârii nr.1 6598 din 27 iulie 2007 și

totodată obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că s-a născut la data de 26 august 1943 în localitatea Ovidiu, județul Constanța.

În susținerea acțiunii reclamanta a

depus, în copie, înscrisuri.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1103 din 8

aprilie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea

hotărârii nr. 16598 din 27 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i

recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/ 2000 pentru

perioada 26 august 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit prin probele

administrate că s-a născut la data de 26 august 1943 în localitatea în care

părinții săi au fost refugiați, respectiv localitatea Ovidiu, județul

Constanța, făcând obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului

româno-bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâta Casa de Pensii a Municipiului București a declarat recurs, considerând-o

nelegală și netemeinică.

Recurenta arată că în mod greșit s-a

stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantei, deoarece

aceasta nu era născută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație ca

urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941.

Recurenta mai susține că reclamanta s-a

născut pe teritoriul României și nu a părăsit niciodată teritoriul țării,

astfel încât nu poate face și nici nu a făcut dovada persecuției etnice

invocate. Persecuția etnică a fost exercitată asupra cetățenilor români aflați

pe teritoriile ocupate de către autoritățile străine. Cum reclamanta s-a născut

în România în data de 26 august 1943, iar la acea dată conducerea țării se afla

sub administrație românească, nici reclamanta și nici familia acesteia nu

puteau fi persecutați etnice, fiindcă autoritățile române nu își persecutau

proprii cetățeni.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând,

în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind

aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este

de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta – începând

cu data nașterii sale 26 august 1943, a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de

Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1103 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.