ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5738/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 67 din 2 iulie 2003, Tribunalul Sălaj – Zalău i-a condamnat pe inculpații M.I.V. și L.V. la câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. și la câte 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpații să execute fiecare pedeapsa cea mai grea, de câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 18 septembrie 2002, la zi. Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri materiale și 155.000.000 lei daune morale, către părțile civile P.F. și P.V. În esență, s-au reținut următoarele: La data de 15 septembrie 2002, în jurul orei 22,00, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un bar, inculpații i-au propus victimei S.R. în vârstă de 61 ani, să meargă în spatele bufetului, unde au determinat-o pe aceasta să bea o cantitate mare de alcool, urmare căreia victima a ajuns într-o avansată stare de ebrietate. Profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și a-și exprima voința, inculpații au obligat-o de mai multe ori, la raporturi sexuale pe aceasta, după care, au deplasat-o pe un stadion de fotbal, unde au continuat să întrețină cu ea raporturi sexuale.

Ulterior, în jurul orei 1,30, din cauza frigului și ploii, inculpații au abandonat victima, care, ulterior, în seara zilei de 17 septembrie 2002, a decedat în Spitalul județean Sălaj. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 110 din 1 aprilie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile celor doi inculpați. Totodată, a menținut starea de arest a acestora și a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 18 septembrie 2002, la zi. Inculpații au declarat recurs. Prin recursurile declarate, inculpații au solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., motivând că moartea victimei nu a fost violentă. În subsidiar, au solicitat casarea hotărârilor și reducerea pedepselor aplicate. Recursurile inculpaților sunt, în parte fondate. Potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, sens în care, art. 4 din același cod, prevede că organele de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să aibă rol activ. Din economia acestor texte de lege, rezultă că instanța de judecată, atunci când hotărăște asupra învinuirii și pronunță condamnarea, în condițiile art. 345 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie să constate că au fost obținute și administrate legal toate probele necesare aflării adevărului, că prin acestea au fost lămurite toate aspectele contradictorii ori neclare și că deci soluția rezultată din deliberare este unicul rezultat cert impus de aceste probe. Or, din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că deși, instanța de apel a sesizat în mod corect că cercetarea judecătorească în cauză nu este completă în ceea ce privește stabilirea certă a cauzei decesului victimei, a dispus completarea acesteia, în mod eronat, respingând, nejustificat, cererile de probațiune formulate legal de către apărătorii inculpaților. Astfel, în fața instanței de apel, apărătorul inculpatului M.V., a invocat corect că, expertiza efectuată de instanța de fond de către conf.

univ. dr. D.P., nu a fost, în realitate, o nouă expertiză, așa cum greșit a fost intitulată, pentru că anterior, la urmărirea penală se întocmise doar o constatare medico-legală și că deci nu se justifica refacerea acesteia, așa cum a dispus instanța de apel. Totodată, același apărător, a invocat că în raport de concluziile contradictorii ale actelor medico-legale privitor la cauza decesului victimei, se impunea, potrivit art. 24 și art. 25 din O.G. nr. 1/2000 trimiterea acestora la Comisia Superioară medico-legală din cadrul I.M.L. Prof. dr. Mina Minovici București, pentru a se pronunța asupra acestor concluzii contradictorii. Instanța de apel, prin încheierea din 25 martie 2004, neexaminând atent conținutul O.G.

nr. 1/2000 a respins greșit cererea inculpaților pentru că, într-adevăr, în raport de cele învederate, potrivit art. 24, raportat la art. 25 din această ordonanță, în situația dată, asupra concluziilor contradictorii ale actelor medico-legale competența de-a se pronunța revenea numai Comisiei Superioare medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici București în componența arătată de art. 20 din același ordin. Pe de altă parte, în virtutea obligației de-a avea rol activ, pentru aflarea adevărului, sub toate aspectele, instanța de apel, ar fi trebuit să verifice realitatea susținerilor făcute de apărătorii inculpaților în cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond, precum și în apel referitor la împrejurarea că la decesul victimei ar fi concurat și violențele la care ar fi fost supusă aceasta de către soțul ei și tatăl ei, a doua zi după ce a fost violată.

Sub acest aspect, se impunea oricum, să fie încuviințată și ascultată martora P.S. Referitor la audierea acesteia, cerută de apărătorul inculpatului L.V., instanța de fond, în încheierea din 7 mai 2003 a consemnat că se va pronunța după efectuarea raportului de expertiză medico-legală, însă ulterior, instanța a omis să se mai pronunțe închizând faza probatorie la 2 iulie 2003, imediat după depunerea raportului de expertiză medico-legală care, concluziona, diametral opus de raportul de constatare medico-legală, că moartea victimei a fost neviolentă. Or, așa fiind, Curtea constată că în cauză cercetarea judecătorească nu este completă și că se impune completarea ei prin trimiterea tuturor actelor medico-legale efectuate la Comisia Superioară Medico-legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Prof.

Dr. M. Minovici București, pentru a se pronunța asupra concluziilor contradictorii ale acestora conform art. 24 din O.G. nr. 1/2000, precum și prin verificarea apărărilor inculpaților referitor la aspectele sus-arătate, sens în care urmează a fi ascultată martora P.S., precum și eventuali alți martori a căror audiere va apare ca necesară pentru aflarea adevărului. Pentru aceste considerente urmează a se admite recursul inculpaților, a se casa decizia instanței de apel și a se trimite cauza, pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj. Având în vedere că săvârșirea infracțiunii de viol este cert dovedită și că pentru desfășurarea în bune condiții, a procesului penal, fără să fie periclitată aflarea adevărului se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților, Curtea urmează să mențină măsura arestării preventive a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații L.V. și M.I.V. împotriva deciziei nr. 110 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj. Menține măsura arestării preventive a inculpaților. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.