ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5738/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67 din 2

iulie 2003, Tribunalul Sălaj – Zalău i-a condamnat pe inculpații M.I.V. și L.V.

la câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1)

C. pen. și la câte 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpații să execute fiecare pedeapsa cea mai

grea, de câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Totodată, a fost menținută starea de

arest a inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării

preventive, de la 18 septembrie 2002, la zi.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri materiale și 155.000.000

lei daune morale, către părțile civile P.F. și P.V.

În esență, s-au reținut următoarele:

La data de 15 septembrie 2002, în

jurul orei 22,00, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un bar, inculpații

i-au propus victimei S.R. în vârstă de 61 ani, să meargă în spatele bufetului,

unde au determinat-o pe aceasta să bea o cantitate mare de alcool, urmare

căreia victima a ajuns într-o avansată stare de ebrietate.

Profitând de imposibilitatea

victimei de a se apăra și a-și exprima voința, inculpații au obligat-o de mai

multe ori, la raporturi sexuale pe aceasta, după care, au deplasat-o pe un

stadion de fotbal, unde au continuat să întrețină cu ea raporturi sexuale.

Ulterior, în jurul orei 1,30, din

cauza frigului și ploii, inculpații au abandonat victima, care, ulterior, în

seara zilei de 17 septembrie 2002, a decedat în Spitalul județean Sălaj.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 110 din 1 aprilie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile celor doi

inculpați.

Totodată, a menținut starea de arest

a acestora și a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de

la 18 septembrie 2002, la zi.

Inculpații au declarat recurs.

Prin recursurile declarate,

inculpații au solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., motivând că moartea

victimei nu a fost violentă.

În subsidiar, au solicitat casarea

hotărârilor și reducerea pedepselor aplicate.

Recursurile inculpaților sunt, în

parte fondate.

Potrivit art. 3 C. proc. pen., în

desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

făptuitorului, sens în care, art. 4 din același cod, prevede că organele de

urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să aibă rol activ.

Din economia acestor texte de lege,

rezultă că instanța de judecată, atunci când hotărăște asupra învinuirii și

pronunță condamnarea, în condițiile art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

trebuie să constate că au fost obținute și administrate legal toate probele

necesare aflării adevărului, că prin acestea au fost lămurite toate aspectele

contradictorii ori neclare și că deci soluția rezultată din deliberare este

unicul rezultat cert impus de aceste probe.

Or, din examinarea lucrărilor

dosarului rezultă că deși, instanța de apel a sesizat în mod corect că

cercetarea judecătorească în cauză nu este completă în ceea ce privește

stabilirea certă a cauzei decesului victimei, a dispus completarea acesteia, în

mod eronat, respingând, nejustificat, cererile de probațiune formulate legal de

către apărătorii inculpaților.

Astfel, în fața instanței de apel,

apărătorul inculpatului M.V., a invocat corect că, expertiza efectuată de

instanța de fond de către conf. univ. dr. D.P., nu a fost, în realitate, o nouă

expertiză, așa cum greșit a fost intitulată, pentru că anterior, la urmărirea

penală se întocmise doar o constatare medico-legală și că deci nu se justifica

refacerea acesteia, așa cum a dispus instanța de apel.

Totodată, același apărător, a

invocat că în raport de concluziile contradictorii ale actelor medico-legale

privitor la cauza decesului victimei, se impunea, potrivit art. 24 și art. 25

din O.G. nr. 1/2000 trimiterea acestora la Comisia Superioară medico-legală din

cadrul I.M.L. Prof. dr. Mina Minovici București, pentru a se pronunța asupra

acestor concluzii contradictorii.

Instanța de apel, prin încheierea

din 25 martie 2004, neexaminând atent conținutul O.G. nr. 1/2000 a respins

greșit cererea inculpaților pentru că, într-adevăr, în raport de cele

învederate, potrivit art. 24, raportat la art. 25 din această ordonanță, în

situația dată, asupra concluziilor contradictorii ale actelor medico-legale

competența de-a se pronunța revenea numai Comisiei Superioare medico-legale din

cadrul Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici București în

componența arătată de art. 20 din același ordin.

Pe de altă parte, în virtutea

obligației de-a avea rol activ, pentru aflarea adevărului, sub toate aspectele,

instanța de apel, ar fi trebuit să verifice realitatea susținerilor făcute de

apărătorii inculpaților în cursul cercetării judecătorești, la instanța de

fond, precum și în apel referitor la împrejurarea că la decesul victimei ar fi

concurat și violențele la care ar fi fost supusă aceasta de către soțul ei și

tatăl ei, a doua zi după ce a fost violată.

Sub acest aspect, se impunea oricum,

să fie încuviințată și ascultată martora P.S.

Referitor la audierea acesteia,

cerută de apărătorul inculpatului L.V., instanța de fond, în încheierea din 7

mai 2003 a consemnat că se va pronunța după efectuarea raportului de expertiză

medico-legală, însă ulterior, instanța a omis să se mai pronunțe închizând faza

probatorie la 2 iulie 2003, imediat după depunerea raportului de expertiză

medico-legală care, concluziona, diametral opus de raportul de constatare

medico-legală, că moartea victimei a fost neviolentă.

Or, așa fiind, Curtea constată că în

cauză cercetarea judecătorească nu este completă și că se impune completarea ei

prin trimiterea tuturor actelor medico-legale efectuate la Comisia Superioară

Medico-legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. M. Minovici

București, pentru a se pronunța asupra concluziilor contradictorii ale acestora

conform art. 24 din O.G. nr. 1/2000, precum și prin verificarea apărărilor

inculpaților referitor la aspectele sus-arătate, sens în care urmează a fi

ascultată martora P.S., precum și eventuali alți martori a căror audiere va

apare ca necesară pentru aflarea adevărului.

Pentru aceste considerente urmează a

se admite recursul inculpaților, a se casa decizia instanței de apel și a se

trimite cauza, pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.

Având în vedere că săvârșirea

infracțiunii de viol este cert dovedită și că pentru desfășurarea în bune

condiții, a procesului penal, fără să fie periclitată aflarea adevărului se

impune în continuare privarea de libertate a inculpaților, Curtea urmează să

mențină măsura arestării preventive a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații L.V. și M.I.V. împotriva deciziei nr. 110 din 1 aprilie 2004 a

Curții de Apel Cluj.

Casează decizia atacată și trimite

cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.

Menține măsura arestării preventive

a inculpaților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

noiembrie 2004.