ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1356/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Deliberând asupra apelului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 432/

F din 25 martie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 2637/2003, inculpatul A.C.V. a fost condamnat la 6 luni închisoare,

în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen., și art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 20, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

și art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., a mai

condamnat pe același inculpat la 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus prevenția de la 6 februarie 2003 la 8 iulie 2003.

S-au aplicat dispozițiile art.

86

1

C. pen. și s-a dispus executarea pedepsei sub supraveghere pe un

termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

Conform dispozițiilor art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună unor

măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86

3

lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

despăgubiri civile de 6.150.000 lei către partea civilă C.C.G. și 5.000.000 lei

daune morale.

S-a luat act că partea

vătămată M.M.C. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a mai fost

obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul București a reținut că, în data de 29 ianuarie 2003, în

jurul orei 19,00, inculpatul A.C.V. se afla în troleibuzul nr. 66, când a

observat părțile vătămate, dintre care C.C.G. vorbea la telefonul mobil.

Inculpatul s-a hotărât să facă rost de bani și a coborât în aceeași stație RATB

cu părțile vătămate urmându-le îndeaproape. După aproximativ  20 m inculpatul

din spate, i-a prins de haine pe M.M. și C.C.G. și oprindu-i forțat le-a cerut

să-i dea lui banii și telefonul că altfel și omoară. Partea vătămată M.M.C. s-a

smuls din mâna inculpatului și când a vrut și partea vătămată C.C.G. să facă

același gest, inculpatul A.C.V. l-a lovit pe acesta cu pumnul în față și apoi

l-a târât pe o străduță laterală. Partea vătămată M.M. i-a urmat și apoi s-a apropiat

mai mult de cei doi pentru a interveni. Atunci inculpatul A.C.V. l-a întrebat

pe M.M. ce vrea și a dus mâna la buzunar ca și cum ar fi urmat să scoată un

obiect. Partea vătămată M.M. crezând că inculpatul are cuțit, s-a oprit.

Inculpatul i-a cerut lui M.M. să nu fugă că-l omoară. Apoi, inculpatul A.C.V.

i-a mai cerut telefonul părții vătămate C.C.G. lovindu-l pe acesta din nou cu

pumnul. Partea vătămată a scos telefonul din buzunar, iar inculpatul i-a smuls

lui C.C.G. aparatul din mână și s-a îndepărtat în fugă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a criticat

această sentință sub trei aspecte, și anume:

- greșita individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului și care trebuia să fie mult mai severă;

- inculpatul trebuia obligat

în solidar la plata despăgubirilor civile;

- inculpatul trebuia obligat

tot în solidar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 471

din 22 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței atacate, pe care a desființat-o în parte și rejudecând;

A obligat inculpatul A.C.V.,

în solidar cu părțile responsabile civilmente A.D. și A.V., la plata sumei de

6.150.000 lei despăgubiri civile către partea civilă C.C.G. și la 4.000.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

A dedus prevenția de la 6 februarie

2003 la 8 iulie 2003.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat

soluțiile pronunțate de instanța de fond și instanța de apel pentru următoarele

motive:

- greșita individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului în ceea ce privește reținerea circumstanțelor

atenuante, precum și a modului de executare a pedepsei;

- greșita aplicare a

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., în raport de modul de executare

stabilit de instanță.

A solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și pronunțarea unei hotărâri temeinice

și legale.

Verificând actele dosarului

cauzei, atât sub aspectul motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de

parchet este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de acesta.

De asemenea, instanța de

control judiciar, în mod temeinic, a obligat în solidar cu părțile responsabile

civilmente, la plata despăgubirilor civile către partea civilă C.C.G. și a

cheltuielilor judiciare către stat.

Ambele hotărâri pronunțate

în cauză sunt, însă, criticabile sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului pedepselor, cât

și al modalității de executare a pedepsei rezultante.

Astfel, la stabilirea

pedepselor trebuie avute în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social

al faptei săvârșite, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de

pedepse fixate în partea specială, persoana infractorului și împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

În speță, se constată că

pedepsele aplicate inculpatului sunt prea mici în raport de aceste criterii și

de aspectele obiective și subiective specifice cauzei.

În acest sens, nu s-a avut

în vedere în suficientă măsură gradul deosebit de ridicat al infracțiunilor

săvârșite, perseverența infractorului, care a urmărit cele două părți vătămate

și le-a amenințat în mod repetat, acțiune finalizată cu lovirea părții vătămate

C.C.G., pentru realizarea rezoluției infracționale.

De asemenea, atitudinea

procesuală a inculpatului nu se poate reține ca fiind sinceră, atâta timp cât

infracțiunea de tentativă la tâlhărie nu a recunoscut-o, deși este dovedită în

cauză.

Cât privește conduita

inculpatului înainte de săvârșirea faptelor, aceasta nu reprezintă un temei

pentru reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.,

întrucât inculpatul a motivat că a săvârșit faptele deoarece avea nevoie de

bani pentru a plăti o amendă aplicată pentru tulburarea ordinii publice.

Referitor la dispozițiile art.

74 lit. b) C. pen., reținute în favoarea inculpatului, se constată că nu se

impunea a se face aplicarea acestora deoarece inculpatul nu a făcut nici un

demers pentru a acoperi prejudiciul cauzat părții civile.

În consecință, în cauză nu

sunt motive care să justifice aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.

74 lit. a), b) și c) C. pen., motiv pentru care acestea vor fi înlăturate.

Referitor la cuantumul

pedepselor aplicate și la modul de executare a pedepsei rezultante, Înalta

Curte apreciază că, în raport de criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. și de scopurile pedepselor prevăzute de art. 52 C.

pen., se impune majorarea pedepselor aplicate inculpatului și executarea

pedepsei rezultante în regim de detenție.

Cu privire la latura civilă

a cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul a achitat sumele de: 6.150.000

lei, reprezentând despăgubiri civile (chitanța nr. 42.30.02/05/40.89/000003) și

5.000.000 lei (recipisă nr. 42.30.02/05/40.89/000004) reprezentând daune

morale, către partea civilă C.C.G.

Așa încât, se constată că

prejudiciul a fost acoperit.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., să fie admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, casându-se ambele hotărâri pronunțate în cauză numai

cu privire la individualizarea pedepsei și la soluționarea laturii civile a

cauzei.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă

în pedepsele componente, se vor majora aceste pedepse, se va face concursul,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Se vor aplica dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

Se va constata că

prejudiciul a fost acoperit.

Se vor menține restul

dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 471

din 22 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpatul A.C.V.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 432 din 25 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I

penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei și soluționarea laturii

civile.

Înlătură dispozițiile art. 33

lit. a), art. 34 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. d) și art. 86

1

și urm. C. pen.

Descontopește pedeapsa

rezultantă de 6 luni închisoare în pedepsele componente de:

- 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

- 3 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., condamnă pe inculpatul A.C.V.

la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 20, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.,

condamnă același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor

art. 71 și art. 64 C. pen.

Constată că prejudiciul a

fost acoperit, respectiv, 6.150.000 lei despăgubiri civile și 5.000.000 lei

daune morale.

Menține restul

dispozițiilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 24 februarie 2005.