ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7353/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta F. Maramureș a chemat în judecată în calitate de pârât, Guvernul României, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în ceea ce privește Anexa nr. 68, nr. crt. 52, privind imobilul Complex Comercial, plus grădină de vară, plus magazie lemne, precum și Anexa nr. 62, nr. crt. 24, 25, 26 și 27, privind imobilele clădiri - Magazin Slătioara, Magazin Glod, Magazin Strâmtura și Magazin Sușani din comuna Strâmtura. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilele cuprinse în hotărârea de guvern contestată, sunt proprietatea cooperativei, și nu proprietatea statului, astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 338/2003, a admis acțiunea și a dispus anularea H.G. nr. 934/2002, în ceea ce privește imobilele din comuna Strâmtura, cu nr. crt. 24 Magazin Slătioara; nr. crt. 25 Magazin Glod; nr. crt. 26, Magazin Strâmtura; nr. crt. 27, Magazin Sușani din Anexa nr. 62; imobilele din comuna Vadu Izei, cu nr. crt. 52 Complex Comercial, plus grădină de vară, plus magazie de lemne, cuprinse în Anexa nr. 68 la această hotărâre. A fost respinsă cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice, în interesul Guvernului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că toate bunurile ce fac obiectul acțiunii, se află în proprietatea extratabulară a reclamantei și că ele nu au făcut niciodată obiectul proprietății publice a autorității administrative locale.

S-a reținut, de asemeni și faptul că bunurile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce aparțin domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una din categoriile bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 203/1998. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Guvernul României. În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut că: - greșit a reținut instanța, că intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, deoarece aceasta nu a făcut dovada proprietății asupra imobilelor în discuție, aceasta fiind eventual constructor de bună credință. - pozițiile din anexa contestată au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local, hotărâre ce nu a fost atacată.

- hotărârea Guvernului atacată nu are efect constituit de drept de proprietate, ci doar de atestare a regimului juridic. - greșit a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice. Analizând recursul formulat, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art. 304 - 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: Este de necontestat că înainte de 1989, alături de proprietatea socialistă de stat, ca formă a fostei proprietăți socialiste, exista proprietatea cooperatistă, în cadrul căreia se susținea că socializarea mijloacelor de producție se realiza la scara fiecărei cooperative în parte. Cooperativele, ca persoane juridice erau titularele acestui drept, opozabile erga omnes , deci inclusiv statului, asupra bunurilor din patrimoniul lor.

În măsura în care, după 1990, cooperativele nu s-au desființat, pe căile prevăzute de lege sau în fapt, ele au rămas titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor, terenuri, construcții, mijloace fixe etc., și nici un alt subiect de drept, oricare ar fi el, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exercițiul acestui drept. Sub acest aspect, susținerea recurentului, în sensul că intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată ca atare. Este evident că emiterea unui act normativ, în speță o hotărâre de guvern, prin care bunurile proprietatea cooperativelor sunt evidențiate, ca fiind proprietatea publică a statului, reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent, ceea ce presupune justificarea interesului în promovarea unei acțiuni, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Nu se poate susține că intimatele-recurente ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate, pentru că lor le-a fost încălcat un drept existent; a le pretinde acest lucru, ar însemna o inversare a sarcinii probei dreptului de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte, în speța dedusă judecății nu este vorba despre o acțiune în revendicare. Independent de acest aspect, Curtea urmează a reține și faptul că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzută de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietăți, nu a fost aplicabil în cauza de față. Cât privește susținerea recurentului, în sensul că aceste cooperative ar fi constructori de bună credință, pe terenuri proprietate publică, și nu proprietare a construcțiilor realizate pe aceste terenuri, este complet greșită și lipsită de suport legal.

Într-adevăr, raporturile dintre proprietarul terenului și constructorul care realizează construcții pe acel teren (art. 494 C. civ.), țin de situații de fapt, în cadrul cărora constructorul realizează o construcție pe terenul altei persoane, știind sau nu, deci fiind de rea, respectiv bună-credință, că nu este proprietarul acelui teren. În speță însă, chiar în ipoteza în care ar fi fost vorba despre ridicarea unor construcții de către cooperative, pe terenuri proprietate de stat (la acea vreme proprietate socialistă de stat), aceasta s-a făcut pe temeiul unor raporturi juridice, pe baza cărora a fost constituit un drept de folosință în folosul cooperativelor, asupra acelor terenuri, iar cooperativele au dobândit un drept de proprietate asupra construcțiilor astfel realizate, drept opozabil erga omnes , inclusiv statului.

Așa fiind, o eventuală evidențiere în inventarele unităților administrativ-teritoriale, ca bunuri proprietate publică a statului, nu este nicicum de natură a pune în discuție, dreptul de proprietate al cooperativelor, asupra construcțiilor ridicate de ele pe acele terenuri. Din acest punct de vedere rămâne fără efect, și eventuala neînscriere a lor în cărțile funciare, deoarece este vorba despre drepturi extratabulare exercitate ca atare, de titularii lor. Totodată, Curtea reține că problema pusă în discuție în cauza de față, nu este aceea de simplă „atestare”, ca luare în evidență a unor bunuri proprietate publică, ci este o problemă de regim juridic al bunurilor în discuție.

Or, din acest punct de vedere, unul este regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel cum acesta este dat de dispozițiile Constituției republicate și cele ale Legii nr. 213/1998, (inalienabile, imprescriptibile și insesizabile), și altul este cel al bunurilor, proprietatea cooperativelor, care după schimbările social-economice din țara noastră, deși drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decât cel de drept comun, specific proprietății private. Recurentul-pârât a mai susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice, în interesul Guvernului. Această susținere urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor procedurale [art. 49 alin. (3) C. proc.

civ.], cererea de intervenție accesorie urmează aceeași soartă a părții în favoarea căreia a fost făcută. Or, acțiunea împotriva Guvernului fiind admisă, poziția Guvernului fiind de pârât și cererea accesorie făcută în favoarea acestuia trebuia respinsă. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 338 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 octombrie 2004.