ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7353/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta F. Maramureș a chemat în

judecată în calitate de pârât, Guvernul României, pentru ca instanța, prin

sentința ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în

ceea ce privește Anexa nr. 68, nr. crt. 52, privind imobilul Complex Comercial,

plus grădină de vară, plus magazie lemne, precum și Anexa nr. 62, nr. crt. 24, 25,

26 și 27, privind imobilele clădiri - Magazin Slătioara, Magazin Glod, Magazin Strâmtura

și Magazin Sușani din comuna Strâmtura.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că imobilele cuprinse în hotărârea de guvern contestată, sunt

proprietatea cooperativei, și nu proprietatea statului, astfel că în mod

neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința

civilă nr. 338/2003, a admis acțiunea și a dispus anularea H.G. nr. 934/2002,

în ceea ce privește imobilele din comuna Strâmtura, cu nr. crt. 24 Magazin

Slătioara; nr. crt. 25 Magazin Glod; nr. crt. 26, Magazin Strâmtura; nr. crt. 27,

Magazin Sușani din Anexa nr. 62; imobilele din comuna Vadu Izei, cu nr. crt. 52

Complex Comercial, plus grădină de vară, plus magazie de lemne, cuprinse în Anexa

nr. 68 la această hotărâre. A fost respinsă cererea de intervenție formulată de

Ministerul Administrației Publice, în interesul Guvernului.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență că toate bunurile ce fac obiectul acțiunii,

se află în proprietatea extratabulară a reclamantei și că ele nu au făcut

niciodată obiectul proprietății publice a autorității administrative locale.

S-a reținut, de asemeni și faptul că bunurile în litigiu nu pot fi incluse în

categoria bunurilor ce aparțin domeniului public, întrucât nu se încadrează în

nici una din categoriile bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din

lista anexă la Legea nr. 203/1998.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Guvernul României.

În motivarea recursului,

recurentul-pârât a susținut că:

- greșit a reținut instanța, că

intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, deoarece aceasta nu a făcut

dovada proprietății asupra imobilelor în discuție, aceasta fiind eventual

constructor de bună credință.

- pozițiile din anexa contestată au

făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local, hotărâre ce nu a fost

atacată.

- hotărârea Guvernului atacată nu

are efect constituit de drept de proprietate, ci doar de atestare a regimului

juridic.

- greșit a fost respinsă cererea de

intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice.

Analizând recursul formulat, în

raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art. 304 - 304

1

C.

proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că înainte de 1989,

alături de proprietatea socialistă de stat, ca formă a fostei proprietăți

socialiste, exista proprietatea cooperatistă, în cadrul căreia se susținea că

socializarea mijloacelor de producție se realiza la scara fiecărei cooperative

în parte.

Cooperativele, ca persoane juridice

erau titularele acestui drept, opozabile

erga omnes

, deci inclusiv

statului, asupra bunurilor din patrimoniul lor.

În măsura în care, după 1990,

cooperativele nu s-au desființat, pe căile prevăzute de lege sau în fapt, ele

au rămas titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul

lor, terenuri, construcții, mijloace fixe etc., și nici un alt subiect de

drept, oricare ar fi el, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exercițiul

acestui drept.

Sub acest aspect, susținerea

recurentului, în sensul că intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său

de proprietate, este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Este evident că emiterea unui act

normativ, în speță o hotărâre de guvern, prin care bunurile proprietatea

cooperativelor sunt evidențiate, ca fiind proprietatea publică a statului,

reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent, ceea ce

presupune justificarea interesului în promovarea unei acțiuni, în condițiile art.

1 din Legea nr. 29/1990. Nu se poate susține că intimatele-recurente ar trebui

să facă dovada dreptului de proprietate, pentru că lor le-a fost încălcat un

drept existent; a le pretinde acest lucru, ar însemna o inversare a sarcinii probei

dreptului de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte, în speța dedusă

judecății nu este vorba despre o acțiune în revendicare.

Independent de acest aspect, Curtea

urmează a reține și faptul că nici unul din modurile de dobândire a dreptului

de proprietate publică prevăzută de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privitoare

la regimul juridic al acestei proprietăți, nu a fost aplicabil în cauza de

față.

Cât privește susținerea recurentului,

în sensul că aceste cooperative ar fi constructori de bună credință, pe

terenuri proprietate publică, și nu proprietare a construcțiilor realizate pe

aceste terenuri, este complet greșită și lipsită de suport legal.

Într-adevăr, raporturile dintre

proprietarul terenului și constructorul care realizează construcții pe acel

teren (art. 494 C. civ.), țin de situații de fapt, în cadrul cărora

constructorul realizează o construcție pe terenul altei persoane, știind sau

nu, deci fiind de rea, respectiv bună-credință, că nu este proprietarul acelui

teren.

În speță însă, chiar în ipoteza în

care ar fi fost vorba despre ridicarea unor construcții de către cooperative,

pe terenuri proprietate de stat (la acea vreme proprietate socialistă de stat),

aceasta s-a făcut pe temeiul unor raporturi juridice, pe baza cărora a fost

constituit un drept de folosință în folosul cooperativelor, asupra acelor

terenuri, iar cooperativele au dobândit un drept de proprietate asupra

construcțiilor astfel realizate, drept opozabil

erga omnes

, inclusiv

statului.

Așa fiind, o eventuală evidențiere

în inventarele unităților administrativ-teritoriale, ca bunuri proprietate

publică a statului, nu este nicicum de natură a pune în discuție, dreptul de

proprietate al cooperativelor, asupra construcțiilor ridicate de ele pe acele

terenuri.

Din acest punct de vedere rămâne

fără efect, și eventuala neînscriere a lor în cărțile funciare, deoarece este

vorba despre drepturi extratabulare exercitate ca atare, de titularii lor.

Totodată, Curtea reține că problema

pusă în discuție în cauza de față, nu este aceea de simplă „atestare”, ca luare

în evidență a unor bunuri proprietate publică, ci este o problemă de regim

juridic al bunurilor în discuție. Or, din acest punct de vedere, unul este

regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel cum acesta este dat de

dispozițiile Constituției republicate și cele ale Legii nr. 213/1998,

(inalienabile, imprescriptibile și insesizabile), și altul este cel al

bunurilor, proprietatea cooperativelor, care după schimbările social-economice

din țara noastră, deși drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decât

cel de drept comun, specific proprietății private.

Recurentul-pârât a mai susținut că

în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Ministerul

Administrației Publice, în interesul Guvernului.

Această susținere urmează a fi respinsă

ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor procedurale [art. 49

alin. (3) C. proc. civ.], cererea de intervenție accesorie urmează aceeași

soartă a părții în favoarea căreia a fost făcută.

Or, acțiunea împotriva Guvernului

fiind admisă, poziția Guvernului fiind de pârât și cererea accesorie făcută în

favoarea acestuia trebuia respinsă.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 338 din 2 aprilie 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

5 octombrie 2004.