ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 338 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată referitoare la lipsa calității și a dovezii calității de mandatară a F.C. Maramureș pentru C.C. Vadu Izei, precum și cea referitoare la lipsa calității procesuale active și a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.C. Vadu Izei prin mandatar F.C. Maramureș, împotriva Guvernului României. Totodată, instanța a dispus anularea parțială a H.G. nr. 934/2002 în ceea ce privește imobilele din comuna Strâmtura cu nr. crt.
24 - Magazin Slătioara, nr. crt. 25 Magazin Glod, nr. crt. 26 Magazin Strâmtura, nr. crt. 27 Magazin Susan din anexa nr. 62; imobilele din com. Vadu Izei cu nr. crt. 52 Complex Comercial plus grădină de vară plus magazie de lemne cuprinse în anexa nr. 68 la această hotărâre și a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice în interesul pârâtului Guvernul României. Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2011, pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta S.C.C. Vadu Izei în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 338 din 2 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. 514/2003. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin acțiunea în contencios administrativ care a format obiectul dosarului nr. 514/2003 a Curții de Apel Cluj, a solicitat anularea parțială a H.G.
nr. 934/2002 în sensul scoaterii bunurilor din ANEXA 62, precizând că bunurile cuprinse în hotărârea de guvern contestată sunt proprietatea cooperativei, nu sunt proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale și prin natura lor nu sunt de uz sau interes public în sensul dispozițiilor legale, astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale. A mai arătat reclamanta că prin admiterea cererii sale, instanța de judecată a dispus anularea parțială a H.G. nr. 934/2002 în ceea ce privește imobilele din comuna Strâmtura cu nr. crt. 24 - Magazin Slătioara, nr. crt. 25, Magazin Glod, nr. crt. 26 Magazin Strâmtura, nr. crt.
27, Magazin Susani din anexa nr. 62; imobilele din com.Vadu Izei cu nr. crt. 52 Complex Comercial plus grădină de vară plus magazie de lemne cuprinse în anexa nr. 68 la această hotărâre, cererea sa nefiind formulată și pentru scoaterea din acest inventar a terenurilor aferente de la pozițiile 24 - teren aferent 1199 mp, 25 - teren aferent 600 mp și 26 teren aferent 837 mp din anexa 62, astfel că solicită lămurirea hotărârii în sensul dacă anularea s-a dispus și fată de aceste terenuri. Prin sentința nr. 190 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins cererea formulată de reclamanta S.C.C. Vadu Izei în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 338 din 2 aprilie 2003 pronunțată în dosarul nr. 514/2003 a Curții de Apel Cluj.
Astfel că scoaterea din inventarul bunurilor care formează obiectul proprietății publice doar a bunurilor (construcțiilor) care îi aparțin precum și principiul prin care printr-o hotărâre judecătorească nu se poate acorda mai mult decât s-a cerut - cererea reclamantei nefiind formulată și pentru scoaterea din acest inventar a terenurilor aferente de la pozițiile 24 - teren aferent 1199 mp, 25 - teren aferent 600 mp și 26 teren aferent 837 mp din anexa 62, solicită lămurirea hotărârii în sensul dacă anularea s-a dispus și fată de aceste terenuri. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că potrivit art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce este susceptibil de lămurit este doar dispozitivul hotărârii, iar din dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se solicită, se constată că acesta este clar.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate, că în dispozitivul hotărârii sunt descrise imobilele în privința cărora urmează a se anula parțial Hotărârea de Guvern, în aceste descrieri nefiind cuprinse imobilele în raport de care solicită lămurirea dispozitivului și anume teren aferent de la pozițiile 24 teren aferent 1199 mp - 25 teren aferent 600 mp și 26 teren aferent 837 mp din anexa 62. Împotriva aceste sentințe a declarat recurs S.C.C. Vadu Izei , pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.
Recurenta a susținut, în esență, că sentința este nelegală și netemeinică, sub aspectul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 338 din 02 aprilie 2003, întrucât doar construcțiile de la pozițiile 24 teren aferent 1199 mp-25 teren aferent 600 mp și 26 teren aferent 837 mp din anexa 2, au fost scoase din domeniul public, iar nu și terenurile aferente, față de care nu s-a formulat cerere. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, în speță, nu subzistă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 281 1 C. proc.
civ. Astfel, potrivit art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. „din același cod „In cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice". In speța de față, ceea ce înțelege recurenta-reclamantă prin noțiunea de „lămurire a dispozitivului sentinței" nr. 338 din 2 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, este ca instanța să specifice că anularea parțială a H.G. nr. 934/2002 nu privește și terenurile aferente imobilelor ce au fost scoase din domeniul public. Înalta Curte constată că, în dispozitivul a cărui lămurire o solicită recurenta-reclamantă, sunt descrise în mod explicit imobilele în privința cărora urmează a se anula parțial H.G.
nr. 934/2002, în aceste descrieri nefiind cuprinse și terenurile în raport de care se solicită lămurirea dispozitivului. Așadar, instanța de fond, în mod corect, a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței, apreciind că acest dispozitiv este foarte clar, prin el acordându-se ceea ce s-a solicitat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, sentința instanței de fond de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 338 din 2 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, administrativ și fiscal, fiind legală și temeinică.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C.C. Vadu Izei împotriva sentinței nr. 190 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, se cția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.