ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4563/2004

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: La 12 iunie 2002, SC P. SA, solicitând să se dispună evacuarea necondiționată a acestora din imobilul situat în Cisnădioara, pentru lipsa vreunui titlu legal de locațiune, cu obligarea lor la plata cheltuielilor ocazionate de proces. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a invocat faptul că, titlul legal al ocupării imobilului de către pârâți, contractul de închiriere nr. 63 din 21 iulie 2000, prelungit prin acte adiționale, a încetat să mai existe la 1 iulie 2001, prin ajungerea sa la termenul pentru care a fost încheiat. La 2 iulie 2002, reclamanta își completează acțiunea, solicitând instanței să dispună și rezilierea contractului amintit și a actelor adiționale din 1 noiembrie 2000 și din 1 ianuarie 2001. La termenul din 7 octombrie 2002, pârâta A.F.

S.C. a depus o cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la suma de 30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea investițiilor făcute de ei la imobilul închiriat, cerând și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului. Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 5538 pronunțată la 23 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a reziliat contractul de închiriere încheiat între părți la 21 iulie 2000, cu nr. 63, precum și actele adiționale cu nr. 1/2000 și nr. 2000/2001, încheiate cu A.F. S.C., a dispus evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul situat în localitatea Cisnădioara, și a obligat pe pârâți la 1.650.000 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Acțiunea reconvențională formulată în cauză a fost disjunsă, fixându-se termen de judecată. Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a constatat că termenul locațiunii a expirat, pârâții ocupând imobilul fără titlu și după această dată, ceea ce impune soluția evacuării acestora. În ce privește cererea reconvențională, s-a constatat că aceasta a fost tardiv introdusă și că soluționarea ei ar impune prelungirea nejustificată a litigiului, cu consecința privării proprietarului bunului închiriat de folosința acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, sub aspect procedural, apelanții au invocat greșita aplicare a art. 165 C. proc.

civ. și disjungerea nejustificată a cererii reconvenționale, atâta vreme cât obiectul acesteia constituia singura apărare formulată în cauză de pârâți, adică efectuarea unor lucrări masive de investiții la imobilul închiriat și dreptul acestora de a folosi în continuare bunul, prin intermediul unui drept de retenție, până la despăgubirea ce li se cuvine. Trecând la disjungerea acțiunii reconvenționale și dispunând evacuarea pârâților din imobil în cadrul soluționării acțiunii principale, instanța a refuzat nejustificat instituirea în favoarea pârâților a unei garanții legale în vederea despăgubirii pentru lucrările efectuate cu bună credință. Pe fondul litigiului, arată că instanța a reținut greșit lipsa titlului locator al pârâților, în care scop au introdus o acțiune separată pentru constatarea valabilității acestui titlu, ceea ce justifică solicitarea suspendării litigiului conform art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la rezolvarea celui de al doilea proces. Secția Civilă a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 398/ A pronunțată la 16 martie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâților. Instanța de apel a reținut cu privire la prima critică formulată, că disjungerea acțiunii reconvenționale a fost corect dispusă, având în vedere faptul că soluționarea acesteia ar impune mai multe termene pentru administrarea probelor. În speță nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului de apărare al pârâților, câtă vreme acțiunea reconvențională a fost tardiv formulată și câtă vreme art. 119 C. proc. civ., dă posibilitatea rezolvării pretențiilor acestora pe calea unei acțiuni separate. Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut că reclamanta este proprietara bunului închiriat și că trebuie să se bucure de toate prerogativele ce i le conferă acest titlu atâta vreme cât contractul de locațiune este ajuns la termen.

Împotriva hotărârii instanței de apel, au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate sub două aspecte, procedurale și de fond. Astfel, sub aspect procedural, se consideră nelegal refuzul instanței de a suspenda cursul procesului în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., cât timp au invocat valabilitatea titlului lor locativ și cât timp au demonstrat că pe rolul Judecătoriei Sibiu au înregistrat o acțiune cu acest conținut, acțiune ce formează obiectul dosarului nr. 2501/2004. Neluarea măsurii suspendării cauzei nu a fost motivată de instanța de apel. Sub aspectul fondului cauzei, măsura disjungerii cererii reconvenționale este criticată ca fiind nelegală, pentru că recunoașterea unor lucrări de investiții la imobilul în litigiu, făcute cu bună credință și instituirea unui drept de retenție până la despăgubirea lor, constituie singura apărare formulată în cauză.

În acest sens, se consideră că aplicarea prevederilor art. 165 C. proc. civ., nu se justifică, acesta referindu-se la acțiuni de sine stătătoare și nu la cereri reconvenționale, cu atât mai mult cu cât conținutul acțiunii reconvenționale reprezintă unica apărare a pârâților la pretențiile formulate pe cale principală. În fine, se susține că măsura disjungerii cererii reconvenționale primează pârâții de posibilitatea de a emite pretenții cu privire la obiectul acestuia și anume la instituirea unui drept de retenție, evacuarea lor din imobil dispusă de instanță făcându-l neaplicabil ca urmare a împrejurării că ei nu vor mai fi în posesia bunului în litigiu. Criticile sunt neîntemeiate. Conform art. 119 C. proc.

civ., cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea, care, conform art. 114 1 C. proc. civ., trebuie depusă cu cel puțin 5 zile înaintea termenului sorocit pentru judecată, sub sancțiunea, prevăzută de art. 135 C. proc. civ., de a fi judecată deosebit, cu excepția cazului în care părțile consimt să se judece împreună. Recursul, cale extraordinară de atac, este admisibil numai pentru cazurile expres și limitativ arătate de art. 304 C. proc. civ. și anume hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În speță, cererea reconvențională a fost depusă abia la al treilea termen sorocit pentru judecată, în speță nefiind vorba de prima zi de înfățișare în sensul art. 134 C. proc. civ., întrucât art. 114 1 C. proc.

civ., nu face referire la aceasta. Reclamanta nu a formulat obiecțiuni cu privire la tardivitatea cererii reconvenționale. La data judecării acțiunii principale, pentru dovedirea cererii reconvenționale era necesară administrarea de probe, inclusiv o eventuală expertiză, motiv pentru care instanța, făcând aplicațiunea art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea ei. Art. 165 C. proc. civ., presupus a fi greșit aplicat, se referă la disjungerea pricinilor întrunite, în cazul în care numai una din ele se află în stare de judecată. Cererea reconvențională reprezintă și este tratată de cod ca o acțiune principală, cu specificul că se referă la pretenții ale pârâtului legate de cererea reclamantului.

Judecarea oricărei acțiuni face obiectul unei pricini aflate pe rolul instanțelor, în cazul reconvenționalei nefiind vorba de două pricini pentru că s-a dat prin lege posibilitatea pârâtului de a-și valorifica propriile pretenții în pricina aflată deja pe rol. De aici, nu se justifică interpretarea recurenților că art. 165 C. proc. civ., nu este aplicabil în interesul bunei administrări a justiției, câtă vreme norma de procedură, de strictă interpretare, nu distinge, câtă vreme art. 135 C. proc. civ., impune o exigență sporită pentru acest mod de acționare și câtă vreme există și o culpă a pârâților constând în nerespectarea temeiului de depunere a cererii reconvenționale.

Faptul că este posibil ca la momentul judecării unei cereri separate, pârâții, printr-o eventuală executare silită a hotărârii de evacuare, să nu mai se afle în posesia bunului închiriat, nu este rezultatul culpei părții adverse și, cu atât mai puțin, al instanței, pe lângă împrejurarea că temeiul legal al pronunțării soluției atacate a făcut obiectul verificării și în acest proces, situație în care instanța nu a făcut uz de facultatea acordată acesteia prin art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Întrucât nu au fost constatate nici motive care ar îndreptăți instanța de recurs să reformeze hotărârea atacată în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul promovat de pârâți urmează a fi apreciat ca nefondat, respingându-se ca atare conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții S.I.A., S.C., B.E., B.A. și A.F. S.C., împotriva deciziei nr. 398/ A din 16 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 noiembrie 2004.